Misterul feţei nevăzute a Lunii a fost dezlegat

Timp de zeci de ani oamenii de ştiinţă au încercat să înţeleagă de ce partea nevăzută a lunii este atât de diferită de cea pe care o putem vedea de pe Pământ, iar acum se pare că au aflat răspunsul.

10443 afișări
Imaginea articolului Misterul feţei nevăzute a Lunii a fost dezlegat

Misterul feţei nevăzute a Lunii a fost dezlegat! (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

„A fost extrem de surprins să constat, copil fiind, cât de diferită este partea nevăzută a Lunii, prima dată când am văzut o machetă a corpului ceresc”, îşi aminteşte Jason Wright, asistent de astrofizică la Universitatea de stat din Pennsylvania. „Erau numai munţi şi cratere. Dar unde erau mările? Se pare că acesta a rămas un mister nedezlegat din anii `50”. Mările selenare sunt câmpii uriaşe apărute în urmă cu sute de milioane de ani, datorită activităţii vulcanice. De pe Pământ ele apar ca nişte pete uriaşe pe suprafaţa Lunii, notează huffingtonpost.com.

În timp ce partea vizibilă a Lunii este aproape plină de aceste pete, partea nevăzută – observată pentru prima dată în imaginile captate de sonda sovietică Luna 3, în 1959 – prezintă doar câteva pete.

Care este motivul?

Cercetătorii Universităţii din Pennsylvania susţin teoria potrivit căreia lipsa mărilor pe partea nevăzută a Lunii este legată de diferenţa de grosime a învelişului selenar: partea nevăzută a Lunii are un înveliş mult mai gros faţă de partea pe care o vedem noi.

Deşi teoriile privind formarea Lunii diferă, majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că Luna s-a format în urma coliziunii dintre Pământ şi un corp ceresc de dimensiuni considerabile, în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

În urma impactului, atât Pământul, cât şi satelitul format astfel erau extrem de fierbinţi. Partea dinspre Pământ s-a răcit mai lent din cauza căldurii puternice terestre. Partea care nu a fost expusă acestui proces s-a răcit mult mai repede, formând un înveliş mai gros dintr-un amestec de aluminiu şi calciu, potrivit noii teorii. Când magma lunară s-a revărsat, creând mările selenare, partea nevăzută a Lunii, având un înveliş mai gros, a fost mai puţin afectată de acest proces.

În concluzie, acest înveliş mai gros – şi efectul ce constă în lipsa mărilor – explică motivul pentru care cele două jumătăţi ale Lunii sunt atât de diferite.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici