Topul celor mai periculoase tratamente de înfrumuseţare

Saloanele de înfrumuseţare te pot urâţi, mai ales dacă anumite tratamente sunt realizate în mod necorespunzător sau dacă le repeţi în mod abuziv, avertizează site-ul aolhealth.com, potrivit Gândul.

89 afișări
Imaginea articolului Topul celor mai periculoase tratamente de înfrumuseţare

Topul celor mai periculoase tratamente de înfrumuseţare (Imagine: Mediafax Foto)

Medicul Debra Jaliman, purtător de cuvânt al Academiei Americane de Dermatologie şi unul dintre autorii cărţii "Women's Health for Life", a realizat un top al celor mai periculoase tratamente de înfrumuseţare.

Cremele pentru decolorarea pielii sunt folosite mai ales de persoanele care s-au expus prea mult la soare şi vor să îşi mai estompeze culoarea. "Acestea trebuie folosite pe o perioadă scurtă de timp şi numai la recomandarea unui specialist. Un astfel de tratament trebuie urmat între două şi cel mult opt săptămâni, nu ani la rând", spune dr. Jaliman. Potrivit expertului, astfel de creme conţin un agent depigmentat denumit hidrochinonă, care poate predispune la apariţia cancerului pentru că inhibă producţia de melanină. "Cremele pe bază de hidrochinonă trebuie folosite în cantităţi reduse şi numai pe anumite zone ale corpului", menţionează specialistul în dermatologie.

Soluţiile pentru creşterea volumului genelor pot duce la apariţia reacţiilor alergice, înroşirea ochilor, înnegrirea temporară a pleoapei, apariţia petelor maro în zona colorată a ochiului şi creşterea părului pe zonele unde sunt aplicate din greşeală. Deşi producătorii recomandă aplicarea acestor substanţe seara, dr. Jaliman consideră că este mai bine ca soluţiile să fie aplicate ziua, deoarece în timpul somnului ne putem freca la ochi şi astfel riscul apariţiei efectelor adverse este destul de crescut.

Citeşte mai multe despre cele mai periculoase tratamente de înfrumuseţare pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici