Coronavirus: peste 1.000 de cazuri noi în ultima săptămână

În ultima săptămână au fost înregistrate peste 1.000 de cazuri noi de COVID-19, iar trei bolnavi au decedat, potrivit raportului transmis miercuri de Ministerul Sănătăţii.

2094 afișări
Imaginea articolului Coronavirus: peste 1.000 de cazuri noi în ultima săptămână

În intervalul 7 - 13 august 2023 au fost înregistrate 1.054 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 325 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.411.957 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.07.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 44 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 290. De asemenea, la ATI, sunt internate 37 persoane. Dintre cei 37 pacienţi internaţi la ATI, 23 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 30 sunt minori, 28 fiind internaţi în secţii şi doi în ATI.

Până miercuri, 68.262 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

În intervalul 7 – 13 august au fost raportate de către INSP trei decese (doi bărbaţi şi o femeie). Decesele au fost înregistrate: unul la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar doi erau vaccinaţi.

În intervalul 7 - 13 august 2023 au fost efectuate 1.404 teste RT-PCR şi 14.311 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.916.685 teste RT-PCR şi 13.881.067 teste rapide antigenice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
coronavirus,
caz,
deces

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici