O stea cu neutroni cu o masă record, descoperită de astronomi

Stelele cu neutroni, acele astre hiperdense, reprezintă "cadavrele" unor stele foarte masive care au explodat şi s-au transformat în supernove.

Întreaga lor masă poate fi compactată într-o sferă al cărei diametru are circa 10 kilometri. Potrivit oamenilor de ştiinţă, conţinutul unui "degetar" din materia unei stele cu neutroni poate să cântărească 500 de milioane de tone.

"Această densitate extraordinară face din stelele cu neutroni un «laborator» natural ideal pentru a studia cele mai dense şi mai exotice stări ale materiei cunoscute de fizica actuală", se afirmă în comunicatul emis de Observatorul naţional pentru radioastronomie (NRAO) din oraşul american Socorro.

Descoperirea, la o distanţă de 3.000 de ani-lumină (un an-lumină înseamnă aproape 9.500 de miliarde de kilometri) de Terra, a unei stele cu neutroni, cu o masă de două ori mai mare decât cea a Soarelui, este "surprinzătoare", consideră Paul Demorest, autorul acestui studiu.

"O masă atât de importantă semnifică faptul că mai multe modele teoretice referitoare la compoziţia stelelor cu neutroni sunt de acum înainte excluse", a adăugat acelaşi astrofizician.

Această descoperire are "implicaţii majore asupra felului nostru de a înţelege materiile cu densităţi foarte mari, influenţând, totodată, o serie de detalii importante din fizica nucleară".

Până la această descoperire, cea mai masivă stea cu neutroni cunoscută de specialişti a fost un pulsar, care are o masă de 1,67 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Steaua cu neutroni care a doborât acest record este şi ea tot un pulsar: ea emite o undă radio care străbate spaţiul, în timp ce se învârte în jurul propriei axe cu 317 rotaţii pe secundă. Un astfel de pulsar este un cronometru de mare precizie.

Astronomii americani au folosit un efect al teoriei relativităţii generale, formulată de Albert Einstein, pentru a măsura de pe Terra masa acestui pulsar, care are drept "companion" o altă stea, o pitică albă destul de masivă.

Undele radio ale pulsarului ce ajung pe Terra după ce au trecut tangenţial pe lângă acel "companion" prezintă o anumită întârziere, din cauza unei distorsiuni a vectorului timp-spaţiu, cauzată de gravitatea acelei pitice albe. Acest efect se numeşte "întârziere gravitaţională" (sau efectul Shapiro) şi le-a permis oamenilor de ştiinţă să măsoare cu precizie masele celor două stele.