Știrile zilei

Procesul premierului Victor Ponta începe astăzi, la ÎCCJ, în timp ce PSD îi decide soarta la şefia Guvernului

Procesul lui Victor Ponta, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor, în dosarul Turceni-Rovinari, începe astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar în ziua în care PSD decide soarta premierului, după trimiterea acestuia în judecată.

PERCHEZIŢII într-un caz de decontare de reţete false. Medici de familie şi funcţionari la CAS Brăila şi Constanţa, complici în decontarea reţetelor. Prejudiciul, nouă milioane lei

Medici de familie şi funcţionari de la CAS Brăila şi Constanţa sunt suspectaţi de complicitate în cazul decontării reţetelor false de medicamente pentru boli incurabile, în anchetă fiind vizat şi directorul Penitenciarului Focşani, unde este încarcerat patronul firmei anchetate.

Noul ambasador SUA a sosit în România. Hans Klemm va avea astăzi o întrevedere cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu şi îi va prezenta scrisorile de acreditare preşedintelui Iohannis – FOTO

Noul ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care a depus jurământul miercurea trecută în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior, a sosit în România.

HBO, marele câştigător al galei Primetime Emmy 2015

HBO a fost, cu trei producţii vedetă ale sale, "Game of Thrones", "Veep" şi "Olive Kitteridge", marele câştigător al galei Primetime Emmy 2015, care a avut loc duminică seară, la Microsoft Theatre din Los Angeles.

John Kerry anunţă că SUA vor primi mai mulţi refugiaţi

Statele Unite vor primi 15.000 de refugiaţi suplimentari din toată lumea anul viitor, mărind nivelul actual la 85.000 în 2016 şi la 100.000 în 2017, a declarat duminică secretarul de Stat american, John Kerry, după discuţii cu omologul său german, relatează Reuters în pagina online.

Peste 217.000 de imigranţi au intrat ilegal în Ungaria de la începutul anului

Poliţia ungară a depistat 217.382 de imigranţi care au pătruns ilegal în Ungaria de la începutul anului şi până duminică dimineaţă, a anunţat duminică poliţia, citată de agenţia MTI.

Alexis Tsipras revendică victoria în alegerile din Grecia şi anunţă o coaliţie cu Grecii Independenţi, foştii săi parteneri de guvernare

Fostul premier grec Alexis Tsipras a revendicat victoria în alegerile legislative de duminică şi a anunţat o coaliţie cu foştii săi parteneri de guvernare Grecii Independenţi, pentru "a continua lupta de dragul oamenilor", relatează DPA în pagina online.

Ponta, mesaj pe Facebook, de ziua sa: Nu am făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie

Premierul Victor Ponta a scris, duminică, pe Facebook, un mesaj în care le mulţumeşte celor care l-au felicitat de ziua sa de naştere, el menţionând totodată că nu a făcut niciodată "ceva ilegal sau rău cu intenţie", a învăţat din greşeli şi a cerut iertare când a greşit.

Liviu Dragnea: M-am întâlnit azi cu Victor Ponta, de ziua lui; am discutat despre CEx, unde va veni

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, după o întrevedere cu lideri ai partidului la sediul PSD, că s-a întâlnit în cursul zilei cu premierul Victor Ponta, de ziua de naştere a acestuia şi i-a urat "La mulţi ani!".

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 20 septembrie

Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 19,5 milioane de lei, nu a fost câştigat, fiind reportat pentru următoarea extragere.

Carmen Iohannis a premiat copiii participanţi la Kids Day, în deschiderea Sibiu Open

Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, a premiat, duminică după-amiază, copiii participanţi la manifestările din cadrul Kids Day, în deschiderea turneului de tenis Sibiu Open 2015, manifestare organizată de Marius Vecerdea, antrenor de tenis şi apropiat al preşedintelui.

REZULTATE PARŢIALE: Syriza câştigă alegerile cu 35,33% din voturi, urmând să obţină 144 de mandate

Partidul de stânga al fostului premier grec Alexis Tsipras, Syriza, a câştigat alegerile legislative desfăşurate duminică în Grecia cu 35,33% din voturi, urmând să obţină 144 de mandate din cele 300 din Parlament, potrivit rezultatelor parţiale, citate de The Guardian în ediţia electronică.

Incendiu puternic la trei societăţi de colectare a deşeurilor. Fumul, văzut de la zeci de kilometri

Un incendiu puternic, observat de la zeci de kilometri distanţă, a izbucnit, duminică după-amiază, la trei societăţi de colectare a deşeurilor de mase plastice, carton şi electronice din oraşul băcăuan Buhuşi, 13 autospeciale de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor, fără a exista victime

Cum arată tabăra de refugiaţi construită de România la graniţa cu Serbia. Primele 50 de corturi au fost ridicate duminică – FOTO şi VIDEO

Primele 50 de corturi din tabăra de refugiaţi aflată la 300 de metri de graniţa cu Serbia, în satul Lunga, care aparţine comunei timişene Comloşu Mare, au fost ridicate duminică, aceastea având posibilitatea, la final, să adăpostească circa 500 de migranţi, iar la Moraviţa se ridică a doua tabără.

CNMT: Victor Ponta a adus insulte fără precedent premierului Ungariei

Prezidiul Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) consideră că premierul Victor Ponta a adus ”insulte fără precedent” premierului Ungariei şi l-a calomniat, provocând ”tensiuni inutile”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Care sunt bonurile câştigătoare pentru luna august

Bonurile în valoare 320 de lei emise la 5 august sunt câştigătoare la Loteria Bonurilor fiscale, cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de 1 milion de lei, putând fi depuse de luni la sediile ANAF.

Tăriceanu, despre trimiterea în judecată a lui Ponta: E obligatoriu să se discute în coaliţie

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la o emisiune televizată, în contextul trimiterii în judecată a premierului Victor Ponta, că "este obligatoriu ca actuala coaliţie de guvernare să se reunească şi să discute situaţia aceasta".

REPORTAJ: Viaţa la ţară, relaxantă, gustoasă şi plină de poveşti, în centrul Capitalei, la RuralFest – FOTO

Poveştile din culisele vieţii la ţară se aud, duminică, de la producătorii şi meşteşugarii ce participă la cea de-a doua ediţie a RuralFest din Bucureşti şi care vorbesc cu plăcere şi oarecare nostalgie despre munca depusă pentru realizarea unor produse tradiţionale care să facă cinste ţării.

Klaus Iohannis îl primeşte luni pe ambasadorul SUA pentru prezentarea scrisorilor de acreditare

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte, luni, la Palatul Cotroceni, pe Hans Klemm, ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii în România, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

Cel puţin 13 imigranţi au murit după ce ambarcaţiunea lor a intrat în coliziune cu un feribot

Cel puţin 13 imigranţi, între care patru copii, au murit după ce ambarcaţiunea lor a intrat în coliziune cu un feribot, în largul coastelor Turciei, în timp ce se îndreptau spre insula greacă Lesbos, relatează BBC News Online.

Doar unul din cinci solicitanţi de azil sosiţi în UE în decurs de trei luni este din Siria

Doar unul din cinci solicitanţi de azil sosiţi în Uniunea Europeană în decurs de trei luni este din Siria, potrivit datelor Eurostat, care contrazic afirmaţiile conform cărora majoritatea refugiaţilor au fugit din calea conflictului sirian, relatează Daily Mail în ediţia online.

Evaluare făcută de Poliţia Română: Câte şcoli au paznici şi câte au instalate sisteme de supraveghere video

Un număr de 5.167 din cele 20.070 de şcoli, licee, colegii şi grădiniţe din ţară au paznici, iar 7.812 sunt dotate cu supraveghere video, relevă o evaluare făcută de Poliţia Română la început de an şcolar.

Fiscul american cere Coca-Cola să plătească taxe de 3,3 miliarde de dolari din perioada 2007-2009

Coca-Cola Co a fost notificată de Fiscul american că trebuie să plătească pentru perioada 2007-2009 taxe suplimentare de 3,3 miliarde dolari, la care se adaugă dobânzi, ca urmare a practicilor corporaţiei de a înregistra o parte semnificativă a profiturilor în afara SUA, unde sunt ferite de taxare.

Trei militari români, răniţi în Afganistan în urma exploziei unei maşini-capcană

Trei militari români care acţionează în cadrul misiunii "Resolute Support" din Afganistan au fost răniţi uşor duminică, în jurul orei 10.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, informează un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de Ministerul Apărării Naţionale.

Cinci candidaţi în competiţia internă din PNL pentru alegerea candidatului la Primăria Bucureşti: Petre Roman, Ludovic Orban, Buşoi, Canacheu şi Udrişte

Prim-vicepreşpedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că în competiţia internă din PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Bucureşti s-au înscris cinci candidaţi, respectiv Petre Roman, Ludovic Orban, Cristian Buşoi, Costică Canacheu şi Gheorghe Udrişte.

Alina Gorghiu acuză că se încearcă o politizare excesivă a TVR

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, la Alba Iulia, că se prefigurează o lovitură de forţă privind TVR, care înseamnă, din nou, "politizarea excesivă” a acestei instituţii, şi a acuzat PSD că se mobilizează pentru a aduce la conducerea televiziunii o echipă loială obiectivelor partidului.

Ambasada SUA, după trimiterea în judecată a lui Ponta: Instituţiile judiciare trebuie să îşi poată ‎desfăşura activitatea complet independent

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti spune că instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată ‎desfăşura activitatea complet independent, arătând că atât principiul unui proces echitabil, cât şi legislaţia românească trebuie respectate întru totul.

Gorghiu despre moţiune: Mingea e în terenul domnilor Oprea, Tăriceanu şi Dragnea

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, duminică, la Alba Iulia, că dacă moţiunea de cenzură nu va trece nu pierde PNL, ci societatea din România care „este văzută ca oaia neagră a Europei având un prim-ministru inculpat”, adăugând că mingea este acum în terenul lui Oprea, Tăriceanu şi Dragnea.

Ungaria convoacă ambasadorul român: Vrem modestie de la un ministru al cărui premier e judecat. REACŢIA MAE

Ministerul ungar al Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul român la Budapesta, în urma declaraţiilor făcute sâmbătă de Bogdan Aurescu, iar Peter Szijjarto a declarat că s-ar "aştepta la mai multă modestie din partea unui ministru de Externe al cărui premier se confruntă cu un proces".

Senatori ai PSD şi UNPR propun interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist

Mai mulţi senatori PSD şi UNPR au depus la Parlament o propunere legislativă privind interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist, pentru constituirea unor astfel de organizaţii fiind prevăzute pedepse cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Fostul canotor Iulian Arba a murit electrocutat la 26 de ani. Lipă: Nu am cuvinte, este o nenorocire

Fostul canotor, component al loturilor României, Iulian Arba, a murit electrocutat, la doar 26 de ani, preşedintele FR Canotaj, Elisabeta Lipă, declarând, duminică, pentru MEDIAFAX, că este o nenorocire pentru familie, mama sportivului fiind fosta sa colegă de lot, triplă medaliată olimpică.

INFORMARE METEO: Ploi şi vijelii în toată ţara, până luni seară

Meteorologii au emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, pentru toată ţara valabilă de la oa 14.00 până luni la ora 18.00, urmând a se manifesta prin averse şi vijelie în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele de munte.

ALEGERI anticipate în Grecia: Al treilea scrutin naţional din acest an decide cine va implementa noile măsuri impuse de creditori

Grecii votează duminică în cel de-al treilea scrutin naţional de anul acesta, fiind chemaţi să aleagă cine va implementa noile măsuri prevăzute în acordul cu creditorii internaţionali, relatează Associated Press în pagina online.

Un nou protest pe terenul pentru moschee – peste 200 de oameni au înfipt acolo 500 de cruci

Un nou protest a avut loc, sâmbătă seară, pe terenul alocat de Guvern construcţiei unei moschei, unde peste 200 de persoane au mers şi au înfipt 500 de cruci în cadrul unei procesiuni religioase.

Aurescu: Ridicarea de garduri care să delimiteze Europa, un gest autist şi inacceptabil

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, după consultările cu omologul olandez, Bert Koenders, că în ceea ce priveşte migraţia trebuie găsite soluţii durabile pentru gestionarea "la sursă" a problemei, el opinând că ridicarea de garduri "este un gest mai degrabă autist şi inacceptabil".

Aurescu: Primirea a 1785 refugiaţi – limita fizică pe care o avem la nivel naţional acum

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, sâmbătă, că România îşi menţine poziţia privind numărul refugiaţilor pe care îi poate primi, adăugând că 1785 este limita fizică, dar că îşi poate îmbunătăţi capacităţile în viitor, fiind nevoie de fonduri europene.

Vladimir Putin a aprobat planul privind crearea unei baze aeriene în Belarus

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat planul privind crearea unei baze aeriene în Belarus, unde ar urma să fie staţionate avioane de vânătoare de tip Su-27, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Ministru olandez: În criza imigranţilor, probabil pentru România e un avantaj că nu e încă în Schengen

Ministrul de Externe olandez, Bert Koenders, a declarat, sâmbătă, că, în privinţa crizei imigranţilor, probabil pentru România este un avantaj faptul că nu este încă membră Schengen, arătând că, pe termen lung, Consiliul European trebuie să decidă în acest sens, dar nu poate menţiona o dată.

Aurescu: Spaţiul Schengen e supus unei presiuni deosebite, trebuie să reziste. Ne menţinem dorinţa de a intra în Schengen

România îşi menţine dorinţa de intra în spaţiul Schengen, care "trebuie să reziste", a declarat, sâmbătă, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, el adăugând că ţara noastră are capacitatea de a aduce mai multă securitate şi doreşte să contribuie la solidaritate europeană din interiorul Schengen.

Anchetă în Ucraina după ce Putin şi Berlusconi au fost serviţi cu vin vechi de 240 de ani în Crimeea

Autorităţile ucrainene au demarat o anchetă penală după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, şi fostul premier italian Silvio Berlusconi au fost serviţi cu un vin vechi de 240 de ani în timpul unei vizite în Crimeea, săptămâna trecută, relatează presa ucraineană, citată de DPA în pagina online.