Știrile zilei

Anchetă după ce un copil a fost bătut pe o stradă din oraş

Un copil a fost bătut cu pumnii de mai mulţi băieţi, pe o stradă din Calafat, iar imaginile cu agresiunea au apărut pe internet. După ce au vizionat imaginile, poliţiştii din Dolj s-au autosesizat şi au deschis, joi, o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CCR discută joi pentru a doua oară contestaţiile la Legile Justiţiei

Curtea Constituţională va dezbate, în şedinţa de joi, sesizările PNL, USR şi ÎCCJ referitoare la Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind organizarea şi funcţionarea CSM. Este a două oară când legile justiţiei sunt contestate la CCR.

Modificările la Codurile penale intră în Comisia specială pentru legile Justiţiei, condusă de Florin Iordache

Comisia parlamentară privind legile Justiţiei, condusă de fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, începe joi, de la ora 11.00, dezbaterile pentru modificarea Codului penal, Codului de procedură penală şi a Codului de procedură civilă.

ALEGERI FRF 2018. Cutremur în fotbal, după victoria controversată a lui Burleanu. Gigi Becali anunţă că se retrage. Omul care va prelua conducerea FCSB

După ce Răzvan Burleanu a câştigat alegerile şi va conduce Federaţia Română de Fotbal pentru încă patru ani, patronul FCSB, Gigi Becali, a anunţat că se va retrage din fotbal. Finanţatorul vicecampioanei a spus că în cursul zilei de joi va apărea şi comunicatul oficial prin care confirmă că a făcut un pas în spate.

Scandalul SKRIPAL. Londra, acuzată că a încălcat limitele decenţei incriminându-l pe Putin de implicare în programul chimic

Marea Britanie a trecut toate "liniile roşii" şi a încălcat limitele decenţei prin lansarea de acuzaţii că preşedintele rus Vladimir Putin este implicat în programul chimic militar, a declarat, Vasili Nebenzia, ambasadorul Moscovei la Naţiunile Unite, citat de agenţia de ştiri Tass.

ACCIDENT grav în Satu-Mare. DOUĂ autobuze de transport persoane s-au ciocnit. UPDATE: 12 persoane sunt la spital, trei în stare gravă

A fost alertă în Satu Mare, joi dimineaţa, în urma impactului dintre două autobuze pe DN 19, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Începe mutarea familiilor din clădirile cu risc seismic. 86 de apartamente aflate în centrul Capitalei au fost amenajate – FOTO

Primăria Capitalei a finalizat amenajarea a 86 de apartamente aflate în cele două blocuri gemene din Piaţa Naţiunilor Unite, unde se vor muta 86 de familii care locuiesc în clădirile încadrate la risc seismic şi care vor intra în reabilitare. Primele 22 de familiii se vor muta săptămâna viitoare.

Afară cu Fotbalul din FRF! Matei Udrea scrie despre ziua în care Burleanu le-a strigat generaţiei de aur şi lui Lucescu „n-a fost un fleac, dar v-am ciuruit!”. Ce i-au răspuns oamenii din fotbal

...Scena este fabuloasă. Burleanu, la prezidiu, desfigurat de bucurie, clipeşte către Lupescu, Chivu şi Mircea Lucescu şi strigă: „Un fleac, i-am ciuruit!“. Din sală îi răspunde un muget colosal, care cutremură clădirea construită de Mircea Sandu: „Esteeee, măăăă!“.

Donald Trump: Nimeni nu a fost la fel de dur ca mine în relaţia cu Rusia

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, joi, că nimeni nu a fost mai dur ca el în relaţia cu Rusia, adăugând că va impune noi sancţiuni împotriva Moscovei doar atunci când Rusia ”va merita acest lucru”, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Oficial rus: Răspunsul Moscovei la sancţiunile impuse împotriva Rusiei va fi punctual şi dureros

Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a declarat, miercuri, că răspunsul Moscovei la sancţiunile impuse de SUA împotriva Rusiei va fi ”punctual şi dureros”, relatează site-ul agenţiei Tass.

Pavel Filip: Îmi doresc ca la final de mandat cursul european al Republicii Moldova să devină ireversibil

Pavel Filip, prim-ministrul Republicii Moldova, a declarat, miercuri, că Guvernul de la Chişinău rămâne axat pe implementarea reformelor, printre care şi cea din justiţie, însă a adăugat că este important ca Republica Moldova să primească sprijin din partea UE, relatează site-ul Deschide.md.

Intâlnire istorică. Donald Trump susţine că va părăsi discuţiile cu Kim Jong-un dacă acestea nu vor fi PRODUCTIVE. Subiectele care vor fi negociate între cei doi

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, joi, că va părăsi discuţiile cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, dacă acestea nu vor fi productive, adăugând că speră ca întâlnirea sa cu Kim Jong-un să fie una de succes, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Venezuela anunţă că va relua relaţiile diplomatice cu Spania

Venezuela va relua relaţiile diplomatice cu Spania, a anunţat, miercuri, Ministerul de Externe de la Caracas, în contextul în care cele două state au întrerupt relaţiile diplomatice după ce UE a impus o serie de sancţiuni împotriva Venezuelei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Prim-ministrul Turciei: Problemele geopolitice reprezintă motivul convocării alegerilor anticipate

Binali Yildirim, prim-ministrul Turciei, a declarat, miercuri, că decizia convocării alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate a fost luată ca urmare a problemelor geopolitice actuale, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Donald Trump: Întâlnirea dintre Mike Pompeo şi Kim Jong-un a decurs foarte bine

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a confirmat, miercuri, că Mike Pompeo, actual director CIA şi nominalizarea pentru funcţia de secretar de Stat al SUA, s-a întâlnit cu Kim Jong-un în Coreea de Nord, precizând că întâlnirea dintre cei doi a decurs foarte bine, relatează Politico.eu.

Federica Mogherini îndeamnă Albania să continue implementarea reformelor în vederea aderării la UE

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, a îndemnat, miercui, Albania să continue implementarea reformelor pentru a convinge statele membre că merită să adere la Blocul comunitar, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Descoperire macabră. Oase umane, probabil ale unui copil, descoperite sub cadă, într-o garsonieră din Gorj. Poliţia a deschis anchetă

Un bărbat din Bâlteni, judeţul Gorj, a descoperit, miercuri seara, sub cada garsonierei în care locuia, mai multe oase umane care se presupune că ar proveni de la un copil. Acesta a anunţat Poliţia Gorj, care a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Olguţa Vasilescu: Regulamentul de sporuri în sănătate trebuie revizuit. Legea salarizării nu se modifică

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, transmite că, din punctul său de vedere, regulamentul de sporuri în sistemul de sănătate trebuie revizuit, declarând că speră ca sindicaliştii care îi reprezintă pe cei din sectorul medical să fie de acord cu variante corecte de salarizare.

Un bărbat a murit în urma unei bătai cu partenerul de remi, într-un parc din Reşiţa

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit, miercuri seara, într-un parc din oraşul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, după o bătaie cu un prieten cu care juca remi, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gîrbovan, UNJR: Revocarea din funcţia de procuror-şef nu este o chestiune de oportunitate politică

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, susţine că revocarea procurorului-şef DNA din funcţie nu este, potrivit legii interne, şi nu poate fi, conform standardelor europene, o chestiune de "oportunitate politică".

Schimbare de direcţie | Miguel Bermudez, singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Cubei. Prima persoană din afara familiei Castro care ar putea deţine conducerea după 6 decenii

Prim-vicepreşedintele Cubei, Miguel Bermudez, a fost desemnat miercuri drept singurul candidat pentru a-l succeda pe Raul Castro în funcţia de preşedinte, informează site-ul agenţiei Associated Press.

PROSPORT.RO| Reacţia lui Nicolae Badea după alegerile câştigate clar de Răzvan Burleanu

Răzvan Burleanu (33 de ani) şi-a asigurat azi un nou mandat în fruntea Federaţiei Române de Fotbal, după ce a câştigat clar alegerile de la Casa Fotbalului.

Dragnea: Iohannis spune că majoritatea vrea controlul instituţiilor controlate politic de dumnealui? / Preşedintele PSD, replică pentru Iohannis pe tema scăderii salariilor: Este o minciună

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, la Piteşti, întrebat fiind de afirmaţia lui Klaus Iohannis privind modificarea legislaţiei din domeniul securităţii naţionale, că acestea sunt necesare în primul rând pentru că sunt vechi.

Camera Lorzilor cere rămânerea Marii Britanii, post-Brexit, în uniunea vamală comunitară

Camera Lorzilor a cerut, miercuri seară, Guvernului de la Londra să identifice modalităţi pentru rămânerea Marii Britanii în uniunea vamală comunitară după ieşirea din Uniunea Europeană, decizia simbolică fiind o înfrângere pentru Cabinetul Theresa May.

Liviu Dragnea: Nu am pregătirea constituţională a preşedintelui Iohannis. Ca inginer nu-mi dau cu părerea. Eu susţin politic demersul ministrului Justiţiei

Liviu Dragnea i-a răspuns lui Klaus Iohannis, miercuri seară, după ce preşedintele României a spus că demersul ministrului Justiţiei de a sesiza CCR în privinţa refuzului de revocarea a şefei DNA nu are niciun temei, spunând că susţine politic demersul.

Dragnea, despre o modificare a Codului Penal ce l-ar viza: Îmi dă cineva anii pierduţi în procese?

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri, la Piteşti, că nimeni nu îi va da înapoi anii pierduţi în procese şi a negat vehement ideea că o modificare a Codurilor penale ce urmează să fie dezbătută în Comisia Iordache ar fi cu dedicaţie.

Guvernul Elveţiei prelungeşte un an restricţiile pe piaţa muncii pentru cetăţenii români

Guvernul federal din Elveţia a dispus, miercuri, prelungirea timp de un an a restricţiilor pe piaţa muncii elveţiană pentru cetăţenii români şi bulgari, informează publicaţia Corriere del Ticino.

People: Pink, aleasă cel mai frumos om din lume

Cântăreaţa americană Pink este cea care a primit anul acesta titlul de cel mai frumos om din lume din partea People, pentru că este "un model de viaţă care îmbină onestitatea şi încrederea", a anunţat celebra revistă miercuri.

Manda: În 2007, Kovesi a trimis o adresă către Coldea pentru modificarea unui protocol din 2005

Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a detaliat, miercuri, geneza protocolului din 2009 între SRI şi Parchetul General. În 2007, actuala şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat, printr-o adresă, fostului adjunct al SRI, Florian Coldea, să modifice un protocol mai vechi, din 2005.

Turcan: PNL va contesta la CCR înfiinţarea Comisiei pentru modificarea Legilor securităţii naţionale

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor contesta la Curtea Constituţională înfiinţarea Comisiei speciale privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Războiul tarifelor comerciale | China anunţă măsuri ani-dumping asupra importurilor de sorg din SUA

China a anunţat măsuri de combatere a dumpingului (vânzări sub preţurile de cost) împotriva importurilor de sorg din Statele Unite, relatează BBC.

Premierul Dăncilă, despre demararea ediţiei a şasea a internshipului lansat de Guvern pentru studenţi şi tineri absolvenţi: Mă bucur că suntem la a cincea ediţie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, demararea intershipului, afirmând că se bucură că acest program a ajuns la cea de-a cincea ediţie, în condiţiile în care programul a ajuns la cea de-a şasea ediţie.

O româncă este bursieră în cel mai prestigios program de la Stanford

Medicul român Sevda Memet din Constanţa va urma un masterat în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, cel mai bun program de MBA din lume, conform Financial Times.

Manda: Am solicitat o serie de hotărâri CSAT pe care SRI ar fi trebuit să le respecte

Preşedintele Comisiei de Control al SRI , Claudiu Manda, a anunţat că a solicitat CSAT o serie de documente care vizează sarcini pe care SRI trebuia să le respecte.

Claudiu Manda: Protocolul SRI-ÎCCJ nu are procedură legată de infracţiuni, ci transfer de informaţii tehnice

Preşedintele Comisiei SRI, Cladiu Manda, a declarat, după vizita de marţi a Comisiei la sediul central al instituţiei că protocolul SRI-ÎCCJ, încă în vigoare, conţine date despre "transfer de informaţii tehnice securizate, atunci când se vorbea de solicitarea de mandate securizate".

Manda: Niciuna dintre notele care au plecat de la SRI către ANI nu a trecut pe la direcţia juridică

Preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat, în urma vizitei de marţi a membrilor forului legislativ la sediul SRI, că niciuna dintre notele trimise de Serviciu către Agenţia Naţională de Integritate nu a trecut niciodată pe la direcţia juridică din cadrul SRI.

Recep Erdogan convoacă alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Turcia

Turcia va organiza alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate pe 24 iunie, a anunţat miercuri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, citat de publicaţia Hurriyet.

Armand Assante şi echipa filmului The Wanderers – Vânătorul de spirite vin la Cinema City pentru o vizionare excepţională alături de publicul bucureştean

Vineri, 20 aprilie, ARMAND ASSANTE vine la Cinema City în AFI Cotroceni pentru o întâlnire specială a spectatorilor cu echipa filmului Vânătorul de spirite care are premiera în acest week end.

Dăncilă cere să se întâlnească luni cu managerii spitalelor unde sunt probleme

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice să găsească soluţii la problemele din sănătate, ea cerând ca managerii spitalelor unde sunt probleme să fie invitaţi, luni, la o discuţie pentru a identifica soluţii.

MONITORUL APĂRĂRII | Armata rusă susţine că a descoperit în Damasc un laborator chimic insurgent

Armata rusă susţine că a descoperit un laborator insurgent pentru producerea de armament chimic la periferia Damascului, în contextul în care Administraţia Vladimir Putin afirmă că rebelii au comis atacul neconvenţional atribuit de Occident regimului Bashar al-Assad.