Guvernul Româniai a adoptat hotărârea de guvern, potrivit anunțului făcut de Oana Țoiu. „ Am aprobat în ședința de Guvern desecretizarea arhivelor MAE cu documente din primii ani ai tranziției. Azi, în ședința de guvern, au fost declasificate peste 5000 de dosare din primii ani de după 1989 – aproximativ 100 de metri liniari de raft cu documentele politicii externe a tranziției: alegerile din mai 1990, mineriadele, vizita Regelui Mihai în 1992, prăbușirea URSS, reunificarea Germaniei. Cele mai multe dintre aceste documente nu mai erau secret de stat de peste un deceniu. Continuau, însă, să fie ținute departe de public ca secrete de serviciu. Nu e o stare normală pentru o democrație care a împlinit 35 de ani”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de ministra de Externe.
Guvernul României a intrat în ședință, joi, începând cu ora 14:00 ședința în care urmează să fie dezbătută și proiectul inițiat de Ministerul Afacerilor Externe privind declasificarea documentelor care acoperă începutul anilor 1990 din perspectivă diplomatică.
Inițiativa a fost anunțată la finalul lunii aprilie de ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Astfel, demersul vizează scoaterea din categoria secretelor de serviciu a 5.376 de dosare diplomatice, grupate în 768 de mape de arhivă care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de rafturi.
Printre titlurile dosarelor, se numără: „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989″, „Reunificarea Germaniei (1990)”, „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai” și „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”.
Oana Țoiu explica la începutul lunii mai că această lege nu trebuie să fie interpretată din perspectivă politică.
„Nu văd de ce ar fi un subiect politic. Am văzut și eu multe dintre comentariile din spațiul online. Dar este dreptul poporului român la propria istorie și la propria memorie. Nu văd cui i-ar fi teamă de poporul român, decât dacă la momentul respectiv l-a trădat în vreun fel” , spunea Țoiu.