Știrile zilei

Geoană: Este obligatorie trecerea prin Parlament a măsurilor Guvernului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, înaintea întâlnirii conducerii Senatului cu delegaţia FMI, că trecerea măsurilor Guvernului prin Parlament este obligatorie, având în vedere că acestea sunt o schimbare a bugetului de stat în sensul "alterării" sistemului de salarizare.

Silvio Berlusconi renunţă la vizita la Moscova

Premierul italian, Silvio Berlusconi, i-a telefonat sâmbătă seara preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, explicându-i că este nevoit să rămână în Italia din cauza crizei din zona euro şi nu va putea asista duminică la parada organizată la Moscova.

Shimon Naor a fost prins la Paris şi va fi extrădat în România

Shimon Naor, condamnat la 11 ani de închisoare pentru trafic de arme şi dat în urmărire de autorităţile române din 2006, a fost prins la Paris şi urmează să fie extrădat în România, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.

Viborg HK – Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 28-21, în prima manşă a finalei LC – FOTO

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a fost învinsă, sâmbătă, la Herning, de formaţia daneză Viborg HK, scor 28-21 (14-11), în manşa tur a finalei Ligii Campionilor.

Mocanu: Ion Vasile nu înţelege că sediul nu mai este al lui

Senatorul Ion Vasile, care a spart, sâmbătă, uşa biroului senatorial a cărui yală fusese schimbată, nu înţelege că sediul nu mai este al lui după ce a fost revocat din funcţia de preşedinte al PSD Buzău şi şi-a anunţat demisia în plenul Senatului, afirmă vicepreşedintele PSD Buzău Victor Mocanu.

Un deltaplan s-a prăbuşit pe aerodromul din Cisnădie, pilotul a murit

Un deltaplan a căzut, sâmbătă, pe aerodromul Cisnădie, din judeţul Sibiu, iar pilotul a murit, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, inspectorul Luciana Balteş.

Lotul HCM Constanţa se va deplasa în Serbia, pentru înmormântarea lui Zoran Kurtes

Întreg lotul echipei HCM Constanţa se va deplasa în Serbia, pentru a fi prezent la înmormântarea antrenorului Zoran Kurtes, decedat vineri seară, la Mamaia.

Boc va prezenta duminică rezultatul discuţiilor cu FMI

Premierul Emil Boc va prezenta, duminică după-amiază, rezultatul discuţiilor cu FMI, printr-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.

FMI insistă pe limitarea creşterii deficitului cu maximum 0,5 puncte, Guvernul vrea un punct în plus

Experţii FMI insistă în discuţiile cu Guvernul pentru limitarea creşterii deficitului bugetar cu maxim 0,5 puncte faţă de ţinta de 5,9% din PIB, dar Guvernul cere o creştere mai mare, de până la un punct procentual, o decizie urmând să fie luată duminică, într-o discuţie finală între Vlădescu şi FMI.

Medvedev: Rezultatele anchetei privind avionul prezidenţial polonez vor fi date publicităţii

Ancheta privind prăbuşirea avionului prezidenţial polonez va fi dusă până la capăt, iar rezultatele vor fi date publicităţii, a declarat, sâmbătă, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în cursul unei întrevederi cu preşedintele interimar polonez Bronislaw Komorowski.

Peste 670 de zboruri anulate în Spania, din cauza norului de cenuşă

Peste 670 de zboruri au fost anulate sâmbătă dimineaţă în Spania, unde autorităţile au decis închiderea a 19 aeroporturi, printre care se numără şi cel din Barcelona, din cauza deplasării norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda, a anunţat autoritatea aeroportuară AENA.

Un urmărit general a fost prins de poliţişti în timp ce vizita Ministerul de Interne

Un urmărit general care are de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru înşelăciune a fost prins, sâmbătă, în timp ce vizita sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), de Ziua Porţilor Deschise, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.

Timiş: Un şofer a fost prins conducând cu 211 kilometri la oră

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Timişoara, a fost prins, sâmbătă, de poliţişti, pe DN 6, în zona localităţii Lovrin, în timp ce conducea cu o viteză de 211 kilometri la oră.

Ion Vasile a spart uşa biroului senatorial, după ce i-a fost schimbată yala

Senatorul PSD de Buzău Ion Vasile a spart, sâmbătă, în prezenţa poliţiştilor, uşa de la biroul său senatorial, după ce a observat că yala fusese schimbată, fostul lider al organizaţiei judeţene a PSD depunând plângere la Poliţie împotriva conducerii actuale a formaţiunii social-democrate.

Nicolas Sarkozy îşi anulează vizita la Moscova, din cauza crizei financiare din zona euro

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi-a anulat participarea la ceremoniile organizate la Moscova pentru Ziua Victoriei, din cauza "crizei financiare" din zona euro, a anunţat, sâmbătă, Ambasada Franţei la Moscova.

Mihai Albu a intrat în World Records Academy pentru că a creat cei mai înalţi pantofi din lume

Designerul român Mihai Albu a intrat în World Records Academy, după ce a creat cei mai înalţi pantofi din lume, stabilind cu această ocazie un nou record mondial, potrivit site-ului World Records Academy.

România ar putea vinde grupului ArcelorMittal participaţia deţinută la combinatul de la Krivoi Rog

România ar putea vinde participaţia deţinută la combinatul de la Krivoi Rog, din Ucraina, către ArcelorMittal, acţionarul majoritar al unităţii, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Adriean Videanu, după o întâlnire cu conducerea ArcelorMittal Galaţi.

Hănescu şi Tecău câştigă meciul de dublu; România – Ucraina, scor 2-1

Perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-2, cuplul Serghei Bubka/Serghei Stahovski, în meciul de dublu al întâlnirii cu Ucraina din turul doi al Grupei I a Zonei Euro din Cupa Davis, România preluând conducerea cu scorul general de 2-1.

Căderi importante de cenuşă vulcanică în Islanda

Aproximativ 60 de persoane şi-au părăsit locuinţele situate la est de vulcanul Eyjafjöll, din cauza căderilor importante de cenuşă, a anunţat sâmbătă Protecţia Civilă locală, precizând că nu a recomandat încă evacuarea zonei.

Zoran Kurtes ar fi murit din cauza asfixiei mecanice

Şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală, Marius Popa, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că, potrivit rezultatului preliminar al necropsiei, antrenorul sârb Zoran Kurtes a murit din cauza asfixiei mecanice, prin aspirare de conţinut gastric, adică s-a înecat cu propria vomă.

Elevii vor fi observatori în consiliile de administraţie ale şcolilor

Elevii vor face parte din consiliile de administraţie ale şcolilor în care învaţă, în calitate de observatori, potrivit unui amendament adoptat de membrii Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Educaţiei.

Videanu explică de ce măsurile de reducere a cheltuielilor au fost anunţate de Băsescu şi nu de Boc

Măsurile drastice privind reducerea cheltuielilor bugetare au fost anunţate de Traian Băsescu, şi nu de premierul Emil Boc pentru că preşedintele este, potrivit Constituţiei, "parte a puterii executive", iar prin anunţul făcut Băsescu şi le-a asumat, a declarat ministrul Economiei, Adriean Videanu.

AFP: Împrumutul de la FMI a salvat România, dar nu a rezolvat problemele economice

În primavara anului 2009, cu mult înainte de Grecia, România a primit un ajutor crucial de la FMI şi UE pentru a depăşi criza economică. Un an mai târziu, analiştii consideră ca statul a evitat ce era mai rău, dar n-a profitat de această situaţie pentru a-şi reforma economia.

Cătălin Botezatu şi Liuba, cei mai populari concurenţi ai sezonului 9 „Dansez pentru tine”

Cătălin Botezatu şi Liuba Savitchi au fost primit, vineri seară, trofeul de Popularitate, în valoare de 5.000 de euro, oferit în marea finală a sezonului nouă al emisiunii "Dansez pentru tine".

Cătălin Moroşanu şi Magda au câştigat trofeul „Dansez pentru tine” – VIDEO

Cătălin Moroşanu şi Magda Ciorobea au câştigat primul loc şi marele premiu de 60.000 de euro, vineri seară, la emisiunea "Dansez pentru tine", difuzată de Pro Tv.

Un alpinist utilitar a murit după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

Un alpinist utilitar care curăţa geamurile unei clădiri de birouri din zona Grozăveşti din Capitală a murit, sâmbătă, după ce i s-a desprins o cordelină de care era legat şi a căzut de la etajul cinci al imobilului.

Alianţa Confederaţiilor Patronale cere sindicatelor să nu se retragă din comisiile de dialog social

Alianţa Confederaţiilor Patronale solicită centralelor sindicale să nu se retragă din comisiile de dialog social, susţinând că decizia ar agrava şi mai mult situaţia şi ar arăta partenerior externi că România este în pragul falimentului social, ceea ce ar duce şi la falimentul economic.

Premierul Boc se întâlneşte cu experţii FMI la ora 15.00

Întâlnirea de sâmbătă a premierului Emil Boc cu experţii FMI va începe la ora 15.00, la Palatul Victoria, a anunţat Guvernul.

Eticheta modernă – Ghidul complimentelor

Indiferent de motivul aflat în spatele lor - o siluetă sveltă, un discurs stimulant sau reuşita în afaceri -, complimentele ne înalţă, ne onorează şi ne validează alegerile anterioare, atât timp cât nu sunt percepute ca o încercare de a obţine un anumit favor.

Hănescu şi Tecău vor juca meciul de dublu al întâlnirii de Cupa Davis cu Ucraina

Căpitanul nejucător al României, Andrei Pavel, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că Victor Hănescu va juca alături de Horia Tecău, în meciul de dublu cu perechea Serghei Bubka/Serghei Stahovski, din cadrul întâlnirii cu Ucraina din turul doi al Grupei I a Zonei Euro din Cupa Davis.

Vlădescu: Nu ne mai putem întinde mai mult decât ne este pătura – VIDEO

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a explicat într-un interviu acordat Ştirilor Pro TV de ce a fost nevoie să se taie cheltuielile cu salariile şi pensiile, în loc de a mări taxele plătite de toată lumea.

Rusia va investi 3 miliarde de dolari în noua bază navală de la Marea Neagră

Rusia va finaliza până în 2020 construcţia unei noi baze navale în portul Novorosiisk, aflat la Marea Neagră, investiţia ridicându-se la 92 de miliarde de ruble (3 miliarde de dolari), a declarat, vineri, premierul rus, Vladimir Putin, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

Gaţu după decesul lui Kurtes: Trebuie să onorăm memoria acestui om

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că decesul antrenorului echipei HCM Constanţa, Zoran Kurtes, reprezintă o pierdere mare pentru tot handbalul şi că trebuie onorată memoria acestui tehnician.

Eden Hairi: Moartea lui Kurtes, o pierdere imensă pentru handbalul din România şi pentru cel sârb

Eden Hairi, antrenorul secund al echipei HCM Constanţa, a afirmat că decesul antrenorului Zoran Kurtes reprezintă o pierdere imensă pentru handbalul românesc şi pentru cel sârb.

Cupa României la handbal va fi amânată ca urmare a decesului lui Kurtes

Secretarul general al Federaţiei Române de Handbal, Mihai Marinescu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că în urma decesului antrenorului HCM Constanţa, Zoran Kurtes, Cupa Romaniei, care ar fi trebuit să înceapă în data de 12 mai, va fi amânată cel puţin o săptămână.

Marius Puşcaş: Vrem să depunem corpul lui Kurtes la Sala Sporturilor

Marius Puşcaş, membru în Consiliul de Administraţie al HCM Constanţa, a declarat, sâmbătă, că va discuta cu familia tehnicianului Zoran Kurtes, decedat la Mamaia, pentru a obţine permisiunea ca trupul neînsufleţit al antrenorului să fie depus la Sala Sporturilor.

Putin s-a opus prezenţei lui Joe Biden şi a Prinţului Charles la parada de la Moscova

Premierul rus, Vladimir Putin, a refuzat să le permită vicepreşedintelui american, Joe Biden, şi Prinţului Charles să participe la Parada Victoriei, organizată duminică în Piaţa Roşie, relatază The Guardian, în pagina electronică de sâmbătă.

Norul de cenuşă vulcanică ar putea perturba traficul aerian în Portugalia

Traficul aerian ar putea fi perturbat sâmbătă dimineaţă la aeroportul din Porto, din cauza norului de cenuşă vulcanică provenit din Islanda, care se îndreaptă către nordul Peninsulei Iberice, a anunţat, vineri seara, agenţia portugheză pentru navigaţie aeriană NAV.

Zona euro va înfiinţa un fond de urgenţă pentru a face faţă crizei

Ţările membre ale zonei euro au decis vineri seară înfiinţarea unui fond de sprijin fără precedent pentru ţările membre confruntate cu dificultăţi financiare, într-o încercare de a preveni extinderea unei crize grave care ameninţă bazele uniunii monetare.

Franks: Băsescu a anunţat un program ambiţios; trebuie îndeplinite condiţii pentru următoarea tranşă

Preşedintele Băsescu a anunţat un program ambiţios, iar România are nevoie acum de măsuri ambiţioase, a declarat şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, menţionând că data la care boardul FMI va discuta eliberarea următoarei tranşe va depinde de rapiditatea realizării anumitor angajamente asumate.