Știrile zilei

Firmele care vor plăti datoriile către stat până la sfârşitul anului nu vor achita penalităţi

Guvernul a aprobat, miercuri, noi reglementări fiscale prin care anulează penalităţile firmelor care îşi plătesc datoriile faţă de stat până la 31 decembrie şi prin care reduce la 50% penalităţile în cazul în care contribuabilii vor plăti obligaţiile către buget în primul semestru din 2012.

COMENTARIU: Noua formă a taxei auto, în continuare o taxă pe vânzarea maşinii şi nu una pe poluare

Noua formă a taxei auto omite să acopere situaţia maşinilor vechi şi poluante care nu vor mai fi revândute, acestea putând circula oricât de mult fără a face obiectul nou-propusei taxe, motiv pentru care aceasta nu este decât o altă formă de impozitare a tranzacţiilor cu maşini.

PSD şi PNL redeschid negocierile pentru candidaţi în Prahova, Ilfov, Buzău, Arad şi Galaţi

Liderii PSD şi PNL au redeschis negocierile pentru stabilirea candidaţilor la Consilii Judeţene şi mari primării din câteva judeţe, cum ar fi Prahova, Ilfov, Buzău, Arad şi Galaţi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse de la vârful Uniunii.

Pal Gabor, unul dintre inculpaţii în cazul uciderii lui Marian Cozma, a fugit din detenţie

Ungurul Pal Gabor, care a fost condamnat la cinci ani de închisoare în procesul uciderii fostului handbalist român Marian Cozma, este căutat de poliţie, după ce, marţi, i-a atacat pe agenţii care doreau să-l aresteze şi a fugit, informează presa din Ungaria.

Fiica lui Flutur, consilier la cabinetul lui Vreme. Ministerul spune că a fost angajată pe competenţă

Fiica prim-vicepreşedintelui PDL Gheorghe Flutur este consilier la cabinetul ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, MCSI susţinând că aceasta a fost angajată pentru calităţile sale profesionale.

Atentatele de la 11 septembrie: Imagini noi care surprind momentele ce au urmat atacului de la World Trade Center – VIDEO

Filmarea, realizată de lucrătorii Agenţiei Federale de Management al Situaţiilor de Urgenţă, începe cu primele momente de căutare a supravieţuitorilor atacurilor.

O cisternă cu benzină a luat foc la o staţie de carburanţi din Prahova

O cisternă cu benzină a luat foc, miercuri după-amiază, la o staţie de carburanţi din localitatea prahoveană Urlaţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă precizând că nu există victime, iar incendiul a fost localizat.

Leonard Orban: O aderare graduală la Schengen este maximumul pe care România îl va putea obţine

Consilierul prezidenţial Leonard Orban le-a spus, miercuri, ambasadorilor români că aşteptările României privind aderarea la Spaţiul Schengen trebuie să fie "extrem de prudente" şi că, în opinia sa, o aderare graduală este maximumul pe care România îl va putea obţine.

PROGNOZA METEO: Vremea în următoarele două zile, în ţară şi la Bucureşti

Vremea se va menţine caldă în următoarele două zile, cu un cer variabil şi înnorări temporare, mai ales în nordul şi centrul ţării şi în regiunile de deal şi munte, iar temperaturile vor ajunge până la 32-34 de grade, potrivit Agenţiei Naţionale a Meteorologiei

Bercea Mondial ar putea fi eliberat

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, arestat, în luna februarie, după ce şi-a înjunghiat un nepot, ar putea fi pus în libertate, după ce Tribunalul Olt a decis, miercuri, ca acesta să fie cercetat în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, decizia nefiind însă definitivă.

Ratificarea acordurilor cu Siria privind extrădarea şi transferul condamnaţilor, blocată

Ratificarea acordurilor cu Siria privind extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate în vederea executării pedepselor privative de libertate este blocată la comisiile Parlamentului, care consideră că, în contextul actual, aprobarea lor ar avea efecte negative asupra imaginii României.

Muammar Kadhafi este aproape sigur în Libia. Consiliul Naţional de Tranziţie are dreptul să îl ucidă

Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia avertizează că are dreptul să îl elimine pe Muammar Kadhafi, care în mod sigur încă este pe teritoriul Libiei.

Se pregăteşte evacuarea românilor din Siria. Baconschi i-a cerut ambasadorului la Damasc un plan de evacuare

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, la RFI, că i-a cerut ambasadorului român la Damasc să pregătească, împreună cu reprezentanţele altor state membre UE, un plan coordonat de evacuare eventuală a românilor din Siria, comunitate estimată la 15 mii de persoane.

Boc: Prognozăm o creştere economică de 3,5% în 2012, dacă nu vom fi afectaţi de turbulenţe externe

Există premize pentru o creştere economică în jur de 3,5% în 2012, dar prognozele depind foarte mult de ceea ce se întâmplă în zona euro, Europa, America şi alte părţi ale lumii, a declarat miercuri premierul Emil Boc, care a precizat că din cauza "turbulenţelor" externe pot apărea "încetiniri".

Ai face couchsurfing? Turism cu buzunarele goale într-o fostă fierărie de la poalele Munţilor Retezat – FOTO

Un hunedorean care a descoperit "couchsurfing-ul" în urmă cu patru ani, când studia în Danemarca, şi-a amenajat o cabană într-o fostă fierărie de la poalele Retezatului, unde până acum a cazat gratuit peste 2.000 de oameni, plecând de la principiul că "lumea poate fi văzută şi cu buzunarele goale".

Baconschi: Kadhafi trebuie capturat şi judecat în Libia

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, miercuri, într-un interviu la RFI, că ideal ar fi ca liderul libian Muammar Kadhafi să fie capturat, pentru a avea loc un proces în Libia.

Baconschi nu vrea să fie „euforic” în privinţa aderării României la Spaţiul Schengen

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a afirmat, miercuri, într-un interviu la RFI, că speră ca România să obţină un consens la Consiliul JAI din 22 septembrie, pentru aderarea "în doi paşi" la Spaţiul Schengen, şeful diplomaţiei române declarându-se "prudent" în clipa de faţă.

Achiziţia UPC de către RCS&RDS 99% a căzut

Achiziţia UPC România de către operatorul telecom RCS&RDS, controlat de orădeanul Zoltan Teszari, o tranzacţie evaluată la 300 milioane dolari, este blocată după ce discuţiile dintre cele două părţi s-au împotmolit în câteva puncte-cheie.

Băsescu Marelui Rabin Menachem Hacohen: Ca marinari avem o înţelegere mult mai corectă a realităţilor

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Marele Rabin Menachem Hacohen, într-o vizită de rămas bun, şeful statului spunându-i acestuia că "marinarii au o înţelegere mult mai corectă a realităţilor".

BACALAUREAT, SESIUNEA A II-A: Proba obligatorie a profilului. Vezi subiectele şi baremele la matematică şi istorie

78.082 de candidaţi susţin astăzi proba obligatorie a profilului, în cadrul sesiunii a II-a a Bacalaureatului 20111. Majoritatea candidaţilor s-au înscris pentru susţinerea probelor scrise, acolo unde în vară au fost cei mai mulţi picaţi.

Percheziţii în nouă judeţe şi în Capitală, sunt vizaţi comercianţi de alcool şi tutun de contrabandă

Aproximativ 50 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în Capitală şi în nouă judeţe, acţiunea, desfăşurată de Poliţia Argeş, vizând comercianţi de tutun şi alcool suspectaţi de evaziune fiscală.

Un alt pacient a murit la Spitalul Judeţean Galaţi, din cauza infecţiei intraspitaliceşti

Unul din cei doi pacienţi contaminaţi cu acinetobacter, la Spitalul Judeţean "Sfântul Andrei" din Galaţi, unde a fost depistat un focar de infecţie nosocomială, a murit, miercuri, în unitatea medicală, acesta fiind cel de-al doilea deces înregistrat la un pacient infectat în spitalul gălăţean.

Misiune de patrulare: Iranul a trimis un submarin şi o navă de război în Marea Roşie

Iranul a trimis un submarin şi o navă de război în Marea Roşie, într-o misiune de patrulare, a declarat marţi amiralul Habibollah Sayyari, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică. Anunţul a fost făcut după ce armata israeliană a trimis luni două corvete la Eilat, în cadrul operaţiunilor antiteroriste şi de combatare a contrabandei în Marea Roşie.

Cel puţin 7 morţi şi 18 răniţi în două atentate sinucigaşe comise în Cecenia

Cel puţin şapte persoane, dintre care mai mulţi poliţişti, au fost ucise şi alte 18 au fost rănite marţi seara, în două atentate sinucigaşe la Gronzîi, capitala Ceceniei, au anunţat agenţiile ruseşti, citând autorităţile cecene.

Prahova: Şapte persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz

Şapte persoane, între care un copil, au fost rănite, marţi seară, pe DN 1 B, în zona localităţii prahovene Valea Călugărească, după ce un microbuz plin cu pasageri a lovit o căruţă care transporta lemne şi care nu era semnalizată, şase dintre victime fiind din microbuz.

Copiii lui Kadhafi: Rivali politici sau comandanţi militari puternic mediatizaţi

Soţii Kadhafi şi cei zece copii, dintre care doi ar fi morţi, au făcut adesea să se vorbească despre ei ca despre rivali politici, comandanţi militari sau obişnuiţi ai rubricilor de fapt divers, sport sau "celebrităţi" din presa internaţională, relatează AFP, care le prezintă pe scurt portretele.

Guvernul a aprobat înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti

Guvernul a aprobat, marţi, înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), cu atribuţii de reglementare şi coordonare a serviciilor de transport public de călători în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Proiectul Roşia Montană – 14 ani de controverse

Proiectul minier de la Roşia Montană a debutat în 1997 şi a fost marcat de controverse provocate fie de procedura de transfer al licenţei de concesiune pentru exploatare, fie de impactul asupra mediului sau conservarea patrimoniului istoric.

Susţinătorii şi opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană

Proiectul de la Roşia Montană a avut de-a lungul timpului susţinători şi opozanţi fermi şi constanţi, atât din societatea civilă, cât şi din zona politică, poziţiile radicalizându-se pe măsură ce momentul unui răspuns al statului la cererea de avizare se apropie.

Guvernul a decis ştergerea faptelor din cazierul fiscal la un termen stabilit funcţie de gravitate

Firmele care comit fapte ilegale sancţionate doar cu amendă, nefiind considerate infracţiuni, vor putea cere radierea faptei din cazierul fiscal în interval de un an, nu de cinci ani ca în prezent, termenul de ştergere din evidenţă urmând să fie calculat diferit, în funcţie de gravitatea faptei.

Băsescu participanţilor la flashmob-ul de la Cotroceni: Nu renunţ la opinia privind Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu a mers, marţi seară, în mijlocul celor peste o sută de participanţi la flashmob-ul de la Cotroceni şi le-a spus acestora că nu renunţă la punctul său de vedere privind proiectul de la Roşia Montană, opinie care este bazată pe consultări cu specialişti.

Ritli: Coplata va reduce internările nejustificate

Coplata va avea efect reglator, va optimiza circuitul pacientului în sistem şi va reduce utilizarea nejustificată a unor servicii din sistem, ca de exemplu cele spitaliceşti, a declarat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.

Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6%

Redevenţa pentru aur, platină şi argint va creşte de la 4% la 6% din valoarea producţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, care aduce modificări Codului Fiscal.

S&P a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a zonei euro

Agenţia de rating Standard&Poor’s (S&P) a revizuit marţi în scădere estimările privind creşterea economică din zona euro, dar consideră că uniunea monetară nu se îndreaptă spre recesiune, transmite Reuters.

Băsescu: Pare misiune imposibilă finalizarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti la 31 decembrie 2011

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după ce a vizitat şantierele autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, că pare misiune imposibilă finalizarea lucrărilor în termen, până la 31 decembrie 2011, rămânând de văzut dacă firmele constructoare vor reuşi acest lucru.

Protest cu îmbrânceli la Oltchim Râmnicu Vâlcea. 400 de angajaţi ai combinatului reproşează politica societăţii

Aproximativ 400 de angajaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, marţi, în faţa Pavilionului principal al unităţii, la un moment dat manifestanţii îmbrâncindu-l şi stropindu-l cu apă pe reprezentantul acţionarului minoritar al societăţii, respectiv firma germană PCC SE.

Cel mai mare faliment din istorie se apropie de sfârşit. Ce sume vor recupera investitorii

Lehman Brothers Holding va solicita marţi judecătorului care supraveghează derularea celui mai mare faliment din istorie să avizeze şi să trimită pentru votare creditorilor băncii un plan de rambursare de 65 miliarde de dolari, reprezentând aproximativ 20% din creanţe.

Un autocar cu 20 de copii, implicat într-un accident în lanţ produs pe DN 1. 15 copii şi un adult, la spital

Un autocar cu 20 de copii din Polonia a fost implicat, marţi, într-un accident în lanţ produs pe DN 1, între Sebeş şi Sibiu, în apropierea localităţii Câlnic din judeţul Alba. Cincisprezece copii şi un adult din autocar au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale, însă niciunul nu a fost rănit grav.

Operaţiune de salvare în China: 19 mineri, aduşi la suprafaţă după ce au fost blocaţi o săptămână în subteran

Echipele de salvare au reuşit să aducă la suprafaţă 19 mineri blocaţi de săptămâna trecută într-o mină inundată din nord-estul Chinei. Minerii au fost aduşi la suprafaţă legaţi la ochi pentru a fi protejaţi de lumină, iar unii dintre ei strigau de bucurie mulţumindu-le salvatorilor.

Călătorie extenuantă pentru imigranţii evacuaţi din Libia, între care se află şi români

Imigranţii evacuaţi din Libia, între care şi români, au ajuns luni în Malta după o călătorie epuizantă de 35 de ore pe mare, relatează Malta Independent, în ediţia electronică de marţi.