Știrile zilei

Vladimir Putin declară că şi-ar fi dorit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, vineri, că şi-ar fi dorit să împiedice colapsul Uniunii Sovietice, dacă ar avea şansa să schimbe istoria modernă a Rusiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

După neregulile majore depistate la inspectorate, concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar vor fi verificate CNATDCU

Concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar vor fi verificate de către echipe formate din reprezentanţi CNATDCU şi ai Corpului de Control al ministrului Educaţiei, programul controalelor urmând a fi stabilit în următoarea săptămână, potrivit MEN.

Premierul Olandei se opune aprofundării integrării UE şi vrea condiţionarea accesului la fondurile europene

Premierul Olandei, Mark Rutte, a declarat vineri că se opune demersurilor de transformare a Uniunii Europene într-un stat federal şi a subliniat că bugetul comunitar trebuie diminuat, în principal la nivelul alocării fondurilor structurale, pledând pentru condiţionarea accesului la finanţare.

Theresa May admite că Marea Britanie nu va avea aceleaşi avantaje post-Brexit, dar vrea un acord cu UE/ Controalele la frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda nu sunt excluse

Premierul britanic, Theresa May, a exprimat vineri convingerea că poate ajunge la un acord privind viitoarele relaţii cu Uniunea Europeană, admiţând că nu poate primi tot ce vrea în cadrul negocierilor pe tema Brexit.

Incendiu la un tren de călători în apropiere de Râmnicu Sărat. 300 de persoane sunt în vagoane

Pompierii din Buzău intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren de persoane, aproximativ 300 de călători fiind în vagoane. Mecanicul a observat fum la compartimentul motor şi a alertat autorităţile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, după ieşirea din arest: Sunt nevinovat. Am credinţa că voi fi drept judecat

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a transmis un mesaj după ce a ieşit din arestul preventiv, arătând că se consideră nevinovat şi are încredere că va fi judecat corect. Arsene a scris pe pagina sa de socializare că îşi va relua atribuţiile în fruntea judeţului.

ANALIZĂ: Ce înseamnă pentru Europa şi România războiul metalurgic al lui Donald Trump

Prin impunerea de taxe mai mari la importurile de oţel şi de aluminiu, Donald Trump a iscat nelinişti în rândul aliaţilor europeni, care se tem că vor fi nevoiţi să devină ţinta volumelor de metale importate de SUA, iar europenii ar putea accelera la rândul lor propriile politici protecţioniste.

ATAC ARMAT în Statele Unite: Cel puţin doi morţi într-un atac armat comis într-o universitate din Michigan/ Atacatorul şi-a omorât părinţii, care veniseră să îl ia în vacanţă| VIDEO

Cel puţin doi oameni au murit într-un atac armat produs vineri în campusul Universităţii Centrale din Michigan. Persoanele ucise sunt părinţii autorului atacului, afirmă surse citate de Detroit Free Press.

Eurodeputat PSD, după anunţul lui Timmermans de introducere a unui mecanism de control al fondurilor europene: Comisia Europeană maschează intenţia de a tăia fondurile pentru România

Eurodeputatul PSD, Răzvan Popa, susţine că declaraţiile prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, privind posibilitatea condiţionării accesului la fondurile europene de criterii suplimentare, camuflează intenţia CE de a tăia din fondurile europene destinate României.

Ziariştii din Timişoara, jigniţi de primarul Nicolae Robu: Există tot felul de variante de prostituţie | VIDEO

Jurnaliştii de la cele mai importante publicaţii din Timişoara au părăsit, vineri, conferinţa primarului Nicolae Robu, după ce au fost comparaţi cu “prostituate” şi jigniţi pentru că au scris despre deszăpezire şi datoriile societăţii de termoficare a oraşului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Discuţii privind preţul căciulii purtate de Gabriela Firea la deszăpezire. Primarul Capitalei: E cumpărată de la taraba de lângă pârtia Sorica cu până-n 20 de euro. Aveau şi pe gri

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut câteva precizări, pe Facebook, referitor la căciula purtată miercuri în Piaţa Constituţiei atunci când a vorbit despre deszăpezire, ea declarând că aceasta a fost luată de la o tarabă de lângă pârtia Sorica din Azuga, pe mai puţin de 20 de euro.

ALEGERI ÎN ITALIA. Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, va accepta funcţia premier în cazul victoriei coaliţiei conduse de Silvio Berlusconi

Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a semnalat că este dispus să accepte funcţia de premier al Italiei în cazul victoriei coaliţiei conduse de Silvio Berlusconi în scrutinul parlamentar de duminică.

Bilanţul lui Firea după prima zăpadă în Bucureşti: Au fost topite peste 1.800 de tone de zăpadă, iar Piaţa Victoriei a fost eliberată. Unde sunt situate instalaţiile

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că, în ultimele două zile, a topit peste 1.800 de tone de zăpadă, iar Piaţa Victoriei a fost eliberată de depozitele de omăt, urmând să fie golită şi Piaţa Constituţiei. Peste 600 de persoane fără adăpost sunt în centrele sociale ale Capitalei.

Aplicaţia care oferă RECOMPENSE substanţiale tinerilor dacă nu folosesc telefonul mobil. Câştigurile obţinute pentru minutele nefolosite

Trei studenţi de la Şcoala de Business din Copenhaga au lansat „Hold”, o aplicaţie care încurajează tinerii să renunţe la telefonul mobil şi îi recompensează pentru aceasta.

EXCLUSIV | Ionuţ Lupescu: Actuala conducere a FRF şi-ar dori să câştige la masa verde, nu pe teren

Ionuţ Lupescu a oferit prima reacţie după decizia Curţii de Apel, care obligă MTS la emiterea avizului pentru modificările aduse Statutului FRF. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Donald Trump afirmă că „războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat”, în contextul impunerii unor taxe suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat vineri, în contextul deciziei de impunere a unor taxe vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, că "războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat".

Se fac angajări în ARMATĂ. Fifor anunţă că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română. Ce categorii de angajaţi caută MApN

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat, vineri, la Bistriţa, că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română, în urma unui memorandum semnat cu Guvernul. Urmează să fie angajaţi şi 400 de medici şi 50 de psihologi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarii îi cer premierului o lege mai simplă a achiziţiilor publice. Mihai Chirica, primarul Iaşiului, s-a apărat de acuzaţia privind nivelul redus al fondurilor europene/ Ce le-a promis edililor Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în la întâlnirea pe care a avut-o cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, că intenţionează să ridice barierele în obţinerea finanţărilor europene, după ce aceştia au cerut simplificarea procedurilor şi modificarea legii achiziţiilor publice.

Veşti bune pentru românii care se tratează în străinătate. CNAS a redus din birocraţia privind traducerea actelor

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, vineri, că rambursarea contravalorii cheltuielilor medicale pentru asiguraţii români care se tratează într-o altă ţară se va putea face mai uşor, precizând că nu va mai fi nevoie de traducerea actelor medicale în limba română.

Adrian Porumboiu: Răzvan Burleanu e nebun dacă a spus că s-au dat şpăgi la arbitrii străini

Fostul arbitru şi patron al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a taxat dur declaraţia făcută de Mihai Stoichiţă joi, care a spus că Răzvan Burleanu este cel mai bun administrator sportiv Under 40 din lume.

Ce vor mânca invitaţii la banchetul organizat după gala premiilor Oscar 2018. Meniul excentric, asezonat cu praf de aur comestibil

Meniul care va fi servit la banchetul organizat după gala de decernare a premiilor Oscar va include peste 50 de preparate, la care au fost folosite, printre altele, 140 de kilograme de carne de vită Wagyu şi 13,6 kilograme de aur comestibil, a anunţat celebrul chef Wolfgang Puck, citat de Reuters.

FBI investighează una dintre afacerile în care este implicată Ivanka Trump. Business-ul deschis după ce tatăl său, Donald Trump, a devenit preşedinte

FBI cercetează finanţarea privind Trump International Hotel şi Trump Tower din Vancouver, în care este implicată Ivanka Trump, fiica preşedintelui american. Informaţia a fost confirmată pentru CNN de un oficial american şi un fost oficial.

Boris Becker, întâlnire cu membrii staff-ului Simonei Halep! Legendarul jucător de tenis a venit în România

Boris Becker (50 de ani), de 6 ori campion în turneele de Grand Slam, a venit în România la invitaţia lui Ion Ţiriac (78 de ani), fost manager şi antrenor al celebrului neamţ.

Robotul Sophia, primul care a primit cetăţenia unui stat, vine la Bucureşti

Robotul Sophia, primul care a primit cetăţenia unui stat, vine la Bucureşti în data de 11 mai, la conferinţa de afaceri Brand Minds, care se va desfăşura la Sala Palatului.

UPDATE: Circulaţia, RELUATĂ pe linia tramvaiului 41, după ce a fost oprită pe ambele sensuri

Circulaţia tramvaielor pe linia 4, în ambele sensuri, a fost reluată, vineri, după circa 40 de minute, informează Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) pe Twitter. Linia tramvaiului 41 fusese blocată din cauza unui accident pe bulevardul Ghencea.

Un bebeluş de 8 luni şi un copil de 10 ani, răpuşi de rujeolă. Vârstele la care s-au înregistrat cele mai multe decese în România şi stadiul legii privind vaccinarea

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, vineri, că au fost confirmate alte două decese cauzate de rujeolă, fiind vorba despre un bebeluş de 8 luni şi despre un copil de 10 ani, niciunul fiind imunizat împotriva virusului. Numărul deceselor se ridică la 40.

