Ingrid Betancourt şi Dalai Lama, printre nominalizaţii la Premiul Sakharov

Ingrid Betancourt şi Dalai Lama sunt două dintre cele opt nominalizări ale Parlamentului European pentru Premiul Sakharov pe 2008, prezentate în cadrul reuniunii comune a comisiilor pentru politica externă, dezvoltare şi subcomisiei pentru drepturile omului, câştigătorul urmând să fie desemnat în octombrie.

23 afișări
Imaginea articolului Ingrid Betancourt şi Dalai Lama, printre nominalizaţii la Premiul Sakharov

Ingrid Betancourt şi Dalai Lama, printre nominalizaţii la Premiul Sakharov 2008

Candidaţii din acest an sunt Ingrid Betancourt, Dalai Lama, Centrul European pentru Drepturile Romilor, Hu Jia, Aleksandr Kozulin, Abatele Apollinaire Malu Malu, Mihail Ivanovici Trepaşkin şi Morgan Tsvangirai.

Ingrid Betancourt - este politician columbiano-francez şi activist în lupta anticorupţie. Ea a fost răpită de FARC la 23 februarie 2002, în timp ce se afla în campanie pentru alegerile prezidenţiale din Columbia. Ingrid Betancourt a fost salvată din captivitate în iulie 2008. Potrivit nominalizării, "Betancourt a luptat în permanenţă împotriva forţelor teroriste şi a consecinţelor acestui fenomen, atât în Columbia, cât şi în întreaga lume". Nominalizarea sa a fost făcută de Martin Schulz, din partea grupului PSE.

Dalai Lama - este liderul spiritual şi politic al tibetanilor. Nominalizarea scoate în evidenţă "mesajul de pace, non-violenţă, înţelegere inter-confesională,
responsabilitate universală şi compasiune". Nominalizarea sa a fost propusă de Cristiana Muscardini din partea grupului UEN şi Piia-Noora Kauppi, Aloyzas Sakalas şi 39 de alţi europarlamentari.

Centrul European pentru Drepturile Romilor - un organism care a militat împotriva rasismului şi discriminării romilor. Potrivit nominalizării, "de la
înfiinţare, în anul 1996, CEDR a depus eforturi pentru a furniza romilor mijloacele necesare combaterii discriminării şi câştigării oportunităţilor egale de
acces la guvernare, învăţământ, servicii de sănătate şi servicii publice." Nominalizarea a fost propusă de către Vittorio Agnoletto, din partea grupului GUE/NGL.

Hu Jia - apărător chinez al drepturilor civile, militant pentru protecţia mediului şi pentru drepturile persoanelor bolnave de SIDA. Ca urmare a mărturiilor lui privind situaţia drepturilor omului în China, cu ocazia conferinţei subcomisiei pentru drepturile omului în PE, Hu Jia a fost arestat, acuzat de incitarea subminării puterii de stat şi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Nominalizarea sa a fost propusă de Graham Watson, din partea grupului ALDE, Monica Frassoni şi Daniel Cohn-Bendit, din partea Grupului Verzilor/EFA şi de alţi 55 de europarlamentari.

Aleksandr Kozulin - fost candidat prezidenţial în Belarus. Potrivit nominalizării, "Aleksandr Kozulin a manifestat un curaj extraordinar de a rezista acţiunilor
regimului şi de a continua lupta pentru libertate de gândire şi expresie, pentru drepturi civile fundamentale". În 2006, în timpul campaniei prezidenţiale, a fost bătut, deţinut şi în final condamnat la 5 ani şi sase luni de închisoare. El a fost nominalizat de Jacek Protasiewicz, Jan Marinus Wiersma şi de alţi 44 de europarlamentari.

Abatele Apollinaire Malu Malu - preşedintele Comisiei Electorale Independente a Republicii Democrate Congo. Nominalizarea subliniază "eforturile sale de a promova dialogul în locul violenţei în timpul conferinţei de la Goma (organizată pentru instaurarea păcii în provinciile Kivu de Nord şi de Sud ale RDC) şi faptul ca şi-a dedicat întreaga experienţă şi înţelepciune pentru realizarea acestor principii de-a lungul carierei sale". Nominalizarea sa a fost propusă de Luisa Morgantini, Alain Hutchinson, Juergen Schroeder, Johan Van Hecke şi alţi 44 de europarlamentari.

Mihail Ivanovici Trepaşkin - avocat rus şi promotor al democraţiei. Potrivit nominalizării, "în calitate de fost detectiv FSB, Trepaşkin a dezvăluit un număr de cazuri în care unii membri ai serviciilor secrete au fost implicaţi în corupţie, crimă organizată şi terorism". A fost persecutat şi apoi închis pentru patru ani. Eliberat în noiembrie 2007, ca urmare a unei campanii internaţionale, a continuat campania pentru drepturile omului şi democraţie în Rusia. A fost nominalizat de către Gerard Battendin, partea Grupului IND/DEM.

Morgan Tsvangirai - lider al opoziţiei din Zimbabwe. Potrivit propunerii de nominalizare, "de-a lungul multor ani, Morgan Tsvangirai a luptat pentru democraţie, libertate de expresie şi statul de drept în Zimbabwe". "Asumându-şi enorme riscuri personale, a condus principalul partid de opoziţie şi a indurat cu curaj o succesiune de încercări de asasinate şi arestări motivate politic", se mai arată în nominalizarea făcută de Luis Queiro şi de alţi 96 de europarlamentari.

Comisiile pentru politică externă şi dezvoltare vor reduce lista la un număr de 3 candidaţi, la 22 septembrie. Conferinţa Preşedinţilor Parlamentului European va selecta câştigătorul Premiului Sakharov în cursul lunii octombrie, iar premiul va fi acordat câştigătorului în cursul sesiunii plenare a Parlamentului European, la 17 decembrie.

Anul acesta va fi cel de-al 20-lea în care se acordă Premiului Sakharov, care a fost pentru prima oară acordat în anul 1988 fizicianului sovietic şi dizidentului politic Andrei Sakharov. Pentru a marca această aniversare, toţi laureaţii Premiului Sakharov vor fi invitaţi la un eveniment special care se va desfăşura la Strasbourg, la 16 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici