Știrile zilei

Cum va fi VREMEA în vara acestui an

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a declarat luni că, în ceea ce priveşte perioada de vară, o primă estimare este destul de asemănătoare cu cea de anul trecut, fiind prognozate perioade de caniculă în toate lunile de vară, asociate cu cantităţi de precipitaţii sub cele normale, astfel că există posibilitatea instalării secetei pe mai multe perioade.

Parchet: LPF, prejudiciată cu 3 milioane de euro prin circuit fictiv de intermediere a vânzării meciurilor din Liga I

Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, arată PTB.

Guvernul a decis ca transporatorii să primească înapoi o parte din acciză timp de cinci ani

Sistemul prin care transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019, a decis Guvernul, schimbând în acest sens forma proiectului de ordonanţă prezentată public de Ministerul Finanţelor.

Cum va fi VREMEA de Florii şi de Paşti: Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a declarat luni că la sfârşitul săptămânii, de Florii, vor fi temperaturi spre 20 de grade în sudul şi posibil şi în vestul ţării, iar de Paşti vor fi asemănătoare, "cum spune şi tradiţia".

Barroso: România şi Bulgaria s-ar fi aflat sub presiunea Rusiei, dacă n-ar fi aderat la UE

Aderarea Bulgariei şi României la UE în 2007 a fost o decizie bună, a declarat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), într-un interviu pentru Berliner Zeitung, apreciind că alternativa ar fi ca cele două state să se afle într-o zonă "no man's land" sau sub presiunea Rusiei.

Ponta: România şi NATO să îşi pregătească strategia la ce urmează să se întâmple în regiune şi lume

Aniversarea a 10 ani de la aderarea României la NATO nu este doar un moment de sărbătoare, ci şi unul de exprimare a îngrijorării, afirmă premierul Ponta, adăugând că provocările apar şi vor continua să apară, iar România, alături de aliaţii săi, trebuie să se adapteze şi să pregătească o strategie.

Ponta, fără explicaţii la Facebook: În decembrie sunt dispus să merg în Parlament pentru Apărare

Premierul Victor Ponta a afirmat că este dispus ca în decembrie să meargă în Parlament pentru majorarea bugetului Apărării, precizând însă ulterior, întrebat de presă de ce mai vorbea atunci de retragerea din politică, că el discută ca premier care trebuie să elaboreze bugetul pentru Parlament.

Oprea: România a arătat, în 10 ani, că este şi furnizor de securitate în NATO, nu doar beneficiar

România a demonstrat în ultimii 10 ani că nu este doar un beneficiar, ci şi un furnizor permanent de securitate în cadrul NATO, a declarat, luni, la un simpozion, ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

MEDIAFAX ZOOM: Ziua Mondială a Sănătăţii 2014 – GALERIE FOTO

În fiecare an, în data de 7 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Sanatatii, în urma unei decizii luate în anul 1948, în cadrul primei Adunari Mondiale a Sănătaţii desfăşurate în Geneva, Elveţia, de către Organizaţia Mondială a Sănătaţii (World Health Organization).

INTERVIU: Balcerowicz – Societatea civilă să monitorizeze guvernele. Politicienii nu trebuie lăsaţi de capul lor

Leszek Balcerowicz, fost vicepremier al Poloniei-ministru al Finanţelor şi fost preşedinte al Băncii Naţionale, pledează, într-un interviu acordat MEDIAFAX, pentru monitorizarea guvernelor de către oameni care cred în ideile de libertate, considerând că "politicienii nu trebuie lăsaţi de capul lor".

Incendiul de la Constanţa: Tânăra transportată la Spitalul de Arşi din Bucureşti a fost detubată. Ea ar putea fi operată marţi

Starea tinerei internate la Spitalul de Arşi în urma incendiului produs într-un restaurant din Constanţa este uşor ameliorată, luni dimineaţă a fost detubată şi probabil marţi va fi supusă unei intervenţii chirurgicale, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii, Adrian Stănculea.

Panfora Oil&Gas spune că nu explorează şi nu exploatează gaze de şist la Curtici

Compania Panfora Oil & Gas spune că nu explorează gaze de şist în perimetrul de la Curtici, judeţul Arad, şi că distribuie pliante populaţiei din această zonă, în care informează despre operaţiunile pe care le face.

Ponta vrea o dezbatere privind învăţământul obligatoriu de la 5 ani, înainte de decizia Guvernului

Premierul Ponta propune o dezbatere naţională privind vârsta optimă pentru începerea învăţământului obligatoriu înainte ca Guvernul să adopte o decizie în acest sens, arătând că, la nivel european şi mondial, se discută ca toţi copiii să fie de la 5 ani într-un sistem instituţionalizat de educaţie.

Ponta, despre gazele de şist: Dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm? Din Rusia

Gazele de şist reprezintă un subiect care trebuie discutat serios, precizându-se că, dacă nu există gaze din producţia internă, atunci alternativa este cumpărarea acestora din Rusia, astfel că orice protest pe această temă trebuie să aibă un scop şi o finalitate, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: Duicu, Prioteasa şi alţii au probleme doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine

Liderul PSD, Victor Ponta declară că nu se dezice de preşedintele CJ Mehedinţi şi alţi şefi de consilii judeţene, aflaţi în atenţia DNA, care au probleme "doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine" şi arată că primarul Gheorghe Ştefan nu mai are nicio problemă după ce a trecut la PMP.

Salariul mediu net a crescut cu un leu în februarie

Salariul mediu nominal brut a fost în februarie de 2.247 lei, în scădere cu 0,1% faţă de ianuarie, iar cel net s-a plasat la 1.629 lei, în creştere cu un leu, cele mai mari câştiguri fiind consemnate în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.

Actorul american Mickey Rooney a decedat la vârsta de 93 de ani

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, a decedat duminică la vârsta de 93 de ani, potrivit presei americane.

Dispariţia zborului MH370: Australia anunţă că a detectat noi semnale „compatibile” celor emise de cutii negre de avion – VIDEO

O navă aparţinând Marinei australiene care participă la căutarea zborului MH370 în Oceanul Indian a detectat noi semnale "compatibile" cu cele emise de cutiile negre ale unui avion, a anunţat luni însărcinatul cu operaţiuni.

Preşedintele ceh Milos Zeman îndeamnă la o acţiune NATO în cazul în care Rusia ar invada Ucraina

Preşedintele ceh Milos Zeman a declarat că NATO ar trebui să mobilizeze trupe în Ucraina, dacă Rusia invadează estul ţării.

Înregistrare cu doi ambasadori ruşi care discută despre expansiunea Rusiei, dar şi despre România. Ministerul rus de Externe contestă autenticitatea conversaţiei – VIDEO

Ministerul rus de Externe a contestat autenticitatea unei interceptări telefonice în care ambasadorul rus în Eritrea, Igor Ciubarov, şi colegul său în Zimbabwe şi Malawi, Serghei Baharev, ar fi discutat despre viitoarele cuceriri ale Rusiei şi despre România, relatează Russia Today.

VIOLENŢE în Ucraina: Manifestanţi proruşi au preluat clădiri oficiale din mai multe oraşe. La Doneţk, oamenii au cerut referendum – FOTO, VIDEO

Manifestanţi proruşi au atacat duminică clădiri oficiale în estul rusofon al Ucrainei, pătrunzând în sediul administraţiei provinciale din oraşul Doneţk, au constatat corespondenţi de presă. În această regiune, aflată la frontiera cu Rusia, au loc în fiecare duminică, de la îndepărtarea regimului prorus de la Kiev, la sfârşitul lui februarie, manifestaţii pentru alipirea la Rusia. Manifestanţi proruşi au preluat, duminică seara, controlul asupra unei clădiri guvernamentale la Harkov.

Duşa: Avioane americane F-16 vor veni săptămâna viitoare în România pentru exerciţii

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că mai multe avioane americane F-16 vor veni săptămâna viitoare în România pentru a participa la exerciţii în spaţiul aerian românesc şi vor rămâne o perioadă destul de lungă.

Contestaţia lui Vadim Tudor privind candidatura la europarlamentare, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Capitalei a respins, ca neîntemeiată, contestaţia lui Corneliu Vadim Tudor privind candidatura sa la alegerile europarlamentare, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

ALEGERI ÎN UNGARIA: Orban obţine o victorie detaşată – exit-polluri

Partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive antidemocratice, se clasează pe primul loc în alegerile legislative, duminică, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.

LOTO 6 DIN 49: Nimeni nu a ghicit varianta câştigătoare. Numerele extrase duminică, 6 aprilie

Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 5,5 milioane de lei şi, respectiv, peste 9,2 milioane lei, nu au fost câştigate potrivit site-ului Loteriei Române.

ALEGERI în Ungaria: Cetăţenii votează într-un scrutin în care Viktor Orban se îndreaptă către un nou mandat

Ungurii votau duminică pentru un nou Parlament, într-un scrutin în care toate sondajele prezintă ca învingător partidul conservator al populistului Viktor Orban, acuzat de derive democratice în ultimii patru ani de putere.

INCENDIU într-un restaurant din Constanţa: Trei tinere au murit, patru persoane au fost rănite. O tânăra adusă la Spitalul de Arşi din Capitală, în stare critică. Procurorii au deschis dosar penal

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, sâmbătă noapte, în urma unui incendiu izbucnit într-un restaurant din centrul municipiului Constanţa, focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcţionau un pub şi un cazino, fiind stins de pompieri după mai mult de cinci ore. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz. Firma care deţine restaurantul a fost amendată cu 7.000 de lei, în urmă cu câteva săptămâni.

Proteste faţă de exploatarea gazelor de şist la Arad, Cluj, Timişoara şi Vaslui – FOTO

Circa 2.000 de persoane au participat, duminică după-amiază, la Arad, la un protest faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist, oamenii acuzând că, sub pretextul autorizaţiilor obţinute pentru resurse convenţionale, companiile caută gaze de şist, iar proteste similare au avut loc la Cluj,Timişoara, Bucureşti şi Vaslui.

Peste 100 de persoane în Piaţa Universităţii, la un protest faţă de fracturarea hidraulică – FOTO

Peste 100 de persoane au participat duminică după-amiază, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la un protest autorizat faţă de extragerea gazelor de şist prin fracturare hidraulică, ei cerând interzicerea prin lege a acestei metode.

Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan evocă „fraude” şi „nereguli”

Cei trei candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Afganistan au relativizat duminică succesul scrutinului organizat cu o zi înainte, evocând "probleme", "nereguli" şi chiar "fraude grave", dar au salutat mobilizarea alegătorilor, în pofida ameninţărilor talibanilor.

Trei dintre tinerele care lucrau la restaurantul din Constanţa nu erau angajate cu forme legale

Trei dintre tinerele care lucrau la restaurantul din Constanţa ars în incendiul de sâmbătă noapte nu erau angajate cu forme legale, două având contractele expirate, iar a treia neavând niciun act încheiat cu angajatorul.

Elevii încep luni „Şcoala altfel”, iar apoi intră în vacanţa de primăvară

Elevii intră, luni, în săptămâna "Şcoala altfel", dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, urmată de vacanţa de primăvară, care se va încheia în 22 aprilie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.

Netanyahu îi ameninţă pe palestinieni cu represalii „unilaterale”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a ameninţat duminică pe palestinieni cu represalii, după ce aceştia au decis să ceară aderarea la 15 convenţii şi tratate internaţionale.

VREMEA la începutul săptămânii. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Luni, vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei la nivelul întregii ţări. Vor fi înnorări temporare în regiunile nordice şi centrale, unde mai ales în cursul zilei pe arii restrânse va ploua slab, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Zaher Iskandarani, urmărit naţional după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare

Sirianul Zaher Iskandarani a fost dat în urmărire naţională, pentru a fi încarcerat după a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la cinci ani de închisoare, în dosarul în care a fost trimis în judecată acum opt ani, pentru contrabandă cu ţigări.

Timişoara: Şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din secolul al XVI-lea, descoperit de arheologi

Şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din Timişoara, menţionată în scrierile şi hărţile vechi şi care datează din secolul al XVI-lea, a fost descoperit de arheologi în Piaţa Unirii, unde au loc lucrări de reamenajare, fiind, de asemenea, găsite obiecte ceramice şi două schelete umane.

Victor Ponta s-a întâlnit cu Peres la Ierusalim, în cursul unei vizite semiprivate – FOTO

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit duminică dimineaţa cu preşedintele Shimon Peres, în cadrul unei vizite semiprivate în Israel, asigurându-l pe şeful statului israelian de prietenia şi continuarea parteneriatului între cele două state, relatează Jerusalem Post în ediţia online.

PDL Bucureşti vrea să strângă semnături pentru demiterea primarului Sorin Oprescu

Secretarul executiv al PDL Bucureşti-Ilfov, Mircea Raicu, a declarat, duminică, că organizaţia intenţionează să înceapă o acţiune de strângere de semnături pentru demiterea primarului general Sorin Oprescu.

Jurnalist şi activist naţionalist ucrainean, răpit şi ucis

Un jurnalist şi activist al partidului naţionalist ucrainean Svoboda (Libertate) a fost găsit mort, prezentând urme de tortură, la o zi după ce a fost răpit, a anunţat formaţiunea duminică.

Dispariţia zborului MH370: Semnal similar cu cel al unei cutii negre, detectat în sudul Oceanului Indian. Avioane şi nave, mobilizate pentru verificări – VIDEO

Avioane şi nave care participă la căutarea zborului MH370 în Oceanul Indian se îndreptau duminică spre zona unde a fost detectat un semnal submarin, pentru a verifica dacă acesta provine sau nu de la cutiile negre ale Boeingului dispărut de pe radare în urmă cu o lună.