Știrile zilei

Comisia de Statut menţine varianta de cerere în cazul solicitărilor de arestare a parlamentarilor

Comisia de statut a menţinut, luni, forma iniţiatorilor proiectului de modificare a Statutului parlamentarilor în cazul solicitărilor de arestare, reţinere sau percheziţie, făcându-se referire la "motivele concrete şi temeinice" ale cererii procurorilor.

Ministerul Educaţiei şi sindicatele, de acord cu modificarea Legii 1 pentru a păstra în sistem 40.000 de dascăli

Ministerul Educaţiei Naţionale şi sindicatele din preuniversitar au căzut de acord, luni seară, pentru modificarea Legii educaţiei naţionale (Legea 1/2011) astfel încât aproape 40.000 de învăţători şi educatori, care nu se mai regăseau între funcţiile didactice prevăzute de actul normativ, să fie păstraţi în sistem.

Corlăţean: Informaţia despre ultimul român a venit pe patru canale, care îl depăşeau pe ambasadorul Algeriei

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni seară, că informaţia potrivit căreia un român a fost internat într-un spital din Algeria în urma atacului terorist a venit pe patru canale diferite, care toate îl depăşeau pe ambasadorul algerian de la Bucureşti.

Cazul masacrului de la Perla: Procurorii au cerut ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ pentru Gheorghe Vlădan

Procurorii au cerut luni, în instanţă, închisoare pe viaţă pentru Gheorghe Vlădan, autorul masacrului din coaforul de la Perla, motivul principal pentru care s-a solicitat pedeapsa maximă fiind faptul că inculpatul şi-ar fi premeditat fapta.

Vlase: Şedinţa Comisiilor pentru statutul parlamentarilor se desfăşoară fără accesul presei

Preşedintele Comisiei pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor, Gabriel Vlase, a anunţat, luni seară, că şedinţa asupra proiectului de modificare a Statutului parlamentarilor se desfăşoară fără accesul presei, urmând ca la finalul reuniunii să fie prezentate concluziile dezbaterilor.

Hossu: Am reproşat reprezentanţilor FMI că au transformat dialogul social în unul de tip comunist

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat luni seară, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, că le-a reproşat acestora transformarea dialogului social într-unul de tip comunist, dat fiind faptul că sindicatele au fost chemate la negocieri după ce se decisese cu privire la salariul minim.

Blaga: Vom propune, la buget, suplimentarea cu 4,4 milioane de lei a alocărilor pentru învăţământ

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că democrat liberalii vor propune, în bugetul de stat pe 2013, suplimentarea cu 4,4 milioane de lei a alocărilor pentru învăţământ pentru a "corecta" problemele legate de salarizarea învăţătorilor şi educatorilor care nu au studii superioare.

Guvernul intervine din nou în cazul taxelor locale: Primăriile cu datorii, obligate să crească taxele

Primăriile care menţin taxele locale la nivelul de anul trecut nu vor mai putea recurge la această măsură decât dacă nu au niciun fel de datorii şi nu îşi afectează astfel veniturile proprii, în caz contrar fiind obligate de Guvern să indexeze taxele şi impozitele prin noi hotărâri.

David Cameron: Lupta împotriva „terorismului” va fi principala prioritate a G8 în 2013

Lupta împotriva "terorismului" va fi principala prioritate în cadrul G8 în 2013, anul în care Marea Britanie asigură preşedinţia grupului format din cele mai bogate ţări, a anunţat premierul britanic David Cameron luni, la Londra.

Topul celor mai vizitate oraşe din lume în 2011: Ce loc ocupă Bucureştiul

Bucureştiul a coborât o poziţie, pe locul 56, într-un top al celor mai vizitate 100 de oraşe la nivel mondial în 2011, realizat de Euromonitor Internaţional, dar numărul sosirilor a crescut cu 10%, la 2,35 milioane.

Propunere PDL: Parlamentarul să fie decăzut de drept din funcţie dacă e declarat incompatibil

Parlamentarii PDL vor propune, la modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, ca parlamentarul să fie decăzuţi de drept din funcţie dacă este declarat incompatibil sau dacă a fost o hotărâre judecătorească definitivă, a declarat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Guvernul va majora accizele la ţigări cu trei luni mai devreme

Guvernul a decis să decaleze cu trei luni calendarul de creştere a accizelor la ţigarete, astfel încât majorarea să fie aplicată în fiecare an de la 1 aprilie, nu de la 1 iulie ca în prezent, procedură care să fie menţinută până în anul 2017 inclusiv, ceea ce va genera încasări suplimentare la buget.

Statul vrea să impoziteze peste 600.000 de agricultori care nu declară venituri

Statul vrea să schimbe modalitatea de impozitare pentru agricultorii persoane fizice, de la o taxă pe venitul declarat, în prezent, la impozit pe suprafaţă sau număr de animale, şi să taxeze peste 600.000 de agricultori care primesc anual subvenţii, dar nu declară profit şi nu plătesc impozit.

Bugetul Ministerului Sănătăţii, mai mare cu 80,95% în 2013

Bugetul Ministerului Sănătăţii (MS) propus pentru 2013 este de peste 8,675 miliarde de lei, cu 80,95 la sută mai mare decât în 2012, când a fost de 4,79 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget pe 2013, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Cherecheş: Nu voi contesta decizia de excludere din PNL, deşi contravine statutului partidului

Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care a fost exclus luni din PNL, afirmă că nu va contesta decizia, menţionând însă că aceasta a fost luată în absenţa sa, ceea ce contravine statutului partidului.

Firmele care obţin venituri de cel mult 65.000 de euro vor plăti obligatoriu impozit de 3% pe venit

Plafonul veniturilor pentru microîntreprinderi va fi redus de la 100.000 euro la 65.000 euro, echivalent în lei, iar toate firmele cu capital privat care nu depăşesc acest plafon vor fi obligate să plătească impozit de 3% pe veniturile realizate de la 1 februarie 2013, potrivit unui proiect.

Guvernul a revizuit în scădere estimarea privind PIB-ul şi creşterea economică din acest an

Guvernul a revizuit în scădere, în urma discuţiilor cu FMI, prognoza privind Produsul Intern Brut şi creşterea economică pentru acest an, comparativ cu declaraţiile oficiale anterioare, noua ţintă pentru avansul PIB fiind în prezent de 1,6%, faţă de "abordarea prudentă" de 1,8% din urmă cu zece zile.

Blaga:Am primit de la premier nominalizarea unui Avocat al Poporului în persoana lui Crişu Anastasiu

Grupurile parlamentare ale PDL vor decide marţi dimineaţă pe cine vor susţine pentru funcţia de Avocat al Poporului, a precizat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, arătând că propunerea democrat-liberalilor de până acum pentru acest post a fost Gheorghe Iancu.

Ministerul Educaţiei, buget de peste 8,5 miliarde lei pentru 2013

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) are alocaţi pentru 2013 peste 8,5 miliarde lei, în creştere cu 6,59 la sută faţă execuţia bugetară de anul trecut, potrivit proiectului Legii bugetului pe 2013, prezentat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

MAE: Cei care au programate zboruri către Franţa să contacteze compania aeriană pentru reconfirmare

MAE informează că principalelor aeroporturi franceze li s-a cerut reducerea cu 40% a numărului de zboruri din cauza previziunilor meteo care anunţă căderi masive de zăpadă, cei care au programate călătorii în această ţară fiind sfătuiţi să contacteze companiile aeriene înainte de a merge la aeroport.

Ministerul Muncii modifică modul de calcul pentru stabilirea valorii punctului de pensie

Ministerul Muncii propune modificarea modului de calcul al valorii punctului de pensie, acesta urmând să se majoreze anual cu "100% din rata medie anuală a inflaţiei", faţă de "100% din rata inflaţiei" în prezent, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Barack Obama, la al doilea mandat. Preşedintele american a depus jurământul

Barack Obama a depus luni, la Washington, jurământul de învestitură în al doilea mandat de preşedinte al Statelor Unite, informează CNN. Preşedintele SUA, Barack Obama, a lansat, în discursul de învestitură, un apel la coeziune adresat poporului american.

Apel al Evgheniei Timoşenko către preşedintele Ianukovici: „Nu-mi omorâţi mama”

Fiica fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko i-a cerut preşedintelui Viktor Ianukovici să nu-i fie "omorâtă" mama, condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi suspectată că a organizat uciderea unui deputat în 1996.

Camera Deputaţilor, buget mai mare cu 14,29% în 2013. Bugetul Senatului creşte cu 1,51%

Bugetul propus pentru acest an pentru Camera Deputaţilor este de 211.644.000 de lei, cu peste 1,5 milioane mai mult faţă de bugetul pe anul 2012, în timp ce la Senat suma propusă este de 85.590.000 de lei, faţă de 84.313.000 de lei cât s-a cheltuit în total în anul precedent.

Valoarea punctului de pensie va fi majorată în 2013 la 762,1 lei

Valoarea punctului de pensie ar urma să crească anul acesta cu patru procente, de la 732,8 lei în prezent la 762,1 lei, măsura fiind prevăzută în proiectul de Lege a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2013.

Senatul, în şedinţă marţi pentru bugetul instituţiei şi pentru jurământul lui Voiculescu

Senatul se va întruni marţi, de la ora 14:00, pentru a adopta bugetul instituţiei pentru anul 2013, un alt punct pe ordinea de zi fiind jurământul de credinţă al senatorului Dan Voiculescu, potrivit deciziei luate luni de conducerea acestei Camere.

David Cameron: Occidentul preconizează decenii de conflicte în Africa

Premierul britanic, David Cameron, a declarat că ameninţarea militanţilor islamişti din regiunea africană Sahel necesită "un răspuns de ani, chiar decenii, mai curând decât luni", relatează Financial Times în pagina electronică.

Luarea de ostatici din Algeria – Bilanţ oficial: 37 de străini din opt ţări au fost ucişi. Teroriştii de la In Amenas au venit din nordul Mali

Treizeci şi şapte de străini, provenind din opt ţări, au fost ucişi în luarea de ostatici din Algeria, anunţă premierul ţării.

Ponta participă la şedinţa CSM privind reglementarea statutului procurorilor

Premierul Victor Ponta va participa, marţi, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, el fiind invitat la reuniune de către secţia de procurori a CSM în contextul discuţiilor privind reglementarea statutului procurorilor.

Antonescu, despre deficit: Distingem între ce ne dorim şi ce e realizabil, am obţinut deja 0,4 %

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, în privinţa propunerii fostului premier Călin Popescu Tăriceanu pentru majorarea deficitului cu 1% din PIB, că trebuie să se facă distincţia între ceea ce-şi doreşte Guvernul şi ceea ce e realizabil, menţionând că s-ar fi obţinut deja o majorare de 0,4%

Antonescu: E o chestiune de demnitate din partea lui Chiliman dacă mai rămâne în PNL după congres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că dacă el va fi reales la şefia partidului, pentru Andrei Chiliman ar trebui să fie o chestiune de demnitate dacă mai rămâne în partid după congres.

SALARIUL MINIM brut pe economie va fi MAJORAT în acest an în două etape

Salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional.

Antonescu: Congresul PNL va fi pe 22 şi 23 februarie, modificăm Statutul şi alegem noua conducere

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că Delegaţia Permanentă a convocat congresul partidului pe 22 şi 23 februarie, în Bucureşti, pentru modificarea Statutului, adoptarea noului program politic şi alegerea noii conduceri a partidului.

Ponta: Ce trebuia să facă Titus Corlăţean şi nu a făcut? Ce s-a întâmplat nu ţine de autorităţile române

Premierul Ponta a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat pe teren în Algeria nu ţine de autorităţile române, aşa cum nu ţine nici de celelalte autorităţi ale partenerilor europeni, el arătând că intervenţia a aparţinut algerienilor şi adăugând: "Ce trebuia să facă Titus Corlăţean şi nu a făcut?".

Tăriceanu: Alegerile în PNL ar trebui să se facă uninominal. Listele nu aduc voci cu rezonanţă

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că alegerile în congresul PNL ar trebui să se facă în mod uninominal pentru funcţiile de conducere, deoarece listele prevăzute în actualul Statut nu dau posibilitatea afirmării unor "voci cu rezonanţă".

Fals angajat SMURD, arestat. Bărbatul s-a dat drept apropiat al lui Arafat şi a înşelat mai multe firme

Un bărbat care a înşelat mai multe firme, de la care a luat echipamente medicale după ce s-a recomandat drept angajat al Fundaţiei pentru SMURD şi apropiat al secretarului de stat Raed Arafat, a fost arestat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Contribuţia la pensiile private obligatorii creşte la 4% din venitul salariatului

Contribuţia la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte de la 3,5% la 4% din venitul brut al salariatului, iar suma colectată este estimată pentru acest an la 3,05 miliarde de lei, potrivit proiectului bugetului asigurărilor sociale pentru acest an.

Numărul şomerilor a crescut în decembrie: 493.774 de persoane nu aveau loc de muncă

Rata şomajului în ultima lună a anului trecut a fost de 5,59 la sută, fiind înregistraţi 493.774 de şomeri, cu 17.454 mai mulţi decât în noiembrie, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Tăriceanu: Bugetul nu presupune suficiente măsuri de reformă. Să negociem un deficit mai mare cu 1%

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că şi-a dorit ca bugetul de stat pentru acest an să presupună măsuri de reformă "abrupte", care nu vor mai putea fi realizate în altă perioadă, avansând ideea negocierii unui deficit mai mare cu 1% cu oficialii europeni.

Guvernul instituie o taxă „pe monopolul natural” din sectorul electricităţii şi a gazelor

Guvernul va institui o taxă "pe monopolul natural" din sectorul energiei electrice şi al gazului metan aplicabilă operatorilor de transport şi distribuţie, care va fi impusă începând cu luna februarie 2013 şi valabilă până la sfârşitul anului 2014, perioadă în care autorităţile estimează venituri suplimentare de 127,4 milioane euro.