- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (18.12.2008, 19:45)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Cola nu este contraceptivă!
Băutura răcoritoare pe bază de cola, despre care se spunea că ar fi un contraceptiv eficace, nu ar trebui folosită ca spermicid, putând prezenta chiar riscuri pentru sănătatea femeilor şi a eventualelor sarcini, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, preluat de linternaute.com.
24 afișări

Cola nu este contraceptivă!
Folosirea celebrei băuturi ca spermicid, prin spălături vaginale după actul sexual, a fost foarte în vogă în anii '50 - '60, înainte ca metode contraceptive mai eficace să fie accesibile la scară largă. Astfel, se considera că acidul băuturii ar fi distrus sperma.
În luna octombrie, la gala premiilor Ig Nobel, acordate în mod tradiţional celor mai trăznite, ciudate sau inutile studii şi descoperiri ştiinţifice - o alternativă distractivă a premiilor Nobel adevărate - au fost recompensate, la categoria chimie, două studii cu rezultate contradictorii - unul american, care demonstra acţiunea spermicidă a băuturilor de tip cola, şi un altul, taiwanez, care demonstra contrariul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Aproape 95% din istoria omenirii este invăluită în mister. Cercetătorii susțin că oamenii au fost aduși pe Pământ de pe o altă planetă
-
Dreptul la avort este din nou în pericol în Europa după decizia din SUA. Activiştii conservatorii capătă tot mai multă putere
-
COMENTARIU Sorin Avram: Meditaţiile profesorului Klaus Iohannis, mai ieftine cu 50 de bani
-
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete în vestul şi nordul Ucrainei. Zeci de rachete ruseşti au căzut în ultimele ore
În ediţia de Crăciun a publicaţiei British Medical Journal, doctorul Deborah Anderson, de la Universitatea din Boston, explică de ce femeile ar face mai bine să bea cola după actul sexual decât să o folosească pentru spălături vaginale. Băutura are numai "un slab efect spermicid" şi, de fapt, spermatozoizii pot scăpa, prin rapiditatea lor, spălăturilor vaginale.
În plus, cola poate provoca iritaţii la nivelul mucoasei vaginale, poate fi nocivă pentru flora bacteriană şi poate creşte sensibilitatea la infecţii transmise pe cale sexuală.
Pe de altă parte, prin folosirea ca metodă contraceptivă, spălăturile cu cola ar putea favoriza sarcinile extra-uterine.
În finalul studiului, Anderson mai enumeră alte trei motive pentru care cola nu ar trebui folosită pentru contracepţie: reţeta băuturii este secretă şi deci nu au fost făcute cercetări asupra riscurilor pentru făt în cazul unei sarcini, spălăturile cu cola din sticla proaspăt agitată cer o anumită dexteritate şi, în plus, există metode contraceptive mult mai eficace şi uşor de aplicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


TACATACA.PROSPORT.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe