Kepler a făcut primele sale descoperiri, identificând cinci noi exoplanete

Telescopul spaţial Kepler, lansat în spaţiu în martie 2009 cu scopul de a găsi planete asemănătoare Terrei în afara sistemului nostru solar, a făcut primele sale cinci descoperiri, reuşind să identifice cinci exoplanete care sunt însă prea calde pentru a susţine viaţa.

161 afișări
Imaginea articolului Kepler a făcut primele sale descoperiri, identificând cinci noi exoplanete

Kepler a făcut primele sale descoperiri, identificând cinci noi exoplanete (Desen artistic: www.nasa.gov)

"Aceste observaţii ne vor permite să înţelegem mai bine felul în care se formează şi se dezvoltă sistemele planetare, pornind de la praf cosmic şi inele gazoase care dau naştere stelelor şi planetelor", a declarat William Borucki de la centrul de cercetare AMES din cadrul NASA, coordonatorul echipei ştiinţifice care se ocupă de misiunea Kepler.

"Aceste descoperiri ne arată, în acelaşi timp, că instrumentele funcţionează bine şi că telescopul Kepler va putea să îşi atingă toate obiectivele", a adăugat Borucki, cu ocazia celei de-a 215-a conferinţe organizate de American Astronomical Society (AAS), ale cărei lucrări au loc în această săptămână la Washington.

Principalul instrument de la bordul telescopului Kepler, un fotometru ce permite măsurarea intensităţilor luminoase, conceput pentru a identifica atât exoplanete mari, cât şi mici, a descoperit până acum doar exoplanete aparţinând categoriei "Jupiter calde", intitulate astfel din cauza masei ridicate şi a temperaturilor lor extreme.

Cele cinci noi exoplanete, botezate Kepler 4b, 5b, 6b, 7b şi 8b, se adaugă celor 415 exoplanete detectate deja cu ajutorul altor telescoape începând din anul 1995.

Cea mai mică din aceste cinci exoplanete are o talie comparabilă cu cea a planetei Neptun, iar cea mai mare dintre ele depăşeşte talia planetei Jupiter. Alcătuită din gaze, Jupiter este cea mai mare planetă a sistemului nostru solar, cu o masă de 317 ori mai mare decât cea a Terrei.

Cele cinci exoplanete gravitează în jurul stelelor lor, cu o perioadă de rotaţie ce variază între 3,3 şi 4,9 zile. Acest amănunt i-a făcut pe cercetători să afirme că planetele se află aproape de stelele lor, iar temperaturile exoplanetelor pot varia între 1.200 grade Celsius şi 1.648 de grade Celsius, excluzând astfel posibilitatea susţinerii formelor de viaţă, aşa cum sunt ele cunoscute pe Terra.

Cele cinci exoplanete orbitează în jurul unor stele mai mari şi mai fierbinţi decât Soarele.

"Ne aşteptam ca telescopul Kepler să descopere în primul rând astfel de exoplanete. Însă e doar o chestiune de timp până ce acest telescop va găsi exoplanete de talie mai mică, înainte de a descoperi apoi prima planetă asemănătoare cu Terra", a declarat Jon Morse, directorul departamentului de astrofizică al NASA.

Dacă există planete telurice, aşa cum este Terra, pe orbită în jurul unor stele, la distanţa potrivită de acestea pentru a putea fi locuite, fiind nici prea calde nici prea reci, atunci "noi le vom găsi", a adăugat Mario Livio, un astrofizician de la Space Telescope Science Institute din Baltimore (statul Maryland, SUA).

Aceste prime descoperiri au fost făcute pe baza datelor colectate în primele şase săptămâni de la punerea în funcţiune a telescopului Kepler, ce a avut loc pe 12 mai 2009.

În afara celor cinci exoplanete, Kepler a descoperit şi câteva mici "bizarerii cosmice", precum o stea care are un mic obiect pe orbită, a cărui temperatură este mai mare decât cea a stelei. Acest obiect este prea fierbinte pentru a fi o planetă, dar prea mic şi cu o densitate insuficientă pentru a fi o stea pitică.

Telescopul Kepler va scruta universul timp de trei ani şi jumătate, analizând peste 100.000 de stele asemănătoare Soarelui nostru, situate în constelaţiile Lebăda şi Lira din Calea Lactee.

Kepler este capabil să detecteze cele mai fine modificări de luminozitate ale acestor stele, deoarece ele semnifică trecerea unei planete prin faţa stelei în jurul căreia gravitează. Această intensitate luminoasă este mai mare sau mai mică, iar frecvenţa trecerii planetei prin dreptul stelei permite calcularea mărimii acestei planete, a greutăţii ei şi a perioadei de rotaţie în jurul astrului ei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici