Motivul pentru care oamenilor le place să bea bere

Cercetătorii de la Universitatea Indiana din Statele Unite au realizat un studiu pentru a afla ce îi determină pe oameni să consume bere.

2055 afișări
Imaginea articolului Motivul pentru care oamenilor le place să bea bere

Motivul pentru care oamenilor le place să bea bere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Berea contribuie la eliberarea în creier a unei substanţe chimice - dopamină, supranumită substanţa fericirii - care îi determină pe oameni să îşi dorească să consume şi mai mult din această băutură.

Gustul de bere - chiar varietăţile fără alcool - poate să stimuleze producţia de dopamină din creier, afirmă savanţii americani, informează dailymail.co.uk.

Persoanele în ale căror familii au existat cazuri de alcoolism prezintă concentraţii mai mari de dopamină - un neurotransmiţător asociat cu centrii cerebrali ai recompensei şi ai plăcerii.

Medicul Karen Kareken, de la Indiana Alcohol Research Center, implicată în acest studiu, a spus: "Credem că acesta este primul experiment pe oameni care a arătat că un singur pahar cu bere, fără niciun efect de intoxicaţie cauzat de alcool, poate să stimuleze activitatea dopaminei în centrii cerebrali ai recompensei".

Studiul a fost realizat prin scanarea creierelor a 49 bărbaţi, după ce aceştia au băut bere şi după ce băuseră Gatorade, o băutură pentru sportivi.

Rezultatele au evidenţiat o activitate cerebrală mult mai intensă creată de dopamină după consumul de bere decât după consumul de Gatorade.

Participanţii la studiu au spus că tânjeau după bere după ce au băut mostra de bere folosită în experiment. Ei nu au resimţit aceeaşi nevoie după ce au consumat mostra de băutură pentru sportivi, deşi aceasta avea un gust mai bun.

Fiecare participant a primit doar 15 mililitri din berea sa preferată, pentru ca efectele alcoolului să nu se facă simţite.

Studiul, coordonat de medicul Brandon Oberlin, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Indiana, a fost publicat în revista Neuropsychopharmacology.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici