Specie rară de ghepard, în deşertul algerian

Exemplare ale unei specii rare de gheparzi au fost fotografiate în deşertul algerian, în cadrul unui program al Zoological Society din Londra, specialiştii indicând că imaginile sunt esenţiale pentru eforturile de salvare ale acestei specii pe cale de dispariţie.

1265 afișări
Imaginea articolului Specie rară de ghepard, în deşertul algerian

Ghepardul (Imagine: www.wildlife-photo.org)

Oamenii de ştiinţă susţin că, în prezent, mai există în libertate puţin peste 250 de exemplare adulte de gheparzi saharieni, cunoscuţi şi sub numele de gheparzi nord-africani, această subspecie fiind în pericol critic de dispariţie, informează Times Online.

Fotografierea acestor gheparzi, în cadrul unui program de supraveghere video ce se întinde pe o suprafaţă de 1.750 de kilometri pătraţi în centrul deşertului Sahara, le-a oferit cercetătorilor informaţii despre numărul populaţiilor, migraţia acestora şi modul în care animalele interacţionează cu mediul înconjurător.

Această subspecie de gheparzi trăieşte în deşertul saharian şi în savanele din nordul şi vestul Africii, în populaţii mici, fragmentate, cea mai mare aflându-se, se pare, în Algeria.

Cercetătorii au identificat patru tipuri diferite de gheparzi saharieni, în funcţie de modelul petelor de pe blană, unic pentru fiecare exemplar.

Studiul a fost coordonat de Zoological Society, de Oficiul Parcului Naţional din Ahaggar şi de Universitatea Bejaia din Algeria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici