O vedetă din SUA a fost condamnată la 12 de închisoare pentru solicitarea de imagini indecente cu copii

Jerry Harris, o vedetă a majoretelor din SUA, a fost închis pentru 12 ani pentru obţinerea de imagini indecente cu copii. Procurorii au cerut o pedeapsă de lungă durată, argumentând că statutul de celebritate al lui Harris i-a permis acestuia să „convingă" tinerele sale victime.

533 afișări
Imaginea articolului O vedetă din SUA a fost condamnată la 12 de închisoare pentru solicitarea de imagini indecente cu copii

Jerry Harris, starul serialului TV Cheer de pe Netflix, a fost condamnat la 12 ani de închisoare în SUA pentru infracţiuni legate de imagini indecente cu copii şi solicitare de relaţii sexuale de la minori.

Tânărul de 22 de ani a pledat vinovat pentru două dintre acuzaţiile care i se aduc. La audierea de la Chicago, procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea de lungă durată, argumentând că statutul de celebritate populară al lui Harris i-a permis acestuia să "convingă şi să atragă" tinerele sale victime să se angajeze în acte sexuale.

Harris, se află în custodie într-un centru federal de detenţie de la arestarea sa în septembrie 2020. În luna februarie a acestui an, el a pledat vinovat la două dintre cele şapte capete de acuzare împotriva sa, inclusiv pentru că a convins un tânăr de 17 ani să îi trimită fotografii sexuale explicite în schimbul banilor şi pentru că a călătorit în Florida cu scopul de a „avea un comportament sexual ilicit" cu un tânăr de 15 ani.

Potrivit actului de acuzare, Harris ar fi solicitat partide de sex de la minore la competiţiile de majorete şi ar fi convins adolescenţi să îi trimită fotografii şi videoclipuri obscene cu ei înşişi.

Ulterior, Harris a recunoscut în faţa agenţilor FBI că i-a cerut unui adolescent să îi trimită fotografii şi că a solicitat imagini indecente pe Snapchat de la cel puţin 10-15 alte persoane despre care ştia că sunt minore.

Harris a fost o vedetă marcantă a emisiunii Cheer, un serial de televiziune care a urmărit o echipă de majorete în încercarea acesteia de a câştiga un titlu naţional. Cea de-a doua serie a emisiunii Cheer abordează investigaţia asupra lui Harris şi dedică un întreg episod incidentelor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici