Peste 850 de artefacte din piatră din perioada Paleoliticului Vechi au fost descoperite recent într-o regiune deșertică din Irak.
Aceste obiecte par să dateze de acum aproximativ 1,5 milioane de ani, adică dintr-o epocă în care oamenii timpurii își construiau unelte simple pentru sarcinile zilnice.
Această descoperire face parte dintr-un proiect-pilot care investighează materia rămasă într-un peisaj uscat care, cândva, în Paleolitic, a fost un lac vast.
Dr. Ella Egberts, arheoloagă și cercetătoare la Universitatea Liberă din Bruxelles, a investigat spațiul pentru că a vrut să-și dea seama de importanța acestui lac pentru locuitorii zonei – un punct vital pentru ei.
Cercetătorii au identificat șapte situri paleolitice într-o zonă de aproximativ 10/20 de kilometri, selectând una dintre locații pentru a analiza în detaliu modul în care obiectele din diferite epoci erau distribuite.
Printre materialele din Paleoliticul timpuriu (Epoca de Piatră Veche, cum i se mai spune) descoperite se numără topoare mari din piatră, provenind dintr-o perioadă în care confecționarea uneltelor era abia la început. Aceste descoperiri indică existența unor vestigii din Paleoliticul inferior (sau vechi), o perioadă care se întinde între aproximativ 2,6 milioane și 300.000 de ani în urmă.
Unele artefacte ar putea fi vechi de până la 1,5 milioane de ani, lucru care ar putea să ofere o perspectivă remarcabilă asupra comportamentului oamenilor care au trăit cu mult înaintea oricăror inovații moderne.
„Activitatea de teren a fost un real succes,” a declarat Egberts. Abordarea sa, bazată pe colectarea artefactelor de la suprafață și nu pe săpături adânci, a permis o explorare rapidă a zonei.
După ce materialele au fost adunate, ea a organizat o analiză preliminară pentru a observa cum erau distribuite aceste obiecte.
Între aproximativ 300.000 și 50.000 de ani în urmă, oamenii au trecut la un stil mai structurat de fabricare a uneltelor.
Fulgii de tip Levallois sunt un exemplu clasic al acestei metode, care implică modelarea atentă a unui nucleu de piatră pentru a obține fulgi cu forme precise.
Arheologii interpretează adesea această tehnică sistematică de cioplire ca dovadă a unei planificări avansate și a unei organizări mentale complexe.
Forme timpurii ale acestei metode au fost descoperite în mai multe regiuni din Asia de Sud-Vest, lucru care reflect răspândirea industriilor de piatră atent prelucrată.
Această abordare diferă de topoarele masive și mai puțin finisate care au precedat-o. Astfel de schimbări în design oferă cercetătorilor o fereastră către progresul uman de-a lungul unor intervale de timp impresionante.