Există o legătura între bolile de inimă şi modul în care mergi pe stradă

Oamenii care merg pe stradă la pas au de două ori mai multe şanse de a muri de o boală de inimă, comparativ cu cei care merg într-un ritm alert, conform unui nou studiu.

902 afișări
Imaginea articolului Există o legătura între bolile de inimă şi modul în care mergi pe stradă

Există o legătura între bolile de inimă şi modul în care mergi pe stradă

Rezultatele au fost făcute publice după ce cercetătorii au luat în calcul şi factorii care pot afecta decizia finală, cum ar fi obiceiul de a face exerciţii, dieta lor, dacă au fumat sau au băut alcool.

Specialiştii au analizat 420.000 de adulţi de vârstă mijlocie din Marea Britanie, iar aceştia au fost urmăriţi timp de aproximativ şase ani. Niciunul dintre participanţi nu prezenta simptomele unei boli de inimă în momentul în care au fost făcute înscrierile. Participanţilor li s-a cerut să-şi evalueze ritmul de mers pe jos cu lent, constant, mediu sau vioi. De asemenea, subiecţii au trecut prin câteva teste de laborator care să le ateste starea fizică.

Persoanele leneşe au fost între 1,8 şi 2,4 ori mai susceptibile de a muri de o boală de inimă în timpul studiului, care s-a întins pe o perioadă de şase ani, în comparaţie cu cele care aveau un ritm alert de mers. 

Citiţi toate concluziile studiului pe csid.ro

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici