COMENTARIU Marius Oprea | Vrem şi noi spionii noştri ruşi! Bulgarii au...

Spionii bulgari se îndeletniceau cu strîngerea de informaţii secrete militare şi politice, furnizate rezidentului reţelei, un diplomat de la Ambasada Federaţiei ruse, de soţia pe jumătate rusoaică a capului reţelei de spionaj, un fost ”securist” bulgar. Anchetatorii i-au văzut pe camere video pe membrii reţelei cum se întîlneau la meciuri de tenis, furnizau informaţiile, primeau banii. Au documentat că era vorba de informaţii primite inclusiv de la un fost ataşat militar bulgar, care se ocupa de biroul de documente secrete al Parlamentului, dar şi de informaţii primite de la trei militari activi. Toţi aceştia au fost arestaţi. Toţi sînt angajaţi ai statului, deci ”bugetari”. Ca urmare a deconspirării reţelei, au fost expulazaţi şase diplomaţi şi un tehnician din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse.

Noi stăm bine. Pînă la proba contrarie, n-avem spioni. Ne iubim deci ţara, nu-i vindem secretele. Noi sîntem români. Bulgarii au fost dintodeauna mai prietenoşi cu ruşii, au avut şi mai au încă şi relaţii economice privilegiate. Nu e cazul nostru. Aceasta ar fi o explicaţie a faptului că în România n-au fost prinşi pînă acum spioni ruşi. Cea puerilă.

Atîta vreme cît ţara noastră este, pe flancul estic al NATO, cel mai mare pericol pentru Rusia, prin scutul antirachetă de la Deveselu, pe care foştii ”tovarăşi” de la Răsărit îl consideră o armă ofensivă, la noi numărul agenţilor ruşi ar trebui să fie unul mare. Teoretic. De fapt, nu ştim încă nimic, în afară că e linişte, pe frontul nevăzut al luptei de contraspionaj dusă de Serviciul Român de Informaţii. Şi la noi sînt, la Parlament de pildă, angajaţi tot felul de oameni care au lucrat în ”servicii” – chiar şi înainte de 1989. Numai eu ştiu vreo doi. Ei se ocupă cu ceea ce se ocupa fostul ataşat militar de la Parlamentul bulgar. Sînt inclusiv la Comisia de control a SRI-ului. Deci, potenţial, s-ar putea spune, dacă sînt similitudini între Bulgaria şi România ca ”ţinte” ale spionajului rus (şi nu văd de ce n-ar fi, dimpotrivă!) că există posibilitatea ca inclusiv serviciul nostru de contraspionaj să fie ”controlat” de spionii Federaţiei Ruse.

În România, am avut o vastă reţea de spionaj, în special militar, dar şi politic a sovieticilor, pînă în 1989 şi imediat după. Chiar un fost cadru al SRI a publicat o carte, cu nenumărate dovezi privind legăturile ”la vîrf” între acesta şi o adevărată reţea a Moscovei, care a dat ”lovitura de stat” Revoluţiei române, în decembrie 1989 – Ion Iliescu, generalii Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin Pancea fiind printre cei care avea relaţii prea cordiale şi neortodoxe cu Moscova. Reţeaua a fost numită de către unitatea de contrainformaţii a Securităţii cu numele conspirativ ”Corbii”. Au apărut de-a lungul vremii informaţii privind o ”predare” de ştafetă, la mijlocul anilor ’90, către o reţea succesoare de spionaj rus în România, numită ”Corbii tineri”. Dar despre aceştia n-am aflat decît că ar exista.  

Continui să cred şi să sper în profesionalismul Serviciului Român de Informaţii. Deşi, plin de năduf, un fost angajat al SRI din Braşov, îmi destăinuia cu ani în urmă că ultimul caz de spionaj-trădare, pe teritoriul unui judeţ industrial ca Braşovul, cu unităţi economice ”interesante” (precum întreprinderi de construcţii de tehnică militară, armament şi aviaţie) fusese documentat tocmai în 1976. De atunci pînă la acel moment în care purtam discuţia, vreme de aproape trei decenii, nu mai fusese prins niciun spion.

Au trecut încă trei decenii de la Revoluţie încoace şi n-avem spioni ruşi. Stăm bine. Sîntem în NATO, în UE, avem cea mai avansată armă a NATO pe teritoriul nostru şi spioni ruşi, ioc! Ori sîntem din cale-afară de patrioţi, ori ruşilor le e într-atît de frică de serviciile noastre de informaţii, încît nu cutează să ne spioneze. Ce altă explicaţie ar fi?...