Echipajul navetei Endeavour a reamenajat spaţiul locuibil al Staţiei Spaţiale Internaţionale

Cei şapte astronauţi ai navetei Endeavour şi cei trei ocupanţi ai Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au lucrat miercuri, în a cincea zi a misiunii lor, la reamenajarea spaţiului interior al ISS, pentru a dubla capacitatea de găzduire a acesteia.

18 afișări
Imaginea articolului Echipajul navetei Endeavour a reamenajat spaţiul locuibil al Staţiei Spaţiale Internaţionale

Echipajul navetei Endeavour a reamenajat spaţiul locuibil al Staţiei Spaţiale Internaţionale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Marţi, doi membri ai echipajului navetei Endeavour, Heidemarie Stefanyshyn-Piper şi Steve Bowen, au efectuat prima din cele patru ieşiri orbitale prevăzute pentru această misiune, care a durat aproape şapte ore.

Astronauţii echipajelor de pe Endeavour şi ISS au continuat descărcarea celor 14,5 tone de echipamente aflate în modulul presurizat Leonardo, care a fost scos din cala navetei Endeavour şi a fost conectat la ISS.

Astronauţii au instalat un congelator şi un cuptor destinat experimentelor ştiinţifice în modulul-laborator american Destiny, potrivit informaţiilor postate de NASA pe site-ul ei internet.

Echipajul trebuie să instaleze două cabine suplimentare, care vor servi drept dormitoare pentru astronauţi.

Echipamentele care vor fi instalate în următoarele zile vor permite creşterea numărului cercetătorilor aflaţi la bordul ISS în misiuni de lungă durată, de la trei, câţi sunt în prezent, la şase, în primăvara lui 2009.

Aceste echipamente conţin un mecanism pentru exerciţii fizice, o a doua toaletă, un frigider şi două noi cuptoare de gătit.

Astronauţii vor instala şi un sistem de reciclare a apelor reziduale, inclusiv a urinei, care va produce apă potabilă.

Sistemul, care a costat 250 de milioane de dolari, va contribui la dublarea capacităţii de găzduire a Staţiei Spaţiale şi va putea să recicleze 6,8 tone de apă potabilă pe an.

A doua ieşire pe orbită este programată pentru joi, aceasta fiind efectuată de Heidemarie Stefanyshyn-Piper şi Shane Kimbrough.

În timpul acestei ieşiri, programată să înceapă la ora 18:45 GMT, cei doi astronauţi vor lucra la mecanismul de rotaţie al uneia din cele trei antene-duble solare, care, în prezent, este defect.

Ei vor curăţa şi lubrifia acest mecanism şi vor înlocui rulmenţii cu bile.

Endeavour a fost lansată de la Centrul spaţial Kennedy din Florida, vineri noapte, pentru o misiune de 15 zile în spaţiu, dintre care 12 zile le va petrece conectată la ISS.

Naveta şi echipajul ei urmează să aterizeze la Centrul Spaţial Kennedy pe 30 noiembrie. Misiunea este cea de-a patra şi ultima de anul acesta dintre cele programate pentru asamblarea ISS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici