Vinul roşu oferă "tinereţe veşnică" doar dacă este consumat în exces

Consumul de vin roşu poate încetini procesul de îmbătrânire celulară, însă este nevoie de cel puţin 15 de sticle de vin în fiecare zi pentru a alunga ridurile, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Göteborg, informează express.co.uk.

746 afișări
Imaginea articolului Vinul roşu oferă "tinereţe veşnică" doar dacă este consumat în exces

Vinul roşu oferă "tinereţe veşnică" doar dacă este consumat în exces (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un studiu efectuat de cercetătorii suedezi de la Universitatea din Göteborg a stabilit că resveratrolul, o substanţă din vinul roşu, poate să distrugă celulele care provoacă procesul de îmbătrânire. Însă cantitatea de vin necesară pentru a eficientiza acest proces presupune un nivel atât de mare de alcool încât ar putea să-i ucidă pe pacienţi înainte ca aceştia să moară din cauza îmbătrânirii celulare.

Cercetătorii suedezi au studiat proprietăţile resveratrolului pentru a determina felul în care această substanţă influenţează procesul de îmbătrânire. Ei s-au concentrat asupra drojdiei, ale cărei celule au fost eficiente împotriva proteinelor dăunătoare ce provoacă procesul de îmbătrânire.

Profesorul Thomas Nystrom, coordonatorul studiului, a declarat: "Resveratrolul se găseşte în vinul roşu şi în alte produse şi el poate să controleze ritmul de îmbătrânire. Însă o persoană ar trebui să bea foarte mult vin roşu pentru ca această substanţă să aibe efect, probabil între 15 şi 100 de sticle de vin roşu într-o singură zi, ceea ce reprezintă o cantitate pe care nimeni nu o poate asimila".

În opinia cercetătorului suedez, aceste descoperiri sunt foarte importante, deoarece ele pot fi folosite în tratamentul maladiilor ce apar la vârsta a treia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici