Știrile zilei

Mişcarea de Tineret 64 de Comitate din Ungaria neagă că ar fi plănuit să detoneze o bombă în România

Mişcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM) din Ungaria a respins marţi acuzaţiile anchetatorilor români conform cărora un lider local al său ar fi încercat să detoneze o bombă la Târgu Secuiesc, pe parcursul manifestărilor de Ziua Naţională a României, relatează MTI.

Statele Unite trimit un contingent pentru operaţiuni speciale în Irak şi Siria, contra reţelei Stat Islamic

Statele Unite vor trimite un contingent pentru operaţiuni speciale care va efectua misiuni în Irak şi Siria împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic (SI), anunţă secretarul american al Apărării, Ashton Carter, potrivit BBC News online.

Beke Istvan, acuzat că intenţiona să confecţioneze şi să detoneze un dispozitiv exploziv de 1 Decembrie, ARESTAT

Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Beke Istvan Attila, în dosarul în care este acuzat că ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în public, marţi, la manifestările de Ziua Naţională organizate la Târgu Secuiesc.

Aproximativ 200 de persoane, în marş spre clubul Colectiv. Incidente la protestul din Piaţa Universităţii: Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii – FOTO

Aproximativ 200 de persoane, majoritatea tineri, s-au strâns, marţi seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, de unde au pornit în marş, după aproximativ o oră, către clubul Colectiv, oprindu-se pe strada pe care se afla localul, apoi întorcându-se spre Piaţa Universităţii, unde au avut loc incidente cu jandarmii.

Susţinători ai unirii cu Republica Moldova au defilat cu o sută de maşini de la Bucureşti la Ploieşti – FOTO

Membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au defilat, marţi, de Ziua Naţională, cu aproximativ o sută de maşini, de la Bucureşti la Ploieşti, ei purtând steaguri tricolore şi transmiţând un mesaj de unire a Basarabiei cu România - ”2018 - anul reîntregirii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ziua Porţilor Deschise la Guvern. Oamenii i-au luat locul lui Cioloş şi au ţinut discursuri – FOTO

Guvernul şi-a deschis porţile marţi, iar aproximativ 4.000 de oameni au mers să vadă unde li se decide soarta, cei mai mulţi luându-i locul premierului Dacian Cioloş în sala de şedinţe, unde au făcut poze pe fotoliul acestuia. Alţii însă au plecat dezamăgiţi de aglomeraţia creată în sălile deschise

Prefect Covasna: Au fost semnale privind acţiuni extremiste. O tentativă cu bombă, chestiune de timp

Prefectul de Covasna spune că semnale privind acţiunile extremiste din judeţ ”au fost multe în ultimii ani” şi că era ”o chestiune de timp” până la o ”tentativă cu bombă” precum cea de la Târgu Secuiesc, el susţinând că şi puncte de vedere ale unor lideri politici au încurajat ”astfel de atitudini”.

Cel puţin un mort într-o explozie produsă într-o staţie de metrou din Istanbul. Explozia, provocată de o bombă

O explozie foarte puternică a avut loc marţi după-amiază într-o staţie de metrou din Istanbul, cel puţin o persoană murind, iar numeroase altele fiind rănite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Barack Obama avertizează Rusia să nu se implice în războiul civil din Siria

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a avertizat marţi pe omologul său rus, Vladimir Putin, să nu intervină în războiul civil din Siria, părând să facă referire la eşecul invaziei sovietice în Afganistan şi la dificultăţile întâmpinate în această ţară, în mod separat, de coaliţia occidentală.

REPORTAJ: Parada de 1 Decembrie – aşteptare la cozi pentru acces şi poze cu telefonul pentru Facebook – VIDEO

În pofida frigului de afară, mii de oameni au împânzit Piaţa Constituţiei. S-au trezit cu noaptea în cap ca să prindă locurile bune pentru a vedea mai bine defilarea care urma să înceapă. Spre deosebire de alţi ani, acum, măsurile de securitate au fost sporite, fiind trei filtre de control.

Alertă pe aeroportul din Sofia. Autorităţile bulgare susţin că nu există nicio bombă, dar un terminal rămâne închis

Autorităţile bulgare au negat informaţiile conform cărora un dispozitiv exploziv ar fi fost găsit la aeroportul din Sofia, confirmând însă că un vehicul este percheziţionat în faţa Terminalul 1.

ATENTAT dejucat la Târgu Secuiesc: Un membru al unei mişcări maghiare extremiste intenţiona să detoneze o bombă la parada de 1 Decembrie – FOTO

Un bărbat, membru al formaţiunii extremiste ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, a fost reţinut de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a intenţionat să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, marţi, la Parada de Ziua Naţională organizată la Târgu Secuiesc.

Cioloş: Sper să-mi duc mandatul la capăt. Nu intenţionez să intru în politică pentru a rămâne premier

Premierul Dacian Cioloş a spus, marţi, că speră că îşi va putea duce mandatul până la capăt, dacă Parlamentul îl va susţine în continuare, şi că, "aşa cum arată lucrurile acum", nu vrea să intre într-un partid în 2016 pentru a-şi continua mandatul de prim-ministru.

ACUZAŢII GRAVE făcute de Vladimir Putin: Turcia a doborât avionul rus pentru a proteja comerţul cu petrol oferit de Stat Islamic. REPLICA lui Erdogan

Turcia a doborât bombardierul rus pentru a proteja tranzacţiile ilegale cu petrol extras din zonele siriene şi irakiene aflate sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic, acuză Vladimir Putin. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, promite că va demisiona dacă Rusia poate demonstra acuzaţiile, informează CNN.

ZIUA NAŢIONALĂ: Alarmă falsă la 112, în care se anunţa că un bărbat înarmat s-ar afla în apropierea preşedintelui – GALERIE FOTO

O persoană a sunat la numărul 112 în timpul paradei militare din Piaţa Constituţiei şi a anunţat că un bărbat care are o armă cu gaze s-ar afla în apropierea preşedintelui Klaus Iohannis, bărbatul indicat fiind găsit, însă fără armă.

România va primi marţi echipament militar livrat de SUA

Circa 70 de piese de echipament militar, livrate de armata SUA, vor sosi, marţi, în România din Germania în vederea consolidării Operaţiunii Atlantic Resolve a NATO, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului pe site-ul Departamentului de Apărare din SUA.

Ambasadorul SUA, mesaj de 1 Decembrie: Dragi prieteni români, m-aţi impresionat prin implicare – VIDEO

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a transmis un mesaj video, de Ziua Naţională a României, în care spune că de când se află în ţara noastră a fost copleşit cu amabilitate şi prietenie, el mulţumindu-le românilor şi urându-le ”La Mulţi ani”.

ZIUA NAŢIONALĂ: Parada militară de 1 Decembrie, în prezenţa a 10.000 de persoane. Zeci de aeronave au survolat cerul Capitalei – GALERIE FOTO, VIDEO

Parada militară de Ziua Naţională a României, care a avut loc pentru al doilea an consecutiv în Piaţa Constituţiei şi la care au luat parte peste 10.000 de persoane, s-a încheiat cu defilarea militarilor Detaşamentului 30 Gardă, pe durata ceremoniilor deasupra Capitalei survolând zeci de aeronave.

ZIUA NAŢIONALĂ în ţară: Mii de persoane, prezente la manifestările de 1 Decembrie din Alba-Iulia, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca. La Alba Iulia s-a scandat ”Basarabia e România” şi ”Colectiv” – FOTO

Aproximativ 3.000 de persoane participă, marţi, la Alba Iulia, la manifestările de Ziua Naţională, care includ depuneri de coroane, o paradă cu 1.200 de militari, dar şi concerte, la un moment dat un grup de tineri scandând mesaje pentru unirea Basarabiei cu România, dar şi ”Colectiv”.

MESAJUL preşedintelui Klaus Iohannis pentru români: Ziua Naţională trebuie privită ca un nou început, după un an dificil, marcat de tragedii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Ziua Naţională trebuie să marcheze un nou început, după un an marcat de tragedii, care au arătat ce lucruri nu funcţionează în România şi care au scos la iveală o "profundă dorinţă de schimbare" căreia politicienii şi partidele trebuie să-i răspundă.

ALERTĂ la Kabul: Ambasada SUA în Afganistan avertizează asupra unui „atac iminent”

Ambasada SUA în Afganistan se află sub cod de alertă până miercuri, după ce a primit mai multe ameninţări despre "un atac iminent" în Kabul, informează site-ul agenţiei Reuters.

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: Cum au fost realizate singurele fotografii ale Unirii de la 1918. Samoilă Mârza, ajuns întâmplător fotograful Unirii – GALERIE FOTO

Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns "fotograful Unirii" din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba a mers 11 kilometri, cărând aparatul pe bicicletă.

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: Detaliile Marii Uniri, stabilite la Hotelul „Hungaria”, un simbol demolat de comunişti – FOTO

Delegaţii la Marea Adunare de la Alba Iulia din decembrie 1918 au stabilit ultimele detalii ale Marii Uniri într-un hotel numit la acea vreme "Hungaria". După Unire, hotelul a devenit "Dacia", apoi "Apulum", fiind demolat ulterior de comunişti întrucât "deranja" planurile de extindere a oraşului.

ZIUA NAŢIONALĂ: Palatul Victoria, deschis publicului de 1 Decembrie. Premierul Cioloş va fi la Guvern

Românii care vor să viziteze Palatul Victoria vor avea ocazia să o facă astăzi, de Ziua Naţională, sediul Guvernului fiind deschis publicului între orele 11.00 şi 16.00, la eveniment urmând să fie prezenţi premierul Dacian Cioloş şi ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru.

O lună de la INCENDIUL din Colectiv: Zeci de persoane au depus flori, lumânari şi s-au rugat la locul tragediei – GALERIE FOTO

Zeci de persoane, printre care mulţi copii, au depus flori, lumânări şi s-au rugat, luni, la locul în care a avut loc incendiul din clubul Colectiv în urmă cu o lună, soldat cu 60 de morţi şi sute de răniţi.

Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-un logo în care apare „Coloana Infinitului”

Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-un logo special, care include în structura sa "Coloana Infinitului" a lui Constantin Brâncuşi, noua imagine putând fi admirată marţi pe pagina principală a versiunii în limba română a motorului de căutare.

SUA felicită poporul român cu ocazia Zilei Naţionale

Secretarul de Stat american, John Kerry, a transmis felicitări poporului român, în numele preşedintelui SUA Barack Obama, cu ocazia Zilei Naţionale, pledând pentru aprofundarea şi consolidarea parteneriarului Statelor Unite cu România.

De ziua lui, Smiley şi Jazzy Jo lansează videoclipul piesei “Present for you”. Echipa HaHaHa semnează coloana sonoră a filmului „Poveste de dragoste” – VIDEO

De Sfântul Andrei, Smiley (Andrei Maria) şi Jazzy Jo au pregătit un cadou pentru fanii Poveste de dragoste: videoclipul piesei“Present for you”, cu imagini din filmul Poveste de dragoste, proaspăt lansat în cinematografe.

Aproape 4.000 de persoane au aşteptat sosirea trenului regal la Drobeta Turnu Severin – FOTO

Principesa Margareta, principele Radu şi principesa Maria au ajuns, luni după-amiază, cu trenul regal la Drobeta Turnu Severin, unde au fost aşteptaţi de aproape 4.000 de persoane şi de unde urmează să refacă itinerariul "Trenul Aducerii Aminte".

COD GALBEN de inundaţii în 12 judeţe din ţară

Hidrologii au emis, luni, o atenţionare de cod galben de inundaţii pentru râuri din Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Arad, Hunedoara, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, valabilă până miercuri dimineaţă.

Scoţienii, indignaţi că Facebook i-a îndemnat să marcheze St Andrew’s Day prin steagul României

Facebook a stârnit indignare şi perplexitate în rândul utilizatorilor săi scoţieni, după ce le-a propus acestora să sărbătorească St Andrew's Day, Ziua Naţională a Scoţiei, prin afişarea pe reţeaua socială a steagului României, din cauza unei confuzii cu sărbătoarea românească de Sfântul Andrei.

INTERVIU – Prim-adjunctul suspendat al ISU Bucureşti, Orlando Şchiopu: Sunt ca o locomotivă stricată trasă pe dreapta

Prim-adjunctul suspendat al ISU Bucureşti Orlando Şchiopu spune, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că a fost responsabil strict de intervenţie în instituţie şi timp de 23 de ani a salvat vieţi, iar acum se simte neapărat de către superiorii săi şi "tras pe dreapta ca o locomotivă stricată".

Premierul Turciei refuză să prezinte scuze pentru doborârea bombardierului rus

Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, a insistat luni că nu este necesar să prezinte scuze pentru doborârea bombardierului rus, un incident care a tensionat relaţiile dintre NATO şi Rusia.

Iohannis: Acordul de la Paris privind schimbările climatice trebuie să aibă caracter obligatoriu

Acordul de la Paris privind schimbările climatice trebuie să aibă un caracter juridic obligatoriu, să includă angajamente de reducere a emisiilor din partea tuturor părţilor implicate şi să reflecte corect responsabilităţile şi capacităţile fiecărui stat, a spus Klaus Iohannis, la Conferinţa ONU.

Reuniune ONU pe tema schimbărilor climatice – Putin: Rusia vrea un acord global eficient şi egalitar pentru protejarea climei/Obama: Statele Unite au partea lor de vină pentru schimbările climatice/Xi Jinping cere suplimentarea fondurilor

Rusia doreşte un acord "eficient şi egalitar", la nivel global, pentru reducerea gazelor cu efect de seră, a declarat preşedintele Vladimir Putin cu ocazia începerii reuniunii ONU pe tema schimbărilor climatice, informează Le Figaro.

Autorităţile franceze: Salah Abdeslam probabil a traversat Europa şi a ajuns în Siria

Salah Abdeslam, islamistul căutat pentru participare la atacurile teroriste din Paris, probabil a traversat Europa şi a ajuns în zone din Siria ocupate de reţeaua teroristă Stat Islamic, afirmă surse din cadrul serviciilor secrete franceze citate de CNN.

Dacian Cioloş a dispus înfiinţarea Coaliţiei Naţionale pentru Integrarea Refugiaţilor

Problema refugiaţilor va fi gestionată de Comitetul Interministerial al Coaliţiei Naţionale pentru Integrarea Refugiaţilor, înfiinţat prin decizie a premierului, şi care urmează să fie coordonat de Ministerul Muncii,din componenţa sa făcând parte reprezentanţi ai ministerelor, dar şi ai SRI şi SIE.

INCENDIUL din Colectiv: Un alt rănit a fost transportat în străinătate, la un spital din Viena

Adrian Albu, rănit în incendiul de la clubul Colectiv şi internat la Spitalul Elias, a fost transportat, luni, cu o aeronavă SMURD, la Viena, pentru a fi în continuare tratat într-o unitate de acolo, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.

Obama şi Putin au avut o întâlnire bilaterală la Paris. Kremlinul anunţă că preşedintele SUA şi-a exprimat regretul pentru doborârea avionului rus de către Turcia

Preşedinţii din Statele Unite şi Rusia, Barack Obama şi Vladmir Putin, au avut o întrevedere bilaterală privată cu ocazia Conferinţei ONU pe tema climei, care a început luni la Paris, anunţă surse citate de presa rusă şi de cea americană.

Populaţia şi IMM-urile ar putea plăti în 2016 mai mult pentru subvenţionarea energiei regenerabile

Cota anuală obligatorie de energie electrică din surse regenerabile ar urma să crească anul viitor la 12,15% din consumul final brut, de la 11,9% în 2015, dar impactul în factură pentru populaţie şi IMM-uri ar putea urca de la 35 lei/MWh la 43 lei/MWh, în urma exceptării unor consumatori mari.