Anchetă în cazul unui profesor din Alba care ar fi făcut comentarii cu tentă sexuală la adresa elevelor

Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Alba au început o anchetă în cazul unui profesor de la Şcoala Gimnazială ”Vasile Goldiş” din Alba Iulia, suspectat de comportament neadecvat faţă de elevele sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alina Bica, fosta şefă DIICOT, se află încă în Costa Rica. Avocat: Am primit azi noapte două documente medicale de la ea

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, încă se află în Costa Rica, avocatul său prezentând, la instanţa supremă, la termenul de vineri în dosarul „Bica 2”, două documente medicale pe care clienta sa i le-a transmis joi noaptea, prin care este motivată absenţa sa din sala de judecată.

Evenimentul anului din Marea Britanie, urmărit direct de peste 2.500 de oameni obişnuiţi. Invitaţiile, trimise de viitorii miri prinţul Harry şi logodnica sa, Meghan Markle

Peste 2.500 de oameni obişnuiţi vor fi invitaţi să ia parte la festivităţile de la castelul Windsor prilejuite de căsătoria prinţului Harry cu logodnica sa, Meghan Markle, pe 19 mai, a anunţat biroul de presă al viitorului mire, citat de Reuters.

Forbes: Jay-Z îl detronează pe cel care a ocupat timp de şase ani primul loc şi devine LIDER în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop

Cântăreţul american Jay-Z a devenit, în 2017, lider în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop, realizat de Forbes, după ce, în cei şase ani anteriori, primul loc în clasament a fost ocupat de Sean "Diddy" Combs, informează people.com.

Grecia legalizează consumul de marijuana în scop medical. Proiectul de lege va fi votat săptămâna viitoare

Parlamentul Greciei a aprobat proiectul de lege propus de Ministerul Sănătăţii, în urma căruia va fi legalizată producerea şi folosirea canabisului şi a produselor derivat în scop medical, informează site-ul agenţiei naţionale de ştiri AMNA.

„Cazul 4000” | Benjamin Netanyahu, interogat de poliţie într-un nou dosar de corupţie

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost interogat, vineri, de către poliţişti într-un caz de corupţie care vizează cea mai importantă companie de telecomunicaţii din ţară, Bezeq, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Rodrigo Lasmar, medicul ce va conduce operaţia lui Neymar: Este, desigur, supărat, trist şi deprimat

Neymar va suferi o intervenţie chirurgicală la finalul acestei săptămâni, care îl va ţine departe de gazon pentru aproximativ trei luni, dar preparatorul fizic al naţionalei Braziliei a declarat că atacantul de la Paris St Germain va fi gata de joc până la începutul Cupei Mondiale.

Raeţchi: Dragnea face stand-up comedy când spune că nu a întreprins nicio acţiune împotriva justiţiei

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a declarat, vineri, că Liviu Dragnea ”face stand-up comedy când spune că nu a întreprins nicio acţiune împotriva justiţiei”, afirmând că din cauza liderului PSD România riscă să rămână cu MCV şi după 2019.

Dumitru Şodolescu este noul director general al Metrorex

Consiliul de Administraţie al Metrorex l-a desemnat în funcţia de director general pe Dumitru Şodolescu. Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe Ion Constantinescu, al cărui mandat expiră pe 3 martie 2018.

Ministerul Educaţiei: Luni începe simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, între 5 - 7 martie 2018, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). Sunt aşteptaţi să participe cei aproape 180.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar 2017-2018.

Putin respinge ideea unui nou Război Rece, dar susţine că noul armament nuclear a fost testat cu succes şi este operaţional

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu pentru NBC News că dezvoltarea armamentului nuclear de către Rusia nu reprezintă semnul începerii unui nou Război Rece, dar a subliniat că noul armament balistic şi nuclear a fost testat cu succes şi este operaţional.

Florin Iordache: Fără îndoială, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat vineri, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că după vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu vor mai fi diferenţe de opinie între Bucureşti şi Bruxelles.

The Weinstein Company, cumpărată de un fost oficial al administraţiei Obama. În ce va fi transformată compania

Un grup de investitori condus de Maria Contreras-Sweet, fost oficial al administraţiei Barack Obama, va cumpăra The Weinstein Company, iar societatea, cofondată de producătorul de film Harvey Weinstein, va fi transformată într-un model de promovare a femeilor la Hollywood, transmite AFP.

„Bestia din Est” | Cel puţin 55 de persoane au murit din cauza temperaturilor extrem de scăzute din Europa / Numeroase aeroporturi, închise/ Avertizarea OMS | FOTO

Un front atmosferic rece continuă să afecteze o mare parte a Europei, iar numărul total de decese a ajuns la 55, pe fondul ninsorilor abundente şi a vântului puternic, relatează BBC News şi The Associated Press.