Video Studenţii susţin că există probleme GRAVE în cămine din Capitală: Este frig, plin de şobolani şi gândaci/ Reacţia Universităţii din Bucureşti

În unul dintre căminele Universităţii din Bucureşti ar fi oprită căldura din decembrie, susţine un student, adăugând că în clădiri au fost filmate rozătoare şi gândaci. În replică, Universitatea spune că se face dezinsecţie la 45 de zile, iar raportul DSP arată că nu s-au găsit insecte sau şobolani.

1154 afişări

“După toate amenzile primite de la DSP şi ANSVSA, Universitatea nu s-a conformat, iar studenţii mi-au trimis video cu şobolani în căminul din Grozăveşti D, iar în căminul Kogălniceanu B ne-au semnalat că nu au căldură din 7 decembrie. Există un registru la cămin care demonstrează că mai mulţi studenţi nu au avut căldură. Nici azi nu mai au căldură”, a spus, pentru MEDIAFAX, Andrei Nicolae Popa, student al Universităţii din Bucureşti.

Andrei Nicolae Popa a mai subliniat că, potrivit unui registru care se află în căminul Kogălniceanu B, mai mulţi studenţi nu au avut căldură începând cu data de 7 decembrie. De asemenea, tânărul susţine că mai mulţi studenţi au rămas în cămine în timpul vacanţei fără agent termic. Popa arată şi că studenţii au filmat rozătoare şi gândaci care umblă prin cămine şi precizează că aceştia se află şi în anexele clădirii.

“Universitatea nu respectă normele privind colectarea selectivă a deşeurilor şi sunt foarte multe gunoaie din spatele căminelor Grozăveşti D, sunt amestecate deşeurile şi facilitează, evident, existenţa şobolanilor. Au fost văzuţi pe holuri, dar şi în anexele externe ale căminului. (...) Există şi gândaci. Problema cea mare este că Universitatea nu a făcut o dezinsecţie serioasă, astfel încât să nu există gândaci”, a mai spus Andrei Nicolae Popa.

De cealaltă parte, reprezentanţii instituţiei de învăţământ spun că, potrivit ultimului raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în cămine nu sunt şobolani sau gândaci. Ei mai precizează că şi dacă ar exista un astfel de caz, este punctual şi nu poate fi generalizat.

“Inspectorii DSP au răspuns zilele acestea unei noi sesizări. (...) În procesul verbal întocmit este menţionat că nu s-au găsit astfel de insecte şi rozătoare în căminele din complexul studenţesc Grozăveşti, aşa cum era menţionat în sesizare. Mai mult, în urma controlului s-a constatat că «starea de curăţenie la grupurile sanitare din Căminul Grozăveşti D este corespunzătoare» şi că «se asigură materiale necesare igienei personale pentru utilizarea grupurilor sanitare din cămin. Sunt dotate cu hârtie igienică, săpun şi uscătoare de mâini», se arată într-un comunicat trimis de Universitatea din Bucureşti, la solicitarea MEDIAFAX.

De asemenea, reprezentanţii instituţiei mai precizează că au contractat o firmă care asigură dezinsecţia şi deratizarea în cămine o dată la cel mult 45 de zile, chiar dacă în protocoale este specificat că intervalul de timp este o dată la 3 luni.

Sursa citată arată că ultima acţiune de deratizare şi dezinsecţie care s-a făcut în căminele din Grozăveşti a avut loc la începutul lunii decembrie, iar următoarea este programată în viitoarele zile. De asemenea, cei de la Universitatea Bucureşti subliniază că situaţia poate fi generată de faptul că se fac lucrări de reabilitare a băilor prin care se face legătura între infrastructura de canalizare a căminului şi cea a întregului oraş.

"În acest caz, problema e mai complexă decât situaţia din căminul din Grozăveşti şi vizează întregul Bucureşti. Ne adresăm Primăriei pentru a ne sprijini cu intensificarea deratizărilor în zona căminelor studenţeşti”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Universităţii din Bucureşti recunosc faptul că există o problemă cu asigurarea căldurii în căminul Kogălniceanu, dar precizează că aceasta a apărut în data de 21 decembrie, nu 7 decembrie.

“La finele lunii decembrie, mai exact pe 21 decembrie, în opt camere din cele 150 existente în cămin, s-au deteriorat ţevile de căldură. Pe 23 decembrie studenţii au plecat în vacanţă, iar din cei care locuiau în cele opt camere, doar o studentă a rămas peste vacanţă în cămin. Acesteia i-a fost asigurată o altă camera în care s-a mutat, astfel încât să îi putem asigura condiţiile necesare. În timpul vacanţei nimeni nu a locuit în acele camere”, mai informează Universitatea din Bucureşti.

Sursa citată susţine că muncitorii au început lucrările în data de 7 ianuarie pentru că nu exista acordul unor studenţi pentru a intra în camere cât timp aceştia erau plecaţi.

“Astăzi s-a reluat furnizarea căldurii în cele mai multe dintre camerele respective, mâine, cel târziu, situaţia va fi integral remediată”, se mai arată în comunicat.

Acestea nu sunt singurele probleme sesizate. La începutul lunii decembrie, cantina Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a avut probleme sanitare, anunţa Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor, precizând că unitatea de învăţământ a fost amendată, iar 101 de kilograme de carne de pui au fost confiscate. La acel moment, instituţia de învăţământ a anunţat că nu a pus în pericol viaţa studenţilor.

În octombrie Universitatea din Bucureşti a primit o amendă de 15.000 de lei de la DSP pentru condiţiile neadecvate din căminele Grozăveşti. Autoritatea a fost sesizată de un student care susţine că instituţia de învăţământ „care se consideră cea mai prestigioasă din ţară şi-a supus studenţii la condiţii inumane în cămin”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici