Știrile zilei

Trei tineri, „vizitați” de polițiști după ce au postat pe rețele imagini în care manipulau o armă

„Avertizăm cetățenii să manifeste atenție sporită în realizarea de conținut pe rețelele de socializare, întrucât postările pot atrage consecințe juridice”, transmite Poliția

Ministrul Transporturilor, la străpungerea ultimei porțiuni a tunelului feroviar Mureni

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a verificat stadiul reabilitării liniei feroviare Brașov-Simeria, parte a Coridorului european Rin-Dunăre. Un moment cheie al proiectului este străpungerea ultimei porțiuni a tunelului de cale ferată cu cale dublă de pe varianta nouă Mureni.

Racla Cuvioasei Parascheva, reașezată în Catedrală. Ora exactă depinde de numărul de pelerini

Racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva va fi reașezată în Catedrala Mitropolitană din Iași miercuri, la ora 19.30, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Iaşilor.

UNICEF: 90% dintre locuințele din Gaza sunt distruse sau avariate grav

După doi ani de bombardamente, aproape toate casele din Fâșia Gaza au fost distruse sau avariate, anunță UNICEF. Familiile se întorc acum în cartiere reduse la moloz, încercând să-și refacă adăposturile pe ruinele fostelor locuințe.

Germania promite un pachet substanțial de ajutor militar pentru Ucraina

Germania s-a angajat, miercuri, să acorde Ucrainei ajutor militar în valoare de peste 2 miliarde de dolari, în contextul în care guvernul de la Kiev a semnalat că va avea nevoie de 120 de miliarde de dolari în 2026 pentru a combate războiul purtat de Rusia de aproape patru ani.

Procurorul șef al Parisului mulțumește României pentru prinderea celui mai căutat infractor

Procurorul general al Parchetului din Paris a mulțumit autorităților judiciare pentru buna cooperare în cazul infractorului evadat dintr-o închisoare franceză care a fost prins și arestat în România.

Cupa României la dans sportiv revine la Craiova după un deceniu

Craiova redevine Capitala dansului sportiv românesc! Peste 700 de sportivi vor concura la Cupa României - Craiova Dance Fest 2025, un eveniment care revine în Cetatea Băniei după un deceniu

Pakistanul a acceptat un armistițiu de 48 de ore cu Afganistanul

Toate forțele afgane au primit instrucțiuni să respecte încetarea focului „atâta timp cât nimeni nu o încalcă”

Ginerele soților Ceaușescu, prima reacție după respingerea cererii la Curtea Militară: Vom continua demersurile pentru anularea sentinței care a fost dată

Miercuri, magistrații Curții Militare de Apel au respins cerea de reluare a procesului în cadrul căruia soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați în 25 decembrie 1989.

Curtea Supremă a Statelor Unite judecă un caz care vizează Legea drepturilor de vot

Curtea Supremă a SUA a început miercuri să audieze un caz legat de modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale din Louisiana, un proces care ar putea afecta o parte importantă din Legea drepturilor de vot din 1965, creată pentru a împiedica discriminarea rasială la alegeri.

Un oraș spaniol interzice adopțiile de pisici negre de teama „ritualurilor” de Halloween

Primăria „nu putea să se uite în altă parte” când se confruntă cu „un subiect sumbru”

Câinii pot încetini îmbătrânirea biologică la femei, potrivit unui studiu

O nouă analiză a femeilor veterane militare din SUA a descoperit că o sesiune de o oră pe săptămână cu câini a îmbunătățit sănătatea celulară generală și a arătat beneficii biologice „promițătoare” pentru cele care suferă de PTSD.

Comisia Europeană lansează o nouă cerere de propuneri în domeniul mass-media

Proiectele câștigătoare pentru ediția din acest an

UE cere opinii privind normele pentru ajutoarele acordate serviciilor publice de radiodifuziune

Executivul european a lansat o consultare publică și o cerere de contribuții pentru a evalua dacă regulile privind finanțarea serviciilor publice de radiodifuziune, stabilite în 2009, mai corespund realităților actuale din domeniu.

Moșteanu, la Bruxelles: Apreciem participarea activă a Spaniei la forțele NATO din România

Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, a mulțumit miercuri omologului său spaniol pentru contribuția militară a Spaniei în România.

Atac ucrainean asupra rafinăriei de petrol rusă din Ufa

O dronă a lovit o zonă industrială din orașul rus Ufa, unde se află una dintre cele mai mari rafinării de petrol din Bashkortostan, a raportat, miercuri, canalul de Telegram Astra citat de The Kyiv Independent.

Ministerul Sănătății din Gaza: 45 de trupuri ale palestinienilor au fost returnate

Autoritățile din Gaza au anunțat că Israelul a predat încă 45 de trupuri ale palestinienilor, conform prevederilor acordului de încetare a focului dintre cele două părți, potrivit Associated Press.

Mark Rutte: NATO nu ar trebui să „ia rușii prea în serios”

NATO nu ar trebui să supraestimeze capacitățile Rusiei, a afirmat secretarul general Mark Rutte, miercuri, încercând să calmeze îngrijorările cu privire la activitățile hibride ale Moscovei care vizează alianța.

Militarii români au transportat-o pe Ursula von der Leyen cu elicopterul în timpul vizitei în Bosnia

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și delegația ce o însoțește într-o vizită în Bosnia și Herțegovina, a fost transportată în timpul deplasărilor oficiale, cu elicoptere ale Forțelor Aeriene Române.

Putin nu poate susține războiul pe termen lung, spune Zelenski

Președintele Ucrainei spune că sancțiunile internaționale reduc semnificativ capacitatea Rusiei de a continua războiul, potrivit datelor serviciilor sale de externe.

Judecătorii militari au respins cererea de rejudecare a procesului soților Elena și Nicolae Ceaușescu | Mircea Oprean: ”Vom continua demersurile pentru anularea sentinței” | EXCLUSIV

Judecătorii militari au respins, în urmă cu puțin timp, cererea de rejudecare a procesului prin care soții Elena și Nicolae Ceaușescu au fost condamnați la moarte în decembrie 1989, au declarat surse judiciare în exclusivitate pentru MEDIAFAX.

Partidul Ursulei Von der Leyen amenință că va respinge propunerea de buget al UE în noiembrie

Cel mai mare grup din Parlamentul European amenință că va respinge o parte esențială a propunerii de buget multianual al Comisiei Europene în noiembrie.

Suedia, Estonia și Finlanda vor crește cheltuielile pentru achiziționarea de arme din SUA

Suedia, Estonia și Finlanda s-au angajat, miercuri, să crească cheltuielile pentru achiziționarea de arme americane pentru Ucraina, dar țări precum Spania, Italia, Franța și Marea Britanie au fost criticate pentru ezitarea lor, relatează Reuters citată de The Guardian.

Ciocniri între medici și poliție în Atena, în timpul vizitei premierului Kyriakos Mitsotakis

Polițiștii s-au ciocnit miercuri cu personalul medical de la un spital din Atena, în timpul unui protest organizat în timpul vizitei premierului Kyriakos Mitsotakis, care inaugura o nouă secție de oncologie, potrivit AP.

Manager de firmă, prins după ce a escrocat propria companie cu mai mult de 1 milion de euro

Un manager de 38 de ani este cercetat de polițiștii Capitalei după ce ar fi escrocat propria companie de transport cu peste 1 milion de euro. Bărbatul ar fi creat tranzacții comerciale fictive și ar fi transferat banii într-o societate interpusă, cu ajutorul a două persoane.

Meta a eliminat o pagină Facebook care urmărea agenți ICE

Meta a confirmat că a șters o pagină Facebook folosită pentru a urmări prezența agenților de imigrație în Chicago, după ce Departamentul de Justiție al SUA a solicitat intervenția, invocând riscuri la adresa siguranței ofițerilor ICE, scrie NBC News.

CNAIR a executat OFICIAL scrisoarea de garanție a companiei Italiane Webuild pentru Podul de la Brăila – 80 milioane lei în conturile CNAIR

Surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au confirmat că scrisoarea de garanție a italienilor de la WeBuild, aferentă proiectului de investiții Pod Brăila, a fost executată, iar banii, 80 de milioane de lei, au intrat deja în conturile CNAIR.

Dan Bittman: „Dacă vine războiul, plec din țară”

Dan Bittman a declarat la emisiunea „Ai aflat cu Ionuț Cristache” că, în cazul unui război, ar pleca din țară împreună cu familia.

Judecătorii anticorupție din Ucraina dau undă verde dosarului de mită al fostului șef al Curții Supreme

Curtea Anticorupție din Ucraina a aprobat desfășurarea unei anchete speciale într-un dosar de mită care îl vizează pe fostul președinte al Curții Supreme, Vsevolod Kniazev.

TopBet intră în joc: Noul brand de pariuri sportive marca Soft2Bet din România (P)

TopBet, noul brand de pariuri sportive online al Soft2Bet, s-a lansat oficial pe piața din România cu o promisiune clară: o experiență de pariere intensă, captivantă și personalizată, centrată pe competițiile care contează cu adevărat pentru fani.

Noul președinte al Siriei promite respectarea acordurilor anterioare cu Rusia

Președintele Siriei, Ahmed al-Sharaa, i-a transmis miercuri lui Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri la Kremlin, că va respecta toate acordurile semnate anterior între cele două, anunță Reuters.

Uniunea Europeană, pregătită să trimită ajutor umanitar la punctul de trecere Rafah

Uniunea Europeană a anunțat că este pregătită să reactiveze misiunea sa de asistență la frontiera dintre Egipt și Fâșia Gaza, cunoscută drept EUBAM Rafah, imediat ce situația de pe teren o va permite.

Rafila: Statul român poate construi infrastructură medicală modernă

Fostul ministru al Sănății s-a arătat impresionat la Iași unde a fost prezent la inaugurarea unuia dintre cele mai moderne laboratoare de neuroradiologie intervențională din România. Investiția este o continuare a procesului de retehnologizare, început în anul 2022, în timpul mandatului său.

Starmer promite publicarea documentelor din procesul eșuat de spionaj în favoarea Chinei

Premierul britanic Keir Starmer a anunțat miercuri că guvernul va publica în curând declarațiile martorilor guvernamentali transmise procurorilor în cazul procesului de spionaj pentru China, care s-a prăbușit luna trecută, notează Politico.

ONU: Nivelurile dioxidului de carbon au atins un nivel record în 2024

Agenția meteorologică a Națiunilor Unite a anunțat, miercuri, că nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă a crescut în 2024 mai mult ca oricând în istorie. Concentrația gazului care reține căldura a atins un nivel fără precedent în civilizația umană, accelerând schimbările climatice.

DNA l-a trimis în judecată pe Cristian Popescu Piedone, acuzat că a anunțat un control ANPC la hotelul prietenului său din Sinaia

Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe fostul primar al Sectorului 5 și președinte suspendat al ANPC, Cristian Popescu Piedone, acuzat că ar fi divulgat informații confidențiale despre un control al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor la Hotelul International din Sinaia. Piedone se află sub control judiciar, cu interdicția de a-și exercita funcția.

Cremele simple cu steroizi ar putea oferi o nouă armă în lupta împotriva cancerului

Cremele simple cu steroizi ar putea oferi o nouă armă în lupta împotriva cancerului, potrivit unei noi cercetări revoluționare.

Marea Britanie extinde sancțiunile împotriva flotei de petroliere rusești

Care sunt noile măsuri împotriva așa-numitei flote-fantomă și ce face Rusia pentru a se eschiva

Dan Armeanu, vicepreședinte ASF, după votul final pe legea privind plata pensiilor private: O măsură strategică și prioritară, esențială pentru alinierea la standardele OCDE

Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară responsabil de piața pensiilor private, Dan Armeanu, salută, într-o declarație la solicitarea Mediafax, votul din camera decizională a Parlamentului privind Legea privind plata pensiilor private, proiect elaborat de ASF, și care asigură armonizarea sistemului de pensii private la standardele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la care România își propune să adere anul viitor.

Apple anunță noi investiții în China, deși Trump cere producția în SUA

Tim Cook, CEO-ul Apple, a anunțat extinderea investițiilor companiei în China, contrar apelurilor lui Donald Trump de a reloca producția pe teritoriul american.