Știrile zilei

Top 10 piloţi de Formula 1 din 2021. Clasamentul este făcut de către piloţi şi directori de echipe din F1

Max Verstappen a câştigat aprecierile rivalilor săi şi a directorilor de echipe din Formula 1, cel mai nou campion mondial fiind în fruntea sondajului realizat de formula1.com în rândul câtorva dintre colegii săi de pe circuit, precum şi în rândul celor care conduc echipele din Marele Circ.

Teatrele se redeschid în Belgia după proteste de amploare la Bruxelles

Consiliul de Stat, Curtea Administrativă Supremă a Belgiei, a suspendat ordinul guvernului de închidere a teatrelor care a fost anunţat săptămâna trecută şi a intrat în vigoare de duminică. Curtea Supremă a declarat că ordinul era “disproporţionat”, scrie Reuters. Într-o hotărâre publicată marţi, Curtea a declarat că guvernul trebuie să arate de ce este necesară […]

Anul Nou vine cu multe rezoluţii şi în spaţiul cosmic. Nasa va trimite o rachetă pe Lună

Anul 2021 ar putea fi amintit ca fiind anul în care turismul spaţial „a decolat” cu adevărat. Au avut loc lansări efectuate de persoane precum Jeff Bezos şi Richard Branson, iar SpaceX a lansat patru amatori într-o călătorie privată în jurul Pământului. „Anul 2021 s-a dovedit a fi un an cu mari noutăţi în spaţiu, […]

Inflaţia persistentă generează riscuri pentru relansarea economică din zona euro. O analiză Financial Times

Relansarea economică în zona euro riscă să fie afectată dacă inflaţia persistentă erodează veniturile cetăţenilor şi forţează Banca Centrală Europeană (BCE) să retragă acţiunile de stimulare financiară mai devreme decât era programat, avertizează experţi consultaţi de cotidianul Financial Times.

Record de contaminări şi în Franţa. Sunt aproape 180.000 de cazuri în 24 de ore

Mai exact, 179.807 contaminări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate marţi seară de autorităţile sanitare din Franţa. Sunt spitalizate 17.405 persoane cu COVID, dintre care 3.416 la Terapie Intensivă. În urmă cu o săptămână, 16.076 de persoane erau spitalizate, dintre care 3.096 la ATI. 417 pacienţi au fost internaţi la […]

COMENTARIU Lelia Munteanu. Primii 150 de oameni din lume au primit a patra doză de vaccin. Se aşteaptă efectele

Directorul General al Ministerului israelian al Sănătăţii, dr. Nahman Ash, ezită încă să-şi dea avizul pentru a patra doză de vaccin. Ar tinde să facă această recomandare doar persoanelor de peste 70 de ani.    A patra doză ar „rezolva” problema pe termen scurt, dar pe termen lung s-ar putea s-o agraveze. Adică, la viitoarea […]

Statele Unite finanţează Ucraina pentru securizarea frontierelor cu Rusia şi Belarus

Statele Unite vor finanţa proiecte ale Ucrainei de intensificare a măsurilor de securitate la frontierele cu Rusia şi Belarus, în contextul tensiunilor cu Moscova, anunţă autorităţile de la Kiev, potrivit agenţiei Reuters.

Libanul se apropie de un acord cu Fondul Monetar Internaţional

Premierul Libanului, Najib Mikati, a afirmat, marţi, că Guvernul de la Beirut se apropie, în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), de o "formulă finală" pentru un proiect de acord care ar urma să fie definitivat în februarie, informează agenţia Associated Press.

COMENTARIU Sorin Avram. Înalt PreaMuţenia Sa, Klaus Iohannis – Promulgatorul

Gata, România are buget! Are mulţumită coaliţiei de guvernare, Curţii Constituţionale şi, nu în ultimul rând, Promulgatorului! Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2022 (PL-x 611/20.12.2021) şi decretul pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 (PL-x 612/20.12.2021). […]

Congresul SUA renunţă la solicitarea unor documente în ancheta privind violenţele din 6 ianuarie de la Capitoliu

Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor care investighează violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu a ajuns la un acord cu Preşedinţia SUA pentru blocarea transmiterii unor documente considerate confidenţiale şi care nu ar avea relevanţă pentru anchetă.

Veste proastă pentru fanii lui Roger Federer. Anunţul făcut de tatăl campionului

Opinia generală a specialiştilor din tenis este că elveţianul Roger Federer nu este capabil să câştige din nou un Grand Slam sau orice alt eveniment de anvergură, pur şi simplu din cauza vârstei sale, în condiţiile în care acesta îşi propune să revină în circuitul ATP după ce a suferit practic trei operaţii la genunchi. […]

Record absolut de cazuri COVID în Italia. Număr aproape triplu al noilor contaminări faţă de luni

78.313 cazuri noi COVID au fost depistate în Italia în ultimele 24 de ore. Luni erau 30.810 cazuri. Numărul bolnavilor decedaţi, potrivit Ministerului Sănătăţii, este de 202, în timp ce luni era 142, scrie ANSA. În ultimele 24 de ore, în Italia au fost făcute 1.034.677 de teste moleculare şi antigenice, faţă de 343.968 luni. […]

Barcelona a găsit atacant. A semnat cu spaniolul Ferran Torres de la Manchester City

Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite, dar presa britanică şi spaniolă a relatat că Barcelona ar urma să plătească aproximativ 55 de milioane de euro pentru jucător, la care se pot adaugă 10 milioane de euro sub formă de bonificaţii de performanţă. Barca a precizat că Torres a semnat un contract până în […]

Ministrul Budăi intervine în scandalul pensiilor: să fie plătite până pe 15 ianuarie

„Am discutat telefonic, în această seară, cu directorul general adjunct al Poştei Române, Ovidiu Călin, astfel încât să fie depuse toate eforturile pentru ca pensiile pe luna ianuarie a anului 2022 să fie plătite până în data de 15. Posibila întârziere din ianuarie este anuală, fiindcă nu se pot vira banii în luna decembrie 2021 […]

Aviaţia militară israeliană a atacat din nou Portul sirian Latakia

Avioane militare israeliene au atacat din nou, marţi dimineaţă, Portul sirian Latakia, în cadrul unei operaţiuni care a vizat depozite de armament, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate locale.

Italia a permis unei ambarcaţiuni cu 558 de migranţi să acosteze în Sicilia

Nava Geo Barents, condusă de organizaţia de caritate Doctors Without Borders(MSF), a luat la bord 558 de persoane, în principal africani, în opt operaţiuni separate în largul coastei Libiei în ultimele 11 zile, a spus organizaţia de caritate. Printre aceştia se numără 174 de minori şi o femeie însărcinată în opt luni, potrivit Reuters. Barca […]

COMENTARIU Marius Oprea. Diferenţa între un irlandez beat şi un rus treaz

Casa Poporului figurează în Cartea Recordurilor pe locul al doilea în lume, după Pentagon, drept cea mai mare clădire ca suprafaţă construită (64.800 de metri pătraţi). Anecdotic, se spune că, după Marele Zid Chinezesc şi Pentagon, poate fi văzută de pe lună. Dar, pentru SPP şi Jandarmerie, ea nu se vede sub propriul nas, pe […]

Moment hilar în familie. Un câine sare peste „orice” obstacol VIDEO

Un pitbull sare înainte şi înapoi peste stăpânul său şi picioarele invitaţilor. Nimeni nu se supără, din contră. Câinele stârneşte hohote de râs.    Oricât de mare ar fi obstacolul, patrupedul reuşeşte să sară cu succes.    Clipul amuzant a fost postat pe Instagram, unde a strâns peste un milion de aprecieri de la internauţi.  […]

Schimbări anunţate de WhatsApp. Noua funcţie este valabilă doar pentru utilizatorii de iPhone

Noua funcţie permite administratorilor să unească până la zece grupuri într-o singură comunitate, astfel încât membrii să poată vizualiza întreg conţinutul legat de diferite conversaţii, texte, fotografii şi videoclipuri. WABetaInfo descrie funcţia ca fiind „un spaţiu în care administratorii de grupuri au mai mult control asupra grupurilor WhatsApp pe care le gestionează„. Conform primelor recenzii, […]

Israelul reduce la 3 luni termenul pentru doza booster şi relaxează regulile de carantină

Israelul reduce de la 5 luni la 3 luni termenul pentru doza booster şi relaxează regulile de carantină pentru cei bolnavi, dar vaccinaţi.

Un atacator a deschis focul în Denver, Statele Unite. Cinci persoane au decedat

Un bărbat înarmat a ucis patru persoane şi a rănit un ofiţer după ce a deschis focul în mai multe locaţii din Denver, a anunţat poliţia.

Vaccinarea în România. În ultimele 24 de ore peste 25.000 de persoane au fost vaccinate

Peste 25.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care aproape 6.000 cu prima doză, a anunţat marţi CNCAV.

Unde se termină logica, începe guvernarea

Urmăresc cu atenţie, dar deloc cu îngrijorare, conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern. Şi cînd aproape că mi se închid ochii, deschid urechile mai bine pentru că dialogul e teatru absurd.   Reporter: În ceea ce priveşte raportul cu numărul de bugetari…             Ministrul de Finanţe, Adrian […]

Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2022. CCR a respins obiecţiile USR

Legea bugetului de stat pe 2022 a fost promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis, după ce CCR a respins obiecţiile fomulate de 51 de deputaţi ai USR.

Veşti bune pentru antreprenori. Guvernul a prelungit două programe pentru IMM-uri. Plafon de 10 miliarde lei în 2022

Guvernul a aprobat marţi prelungirea programului IMM Invest şi a subprogramului Agro IMM Invest, a anunţat, la finalul şedinţei Executivului, ministrul de Finanţe, Adrian Câciu.

Guvernul a anunţat că medicii de familie vor putea face teste antigen. Câţi bani vor primi pentru această activitate

Medicii de familie vor putea face teste antigen pentru depistarea COVID-19 şi vor fi plătiţi cu 50 de lei/persoană.

Israelul nu se opune automat relansării Acordului nuclear iranian, dar cere condiţii stricte

Israelul nu se opune în mod automat relansării Acordului nuclear iranian, dar solicită o poziţie mai dură din partea marilor puteri, a afirmat marţi premierul Naftali Bennett, în contextul reluării negocierilor internaţionale la Viena.

Toate detaliile despre metroul de la Cluj: 19 staţii subterane cu un traseu de 21 de kilometri / Cât ar urma să dureze lucrările

Guvenul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico-economici ai metroului din Cluj. Durata de execuţie a lucrărilor este de circa 10 ani.

Ministerul Economiei schimbă legea garanţiilor. Iată cele mai importante aspecte

Ministerul Economiei schimbă legea garanţiilor. Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare. „Dacă nu schimbăm legea, România riscă amenzi foarte mari de la UE”, spune ministrul Economiei.

Franţa a ordonat închiderea unei moschei din apropierea Parisului din cauza caracterului radical

Moscheea din Beauvais, un oraş de 50.000 de locuitor la aproximativ 100 de kilometri de Paris, va rămâne închisă timp de şase luni, potrivit prefecturii din regiunea Oise, potrivit France 24. Decizia vine la două săptămâni după ce ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a declarat că a declanşat procedura de închidere a moscheii, deoarece imamul […]

Încă o ţară din Europa se îndreaptă spre vaccinarea obligatorie. Premier: Dacă calea vaccinării obligatorii poate ajuta, atunci aş dori să o iau în considerare

Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, a precizat într-un interviu pentru De Zondag că ia în considerare vaccinarea obligatorie.   Socialiştii francofoni, care fac parte din guvernul lui De Croo, ceruseră anterior vaccinarea obligatorie în Belgia, dar De Croo a calificat o astfel de măsură „lene politică”.   Într-o aparentă schimbare de opinie, premierul liberal al Belgiei […]

Avertizare Infotrafic: aglomeraţie către staţiunile de pe Valea Prahovei

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că,, la această oră, se înregistrează valori crescute de trafic pe sensul de urcare către zona montană a DN 1 Ploieşti – Braşov, circulându-se astfel în coloană pe raza localităţii Comarnic şi a staţiunii Buşteni, judeţul Prahova. În condiţii de aglomeraţie se circulă şi pe sensul […]

Explozie puternică în sudul Libanului / Surse:Organizaţia fundamentalistă Hezbollah distruge muniţie

O explozie s-a produs, marţi, în Valea Bekaa, în sudul Libanului, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate, existând informaţii că deflagraţia a fost provocată de organizaţia fundamentalistă Hezbollah, în cursul unor operaţiuni pentru distrugerea muniţiei, informează site-ul ArabNews.com.

Femeile afgane ripostează. Cer talibanilor acces la educaţie şi locuri de muncă

Numai femeie să nu fi în Afganistan, sub un regim care urmăreşte să readucă statutul femeilor la cel din Evul Mdiu.    Însă femeile nu vor să permită talibanilor să le ia drepturile câştigate cu greu, făcute însă tabula rasa în anii 1990, când aceştia au luat puterea pentru scurt timp. Aşa că s-au reunit în […]

Anunţ oficial de la Pfizer! Vaccinul împotriva Omicron va fi disponibil în primăvara anului viitor

Compania farmaceutică Pfizer confirmă că vaccinul adaptat la varianta Omicron va fi disponibil în primăvara anului viitor.

Ce ajutor a primit de la statul român compania care operează activităţile: KFC, Pizza Hut şi Taco Bell

Sphera Franchise Group, care operează activităţile a 3 branduri cunoscute din România: KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, a anunţat prin intermediul unui comunicat la Bursa de Valori Bucureşti ce ajutoare a primit de la statul român.

Un tribunal rus închide Memorial International, cel mai mare grup din ţară pentru drepturile omului şi studierea abuzurilor comise în URSS

Curtea Supremă a Rusiei a ordonat marţi închiderea Memorial International, o organizaţie pentru drepturile omului, în cea mai recentă lovitură dată societăţii civile din ţară, relatează CNN.

Compania de jocuri video Riot Games va plăti 100 de milioane de dolari într-un proces de hărţuire sexuală şi discriminare de gen

Dezvoltatorul de jocuri video Riot Games, deţinută de Tencent Holdings, a anunţat că a acceptat să plătească 100 de milioane de dolari pentru a soluţiona un proces colectiv de discriminare pe bază de gen din 2018 intentat de statul California şi de actuale şi foste angajate, scrie Reuters.

Priveşte în sus, în jos, unde vrei tu, dar cu ochii larg deschişi

Orice sociolog care se respectă, fără să tragă prea mult aer în piept, cu argumente solide din studii şi cercetări făcute ca la carte, o să-ţi spună, şi nu va clipi deloc în timpul ăsta, că noi, oamenii, atunci când vorbim, scriem, citim, vizionăm ceva, nu căutăm adevăr. Ci doar confirmarea a ceea ce ştim şi credem deja. Devine o artă sofisticată un dialog prin care cineva o să încerce să ne convingă de exact opusul credinţelor noastre. Doar să ţii mintea deschisă şi se poate.

Nemţii au ieşit în stradă! Proteste violente faţă de restricţiile anti-pandemie şi faţă de vaccinare

Proteste violente au avut loc luni seară şi în cursul nopţii în mai multe oraşe din Germania faţă de restricţiile antiepidemice şi presiunile în sensul vaccinării, iar agenţi ai forţelor de ordine au fost răniţi în confruntări cu demonstranţi, informează publicaţia Der Spiegel.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da