Prima grefă de trahee din lume, realizată în Spania

Claudia Castillo, o tânără mamă columbiană, în vârstă de 30 de ani, care suferea de probleme respiratorii, a beneficiat de prima grefă de trahee din lume fără să aibă nevoie de medicamente imunosupresoare, potrivit unui articol apărut în revista britanică de specialitate The Lancet.

370 afișări
Imaginea articolului Prima grefă de trahee din lume, realizată în Spania

Prima grefă de trahee din lume, realizată în Spania (Imagine: www.thelancet.com)

Transplantul a fost realizat pe 12 iunie 2008 la Barcelona (Spania) şi s-a bazat pe folosirea traheei unui donator şi a unor celule suşă adulte recoltate de la tânăra pacientă.

Această premieră mondială în chirurgie a fost reuşită datorită colaborării echipelor de medici din Barcelona, Padova, Milano şi de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie).

După patru ani de petrecuţi în zeci de consultaţii prin diverse clinici, Claudia Castillo, suferind de o tuberculoză diagnosticată mult prea târziu, a reuşit astfel să găsească o soluţie pentru problemele sale respiratorii.

În martie 2008, ea devenise incapabilă să aibă grijă de copiii săi sau să facă chiar şi cele mai mici munci în gospodărie.

Bronhia principală stângă a femeii era atât de afectată de maladie, încât singura opţiune care îi rămăsese era extirparea plămânului stâng.

Pentru a evita această mutilare riscantă, profesorul Paolo Macchiarini, specialist în chirurgia toracelui de la Hospital Clinico de Barcelona, şi colegii lui au hotărât, cu acceptul forurilor superioare, să încerce o grefă de acest gen.

O porţiune de şapte centimetri din traheea unei paciente decedate în urma unei hemoragii cerebrale a fost în prealabil curăţată de toate celulele ei, pentru a nu provoca o respingere a grefei după transplant.

Celulele suşă care produc cartilagii au fost recoltate din măduva spinării a pacientei columbience. Cele care produc ţesuturile epiteliale au fost recoltate din partea sănătoase a traheei sale.

Traheea donatorului a fost plasată într-un aparat, un fel de "bioreactor", special conceput pentru acest scop, şi acoperită de celulele pacientei. Noul organ a fost colonizat de celulele pacientei şi a permis evitarea respingerii grefei.

La 10 zile după operaţie, Claudia Castillo a fost externată. În prezent, poate să urce două etaje pe scări sau să meargă 500 de metri fără să se oprească.

De această inovaţie în medicină ar putea să beneficieze şi pacienţii care suferă de alte maladii ale căilor respiratorii superioare (deformaţii congenitale, anumite tumori) şi care nu pot să fie salvaţi prin chirurgia clasică, potrivit experţilor britanici de la universitatea din Bristol.

Experţii japonezi de la universitatea din Kyoto au declarat că este totuşi nevoie de o mai bună evaluare a acestor rezultate, fiind necesară o urmărire medicală a acestor cazuri pentru o perioadă mult mai îndelungată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici