IMAGINE SPECTACULOASĂ: Planeta Pământ într-o viziune inedită - FOTO

Eclipsa totală de Soare ce a avut loc pe 14 noiembrie a stârnit interesul multor oameni din întreaga lume, iar NASA a realizat o imagine unică a celor care au urmărit fenomenul.

7520 afișări
Imaginea articolului IMAGINE SPECTACULOASĂ: Planeta Pământ într-o viziune inedită - FOTO

IMAGINE SPECTACULOASĂ: Planeta Pământ într-o viziune inedită

Imaginea realizată de NASA reprezintă o reinterpretare a planetei Pământ cu ajutorul a numeroase fotografii în care apar cei care au urmărit eclipsa de pe 14 noiembrie.

Planeta improvizată este de fapt o plajă de pe insula Green de pe coasta Queensland, Australia. Imaginea inedită este realizată din 8 fotografii poziţionate în diferite unghiuri. Pentru a realiza imaginea, fotograful a făcut cadre atât către eclipsă, cât şi opus acesteia.

Soarele, acoperit de lună, pe care toţi cei care apar în fotografie l-au urmărit cu atenţie în ziua respectivă, apare în centrul imaginii, înconjurat de coroana solară. În partea de sus a imaginii poate fi observată planeta Venus, strălucind pe cerul întunecat, iar în partea dreaptă jos a imaginii, se poate vedea steaua Sirius.

Imaginea este spectaculoasă atât datorită peisajului surprins, cât şi datorită oamenilor care au fost imortalizaţi, dând impresia că stau într-o lume "întoarsă pe dos".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici