Abelardo de la Espriella a depus jurământul de președinte la Cali, o alegere neobișnuită într-o țară în care șefii statului sunt în mod tradițional învestiți la Bogota, notează AFP.
Noul președinte a ales însă orașul din sud-vestul țării, afectat recent de atacuri atribuite gherilelor și situat în apropierea unor teritorii controlate de grupări armate.
Cali a fost plasat sub măsuri stricte de securitate pentru ceremonia de învestire. Aproximativ 11.000 de militari au fost mobilizați, iar autoritățile au instalat inclusiv un sistem destinat combaterii dronelor. Vechea administrație a avertizat cu privire la posibilitatea unor atentate la ceremonia de învestitură.
La ceremonie au participat mai mulți lideri ai dreptei latino-americane. Printre invitați s-au numărat șefii de stat din Argentina, Chile și Ecuadorului, reprezentanți ai Casei Albe, dar și mai mulți miniștri de externe, inclusiv cel al Israelului. În plus, președintele FIFA, Gianni Infantino, a fost, de asemenea, prezent.
Gustavo Petro, fostul președinte, nu a participat la ceremonie și a făcut apel la proteste în principalele orașe ale țării, împotriva noului șef de stat. Sute de persoane au participat la manifestații pașnice în Bogotá și Barranquilla.
Abelardo de la Espriella, care se autointitulează „El Tigre”, a fost ales pe 21 iunie și îi succede lui Gustavo Petro, primul președinte de stânga din istoria Columbiei.
Noul lider a anunțat că vrea să renunțe la negocierile de pace inițiate de administrația Petro cu organizațiile implicate în traficul de droguri și să adopte o abordare mai dură împotriva grupărilor armate.
De la Espriella a promis intensificarea bombardamentelor asupra taberelor gherilelor, cu sprijinul Israelului și al Statelor Unite, precum și construirea unor mega-închisori inspirate de modelul folosit în El Salvador pentru combaterea criminalității.
Într-un interviu din timpul campaniei electorale, De la Espriella susținea că va lansa o ofensivă aeriană, cu sprijinul Statelor Unite și Israelului, în primele 90 de zile de mandat pentru a învinge cartelurile de droguri.
Victoria noului președinte va consolida și relația Columbiei cu Statele Unite ale Americii. Donald Trump l-a susținut public pe noul președinte columbian și a promis dezvoltarea unor relații „ca niciodată înainte” între Statele Unite și Columbia.
Apropierea vine după o perioadă de tensiuni între fosta administrația condusă de Gustavo Petro și președintele SUA, Donald Trump.
De la Espriella a anunțat, de asemenea, intenția de a rupe relațiile diplomatice cu Nicaragua și Cuba.
În plan intern, noul șef de stat se confruntă cu o aritmetică parlamentară complicată. Astfel, implementare agendei sale va depinde de capacitate de a obține sprijin legislativ într-un parlament fragmentat.