Știrile zilei

Vladimir Putin îl apără pe Berlusconi: Nu ar fi avut probleme cu justiţia dacă era homosexual

Fostul premier italian Silvio Berlusconi nu ar fi avut probleme cu justiţia dacă ar fi fost homosexual şi nu i-ar fi plăcut să cucerească femei, a apreciat joi preşedintele rus, Vladimir Putin, într-o intervenţie avută la Forumul de la Valdai (nord-vestul Rusiei).

BNR sfătuieşte băncile să evite procesele şi să negocieze cu clienţii acorduri pe clauze abuzive

BNR consideră că băncile ar putea să negocieze cu clienţii pe clauzele considerate abuzive şi să încheie înţelegeri cu aceştia pentru a evita procese colective în instanţă, care ar presupune consum de timp şi bani pentru toţi cei implicaţi, potrivit viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu.

Geoană: Declaraţia ministrului francez Valls privind aderarea României la Schengen, incorectă. Poziţia Franţei e cea exprimată de premier

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea la spaţiul Schengen, Mircea Geoană, a precizat, joi, că declaraţia ministrului francez de Interne, Manuel Valls, este incorectă faţă de România şi că poziţia oficială a Franţei este cea exprimată de către premierul Ayrault la Bucureşti.

Haiduc, Degeratu, Brădişteanu, Georgescu, Geoană, Firea, Andronescu în Consiliul Steaua României

Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu au fost aleşi în Consiliul de onoare al Ordinului Naţional "Steaua României", au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase joi, 19 septembrie

Joi, 19 septembrie, au avut loc loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. În urma câştigării marelui premiu, la jocul Loto 6/49, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.

Vladimir Putin: Atitudinea Siriei inspiră încredere

Atitudinea actuală a Siriei "inspiră încredere" că angajamentele privind armele chimice vor fi respectate, afirmă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de AFP.

Primarul din Iaşi: În locul teilor nu vor fi plantaţi copaci înalţi. A fost amenajat pietonal pentru spectacole

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a afirmat, joi, că există ieşeni care blamează tot ce se petrece în oraş, el afirmând că nu vor fi replantaţi copaci înalţi în centrul municipiului în locul teilor tăiaţi la începutul anului întrucât a fost un amenajat un pietonal unde vor avea loc spectacole.

Monica Pop: Am fost reprezentată de un avocat doar ca director de spital într-un litigiu de muncă

Managerul Spitalului de Oftalmologie Bucureşti, Monica Pop, a declarat că informaţiile transmise de ANI privind conflictul de interese constatat în cazul său sunt incorecte, ea nefiind reprezentată de o casă de avocatură, ci de un avocat şi numai ca director de spital într-un litigiu de muncă.

Protocol între Educaţie şi Turism: Cifra de şcolarizare pentru studii superioare va scădea, iar cea pentru şcolile de meserii va creşte

Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a anunţat, joi, că a încheiat un protocol cu ministrul Educaţiei în baza căruia va scădea cifra de şcolarizare pentru studiile superioare la învăţământ de stat şi va creşte cifra de şcolarizare pentru şcolile de meserii.

Pricopie: La orele de literatura română ar putea participa şi scriitori, pentru a-i ajuta pe elevi

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, joi, că doar 3% dintre elevi citesc textele de lectură obligatorie şi a precizat că la cursurile de limba şi literatura română ar putea participa şi scriitori, care să le "întindă o mână de ajutor" copiilor, pentru a înţelege operele literare.

CONFERINŢA MEDIAFAX TALKS ABOUT ENERGY: Energia României – strategii, privatizare, liberalizare

Strategiile în domeniul energetic, privatizarea companiilor, liberalizarea preţurilor la energie, precum şi efectele liberalizării asupra marilor consumatori industriali şi a populaţiei au fost subiecte de dezbatere joi, la cea de-a zecea conferinţă "Mediafax Talks about Energy".

ONG: România poate atrage fonduri UE de 9 ori mai mari decât ce obţine din exploatarea Roşia Montană

Roşia Montană poate să atragă fonduri europene în perioada 2014-2020, România având posibilitatea să obţină de la UE de nouă ori mai mult decât suma obţinută din exploatarea aurului de la Roşia Montană, potrivit ONG-uri şi sindicaliştilor confederaţiei "Cartel Alfa" .

REPORTAJ – Deţinut la Periprava: Îl ştiu pe Ficior. Un ţăran îndesat, ce umbla ţanţoş şi ştia să bată bine

Clujeanul Traian Neamţu e unul din foştii deţinuţi de la Periprava, condamnat la 10 ani pentru că a vrut să îl împuşte pe Gheorghiu-Dej. La 79 de ani, îşi aminteşte de torţionarul Ion Ficior ca de "un tip de ţăran îndesat, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite" şi care "ştia să bată bine".

CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy – ANRE: Preţul gazelor va creşte la 1 octombrie cu 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru firme – VIDEO

Preţul gazelor va creşte la 1 octombrie cu 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru firme, mai puţin decât este stabilit prin calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI, întrucât România a reuşit să înmagazineze în depozite mai multe gaze produse intern, de două ori mai ieftin decât cel de importate.

Blaga despre Ponta şi Antonescu: Îi leagă ciolanul. Câinele nu pleacă de la abator

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, joi, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu vor rămâne împreună întrucât "îi leagă ciolanul", iar "câinele nu pleacă de la abator", el spunând că cei doi vor trebui "să plătească" deopotrivă pentru "toate promisiunile neonorate din campanie".

Cazul copilului ucis de câini: Procurorul a dispus ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei – VIDEO

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, că procurorul care investighează cazul copilului ucis de câini a dispus ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei.

CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy – Anghel: Managerii companiilor de stat ar fi mai motivaţi dacă ar primi acţiuni pentru performanţă

Managementul companiilor de stat ar trebui să primească o parte din bonusuri în acţiuni, ceea ce i-ar determina şi mai mult să crească eficienţa şi profitabilitatea acelei companii, este de părere preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Lucian Anghel.

Bogdan Olteanu, BNR: Dacă CA va decide să cumpere aur, BNR va trebui să aleagă cel mai mic preţ din piaţă

Banca Naţională a României este obligată să cumpere aur în condiţii cât mai sigure şi la cel mai mic preţ potrivit cotaţiilor internaţionale şi va trebui să respecte aceste criterii dacă decide regândirea achiziţiilor pentru tezaurizare, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu.

Blaga crede că Macovei s-a grăbit când a cerut demisia lui Oltean: „Ar fi trebuit să aibă aceste discuţii în interiorul partidului”

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, crede că europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei "s-a grăbit" atunci când a cerut demisia lui Ion Oltean, anchetat de DNA, din funcţia de vicepreşedinte al partidului.

Suspiciuni de FRAUDARE a unor examene la Universitatea Maritimă Constanţa: Un profesor şi 11 studenţi au fost reţinuţi

Anchetatorii au descins, joi dimineaţă, la Universitatea Maritimă din Constanţa, unde au loc percheziţii în mai multe birouri, existând suspiciuni privind fraudarea unor examene, afirmă surse judiciare. Un profesor, 11 studenţi şi o altă persoană, fără legătură cu instituţia, au fost reţinuţi joi seară.

Protest cu câini, inclusiv unul mort, la Primăria Chişinău împotriva eutanasierii

Mai multe persoane care au adus cu ele un câine mort protestau joi la Primăria Chişinău, cerând primarului Dorin Chirtoacă să anuleze decizia privind eutanasierea maidanezilor.

Noua strategie de export a României: Orientare pe alte pieţe şi privaţi care să preseze Guvernul pentru bani UE

Orientarea firmelor către Rusia, SUA, China şi ţările arabe, formarea unui consiliu din consultanţi străini şi manageri de bănci/companii care să exercite presiune pe Guvern în atragerea banilor UE şi redimensionarea misiunilor diplomatice sunt propuneri din Strategia de export 2014-2020.

ANI: Managerul Spitalului de Oftalmologie Bucureşti, Monica Pop, în conflict de interese

ANI a constatat un conflict de interese în cazul Monicăi Pop - manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti -, întrucât aceasta a încheiat 62 contracte de asistenţă juridică şi de reprezentare în instanţă cu două cabinete de avocatură care au reprezentat-o şi ca persoană fizică.

Arad: Localnicii din Nadăş au pierdut procesul pentru extravilanul satului – sentinţă definitivă

Localnicii din Nadăş au pierdut, joi, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Arad, procesul privind revizuirea unei sentinţe de împroprietărire a unei familii cu 8.700 de hectare de teren, aproape tot extravilanul localităţii, dar oamenii s-ar putea adresa CEDO.

Un fotoreporter a depus plângere la poliţie împotriva lui Ciprian Marica pentru agresiune

Un fotoreporter a depus, joi, o plângere pentru agresiune la Secţia 4 de poliţie împotriva jucătorului Ciprian Marica, după ce aceştia ar fi fost implicaţi într-un incident în trafic, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Arafat: Legea voluntariatului ar rezolva multe probleme. Sper să fie publicată în anul acesta

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, joi, că Legea voluntariatului, iniţiată de deputatul Mihai Sturzu şi semnată de alţi 106 parlamentari, ar rezolva multe probleme, el manifestându-şi speranţa ca iniţiativa să fie publicată şi aplicată până la sfârşitul anului.

CSM a avizat favorabil proiectul privind pensiile torţionarilor comunişti

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, în şedinţa de joi, proiectul de lege privind pensile torţionarilor comunişti.

Rompetrol va investi 17 milioane de dolari într-un nou concept de benzinărie – FOTO

Rompetrol va investi 17 milioane de dolari într-un nou concept de benzinărie, 25 de staţii de alimentare cu carburanţi urmând să fie modernizate până la sfârşitul anului, a anunţat joi compania.

Voluntariatul ca experienţă profesională, în dezbaterea parlamentară

Deputatul PSD Mihai Sturzu a anunţat, joi, că a depus la Senat o propunere legislativă care reglementează voluntariatul şi care instituie obligaţia ca relaţia dintre voluntar şi organizaţia gazdă să aibă la bază un contract, voluntariatul urmând a fi recunoscut ca experienţă profesională.

Radio Guerrilla SE ÎNCHIDE: CNA a retras toate licenţele postului de radio

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să retragă toate licenţele audiovizuale ale Radio Guerrilla, deţinute de Realitatea Media SA, ceea ce implică faptul că postul de radio trebuie să se închidă oficial.

Udrea îi răspunde lui Geoană: România nu e pregătită nici pentru orice bărbat, dovadă alegerile din 2009

Deputatul PDL Elena Udrea i-a răspuns, joi, lui Mircea Geoană, care spunea referindu-se la posibila ei candidatură la prezidenţiale că "România nu este pregătită pentru orice femeie" la prezidenţiale, Udrea arătând că România nu este pregătită "nici pentru orice bărbat, dovadă alegerile din 2009".

Guvernul alternativ al PDL va fi prezentat luni de premierul acestuia, Cătălin Predoiu

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, joi, că guvernul alternativ al PDL va fi anunţat şi prezentat, luni, de către premierul acestui Cabinet, Cătălin Predoiu.

Corina Creţu despre Tokes: Are 134 de declaraţii de atac în PE. Am fi complici să nu-i retragem decoraţia

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, joi, că Laszlo Tokes a avut 134 de declaraţii în PE de atac la adresa României, poziţii pe care le va înainta ca argumente pentru retragerea decoraţiei acordată acestuia, precizând că ar exista o "complicitate" dacă acest demers nu este finalizat.

Cadrele medicale au PROTESTAT a doua zi consecutiv la Ministerul Sănătăţii

Peste o sută de angajaţi din sistemul sanitar au protestat joi, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Ministerului Sănătăţii, cerând alocarea a minimum şase la sută din PIB pentru Sănătate şi majorarea salariilor, ministrul Eugen Nicolăescu invitându-i duminică la o primă discuţie.

Angela Merkel joacă pentru prima dată „cartea feminină”, în cea de-a treia sa campanie electorală

Cancelarul german Angela Merkel este considerată "femeia cea mai puternică din lume" dar ea nu a jucat niciodată până în prezent cartea feminină, în cei 33 de ani de carieră politică.

Ziarele europene, în faţa unei noi realităţi pe piaţa media

Ziarele europene, mult timp protejate prin subvenţii de stat şi prin faptul că patronii lor erau interesaţi mai mult de putere decât de profit, se confruntă cu o schimbare dramatică a pieţei -venituri în scădere, concedieri-, după reducerea sprijinului guvernamental şi a veniturilor din publicitate.

Geoană: La baza PSD există o nevoie pentru un candidat propriu la prezidenţiale

Senatorul social-democrat Mircea Geoană a declarat, joi, că la baza PSD există nevoia unui candidat propriu la prezidenţiale şi că inclusiv el vede cu dificultate absenţa unui candidat de stânga într-o "mare" de candidaţi de dreapta, arătând că aceasta este o problemă care trebuie să dea de gândit.

Geoană: Nu mai vreau să stau cu chirie, voi cumpăra o casă

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, că nu mai vrea să stea cu chirie şi că îşi doreşte să fie proprietar al unei case, el arătând că va cumpăra un imobil "cât mai curând".

AVERTIZARE METEO: Ploi pe arii extinse până vineri. PROGNOZA METEO în ţară, la Bucureşti şi la munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo de ploi valabilă în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali, de joi, ora 20.00, până vineri, ora 08.00.

Geoană, despre candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale: România nu e pregătită pentru orice femeie

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, comentând ideea unei candidaturi a Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că România este pregătită pentru o femeie în funcţia supremă în stat, dar nu pentru "orice femeie", el arătând că în asta constă dificultatea pe care Udrea o are.