Circa 200 de militari britanici, în misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comanda NATO, în România

Un detaşament britanic ce cuprinde aproximativ 200 de militari - piloţi şi personal tehnic - şi aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO, în următoarele patru luni.

792 afișări
Imaginea articolului Circa 200 de militari britanici, în misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comanda NATO, în România

SURSĂ FOTO: Facebook - Forţele Aeriene Române

Patru aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au aterizat, joi, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), detaşamentul britanic, format din aproximativ 200 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forţelor Aeriene Române, misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni.

Aceasta este cea de-a treia rotaţie la Mihail Kogălniceanu a Forţelor Aeriene Regale Britanice, după cele executate în 2017 şi 2018.

„Misiunile de poliţie aeriană, desfăşurate în comun începând din anul 2017 şi planificate în anul anterior dislocării detaşamentelor, contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi cele aliate”, potrivit MApN.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici