A fost stabilit calendarul pentru Evaluarea Naţională în anul şcolar 2017-2018. Când vor avea loc examenele

Ministerul Educaţiei a publicat calendarul pentru desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2017-2018, astfel, prima probă, cea la Limba română urmând să aibă loc pe 11 iunie 2018, iar la Matematică, pe 13 iunie 2018.

7930 afișări
Imaginea articolului A fost stabilit calendarul pentru Evaluarea Naţională în anul şcolar 2017-2018. Când vor avea loc examenele

A fost stabilit calendarul pentru Evaluarea Naţională în anul şcolar 2017-2018. Când vor avea loc examenele

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a, cea la Limba şi literatura română, va avea loc în data de 11 iunie 2018. Următoarea probă scrisă, cea la Matematică, se va desfăşura în data de 13 iunie 2018, iar ultima, Limba şi literatura maternă, va fi organizată în 14 iunie 2018.

„Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12:00). Subsecvent, în aceeaşi zi, intervalul orar 14:00 - 19:00 este rezervat înregistrării contestaţiilor. Acestea vor fi soluţionate în perioada 20 - 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afişarea rezultatelor finale”, reiese dintr-un comunicat trasmis de ministerul Educaţiei.

Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 4 - 8 iunie 2018. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2017 - 2018, cursurile şcolare pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018.

În sesiunea iunie 2017 a Evaluării Naţionale, aproximativ 77% dintre candidaţi (108.294) au obţinut medii peste 5, în timp ce 23% (32.418) au obţinut medii de 2, 3 sau 4. În urmă testelor la Limba şi literatura româna/ Limba Maternă şi la Matematică, 497 de elevi care au promovat clasa a VIII-a au obţinut media 10.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici