Cum se aude cea mai mare furtună de pe Saturn? Sonda Cassini trimite noi imagini şi date de pe Saturn

Cercetătorii care au analizat noile date primite de la sonda NASA Cassini au reuşit să obţină primele date şi imagini în detaliu din apropierea unei uriaşe furtuni de pe Saturn, mai mare de opt ori decât suprafaţa Pământului.

2414 afișări
Imaginea articolului Cum se aude cea mai mare furtună de pe Saturn? Sonda Cassini trimite noi imagini şi date de pe Saturn

Cum se aude cea mai mare furtună de pe Saturn? Sonda Cassini trimite noi imagini şi date de pe Saturn (Imagine: NASA)

Sonda Cassini a detectat pentru prima dată uriaşa furtună de pe Saturn pe data de 5 decembrie 2010. Imaginile primite de la sondă arată cum furtuna învăluie o suprafaţă enormă a planetei.

Furtuna este de aproape 500 de ori mai mare decât orice altă furtună observată anterior de către Cassini pe suprafaţa planetei Saturn.

Oamenii de ştiinţă studiază în prezent sunetele de la descărcările electrice şi analizează imaginile luate de sondă între decembrie 2010 şi februarie 2011. Potrivit datelor, rata descărcărilor electrice este de mai mult de 10 ori mai mare decât de la orice altă furtună monitorizată de Cassini, de la sosirea sondei pe orbita lui Saturn, în 2004.

ASCULTĂ FURTUNA DE PE SATURN

Aceste fenomene atmosferice, susceptibile să se întindă pe o zonă cu un diametru de circa 3.000 de kilometri, se produc de obicei într-o regiune numită de cercetători "Aleea furtunilor", situată la 35 de grade la sud de ecuatorul lui Saturn.

Descărcările electrice provocate de furtunile de pe Saturn antrenează emisii de unde radio de zece mii de ori mai puternice decât cele provocate de furtunile terestre.

"Cassinii ne-a arătat că Saturn este bipolar", spune Andrew Ingersoll, membru al echipei care se ocupă de imaginile şi datele de pe Cassini. "Saturn nu este ca Pământul sau ca Jupiter, unde furtunile sunt destul de frecvente. Vremea pe Saturn este liniştitită timp de ani de zile, ca apoi să erupă violent", a mai adăugat Andrew Ingersoll.

Doar telescopul spaţial Hubble al NASA a reuşit să capteze imagini a unei furtuni similare pe Saturn, în 1990.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici