Cum zbura Quetzalcoatlus? Informaţii noi despre cea mai mare reptilă zburătoare

  • După cercetări amănunţite, s-au descoperit noi informaţii despre Quetzalcoatlus, cel mai mare pterozaur din istorie.
  • Era mult mai asemănător cu păsările din zilele noastre precum egretele sau stârcii.
855 afișări
Imaginea articolului Cum zbura Quetzalcoatlus? Informaţii noi despre cea mai mare reptilă zburătoare

Sursa foto: profimedia

Noi informaţii despre cum zbura Quetzalcoatlus  au fost dezvăluite!

Tot ce ştiau paleontologii până acum despre cel mai mare pterozaur cunoscut din istorie este că specia sa a trăit în urmă cu 70 milioane de ani, avea o înălţime de 3,6 metri şi aripi cu o anvergură de 12 metri (cu 50% mai mare decât aripile unui Albatros călător, cea mai mare pasăre a zilelor noastre).

Dar nu se ştia ce mănâncă, cum se deplasa cu aripile sale masive sau cum îşi lua zborul. 

Datorită analizării aprofundate a fosilelor, paleontologii ştiu acum că Quetzalcoatlus sărea de la cel puţin 2,5 metri înălţime înainte să-şi folosească aripile şi pentru a-şi lua zborul. Noile studii au fost publicate în şase lucrări noi din colecţia Jurnalulului  Paleontologiei Vertebratelor.

„Această reptilă zburătoare preistorică este legendară, deşi viziunea noastra despre acest animal este mai degrabă artistică, nu ştiinţifică”, declară Kevin Padian de la Universitatea din California, Berkeley, coautor al uneia dintre lucrări.

„Aceasta este prima privire reală asupra întregii celui mai mare animal care a zburat vreodată, din câte ştim. Rezultatele sunt revoluţionare pentru studiul pterozaurilor – primele animale după insecte care au fost capabile să zboare.”

Cele şase noi lucrări îi ajută pe paleontologi să studieze oasele acestor creaturi uriaşe. Ele descriu nu doar modul în care specia s-a deplasat atât pe sol, cât şi în aer, ci şi mediul geologic şi ecologic în care trăia, cât şi anatomia şi taxonomia pterozaurului.

Studiile au analizat oasele fosilizate ale aripilor ce i-au aparţinut unui exemplar magnific numit Quetzalcoatlus northropi, găsite la sfârşitul anilor 1970 în Parcul Naţional Big Bend din Texas şi le-au comparat cu zeci de exemplare ale unei specii mai mici de Quetzalcoatlus. Scheletele mai complete ale speciilor mai mici au permis echipei să aplice descoperirile pe exemplarul mai mare.

Echipa de cercetare a descoperit că Quetzalcoatlus seamănă oarecum cu egretele şi stârcii de astăzi în ceea ce priveşte modul în care se hrănea. Înfuleca peştii din râuri şi pârâuri sau insecte şi specimene mai mici de mamifere sau reptile din pământ. 

„Fălcile sunt foarte lungi şi subţiri, se îngustează până la un punct”, spune Padian. „Şi dacă te uiţi la fălcile unui stârc sau a unei egrete, sunt aceleaşi – bune pentru smulgerea şopârlelor şi a altor specii mai mici din pământ. Însă nu avea dinţi.”

În schimb, falca sa lungă fără dinţi a fost probabil folosită pentru a scoate crabii, viermii şi scoicile din noroiul de pe fundul lacurilor şi râurilor.

Este posibil ca speciile mai mari să fi vânat singure, în timp ce speciile mai mici vânau împreună în grupuri de 30 de indivizi.

Pterozaurul a fost, de asemenea, asemănător stârcilor şi egretelor în modul în care se lansa în zbor - folosind picioarele din spate pentru a sări de două ori înălţimea şoldului, apoi pentru a bate din aripi.

Dar pterozaurul era mai asemănător cu condorii şi vulturii prin modul în care se înălţa la cer. 

„Pterozaurii au sternul uriaş, acolo unde se ataşează muşchii de zbor, aşa că nu există nicio îndoială că erau nişte zburători grozavi”, spune Padian. „Osul braţului lor superior – humerusul – are creste uriaşe şi osoase pentru ancorarea muşchilor de zbor care sunt mai mari decât cei ai păsărilor şi mult mai mari decât cei ai liliecilor. Aripile au funcţionat la fel ca cele ale păsărilor cu care pterozaurii sunt cel mai strâns înrudiţi.”

Pe baza modului în care pterozaurul şi-ar putea mişca capul, gâtul şi maxilarul, cercetătorii cred, de asemenea, că ar fi putut să depisteze prada din aer şi să coboare în jos pentru a o prinde.

Studiile au examinat, de asemenea, modul în care pterozaurul a fost capabil să meargă cu aripile sale atât de uriaşe. Mergea pe două picioare, iar aripile atingeau pământul. Şi totuşi, cum a evitat să se împiedice?

„Animalul îşi ridica mai întâi aripa stângă, apoi înainta cu piciorul stâng într-un pas complet, apoi cobora aripa stângă pe pământ”, explică Padian.

„Procedeul se repeta cu aripa dreaptă pe care o ridica, avansa cu piciorul drept  şi apoi se deplasa, iar apoi cobora aripa dreaptă. Ni se pare un proces greoi, dar animalul  putea executa mersul rapid şi uşor.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici