Știrile zilei

Explorarea perimetrului de gaze de şist de la Bârlad va începe în a doua jumătate a lui 2013

Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare la perimetrul de gaze de şist de la Bârlad şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.

Deputatul Ion Stan, deferit justiţiei pentru trafic de influenţă

Deputatul Ion Stan a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi pretins sume importante de bani în schimbul cărora s-ar fi angajat faţă de omul de afaceri Nicuşor Dima, care i-ar fi sponsorizat campania electorală, că îi va obţine contracte cu statul.

Kelemen: Sunt solidar cu Ráduly Róbert, CNCD să conştientizeze că nu luptă împotriva maghiarilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, îşi exprimă solidaritatea cu primarul din Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert, amendat de CNCD, şi consideră că introducerea condiţiei cunoaşterii limbii maghiare în administraţia locală este justificată şi legală.

Ponta: Camera Deputaţilor să aibă principalele atribuţii, Senatul să fie o cameră a structurilor locale

USl va propune, la modificarea Legii electorale, ca principalele atribuţii legate de buget să revină Camerei Deputaţilor, inclusiv controlul asupra Guvernului, iar Senatul să fie "un tip de cameră a structurilor locale", dar şi cu atribuţii de politică externă şi apărare, a declarat premierul Ponta.

Andreea Paul: Am semnat moţiunea lui Vasile Blaga

Vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, miercuri, că a semnat moţiunea lui Vasile Blaga pentru şefia PDL şi a arătat că pentru perioada care urmează, de reconstrucţie a PDL, este nevoie de acesta în fruntea partidului.

Papa emite un decret pentru a permite Conclavului să se reunească mai devreme de 15 zile

Papa Benedict al XVI-lea, care va demisiona joi seara, a emis un decret numit "motu proprio" pentru a oferi "posibilitatea organizării anticipate" a Conclavului cardinalilor care îl vor alege pe succesorul său, a anunţat luni Vaticanul.

Mii de oameni, în Piaţa Sfântul Petru pentru ultima audienţă a Papei Benedict al XVI-lea. Papa evocă „apele agitate” din perioada Pontificatului său

Papa Benedict al XVI-lea a evocat miercuri "apele agitate" din perioada Pontificatului său, adăugând totodată că "Dumnezeu nu va lăsa Biserica să se scufunde", în timpul ultimei sale audienţe în faţa a peste 150.000 de persoane reunite în Piaţa Sfântul Petru.

Un politician german din Uniunea Creştin-Socială vrea reintroducerea regimului de vize pentru bulgari şi români

Un membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Wilfried Scharnagl, a pledat pentru reintroducerea urgentă a vizelor cu scopul de a impiedica familile sărace de romi din Bulgaria şi România sa vina in Germania.

Cum va fi vremea până pe 10 martie. PROGNOZA METEO pentru începutul primăverii în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 februarie - 10 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Ponta: Restructurarea firmelor de stat e mereu necesară, dar nu e nimic ce se întâmplă mâine-poimâine

Restructurarea companiilor de stat, ca şi a celor private, este întotdeauna necesară pentru a se adapta pieţei şi situaţiei financiare, dar procedurile, existente în toată Europa, nu încep de mâîne-poimâine, a declarat premierul Victor Ponta, care a precizat că vor rămâne şi societăţi subvenţionate.

Boc: O susţin pe Udrea la şefia PDL. Cred că Macovei ar fi un candidat excepţional la prezidenţiale

Fostul lider al PDL Emil Boc a declarat, miercuri, că o susţine pe Elena Udrea la şefia formaţiunii, pentru că este "bine ancorată în partid", el spunând, totodată, că Monica Macovei ar fi un "candidat excepţional" la alegerile prezidenţiale din 2014.

Procesul în care Andreea Marta este judecată pentru proxenetism, amânat o lună

Procesul în care Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta, este judecată pentru proxenetism a fost amânat, miercuri, până pe 27 martie, după ce una dintre inculpate a cerut un alt termen, pentru angajarea unui avocat.

Incident armat într-o uzină din Elveţia. Trei oameni au fost ucişi

Un incident armat a avut loc miercuri dimineaţă într-o fabrică din Menznau, în centrul Elveţiei, soldându-se cu mai mulţi morţi şi răniţi grav, a anunţat poliţia. Trei persoane au fost ucise, între care autorul atacului armat, miercuri, potrivit poliţiei, citată de postul public de televiziune elveţian RTS.

Rezultatul neclar al alegerilor din Italia ar putea cauza o mini-criză pentru pieţele emergente

Monedele statelor emergente vor înregistra noi scăderi în urma rezultatului indecis al alegerilor din Italia, care *va prelungi impasul politic într-una dintre cele mai mari economii europene, provocând teamă şi incertitudine pe pieţele financiare cu privire la criza din zona euro*.

AMENINŢARE a Coreei de Nord: SUA se află în raza de acţiune a armamentului nuclear

Coreea de Nord a avertizat miercuri că Statele Unite se află în raza armelor sale nucleare, o nouă declaraţie belicoasă din partea Phenianului după efectuarea celui de al treilea test nuclear la jumătatea lui februarie.

Stolojan: Disputele interne pe Schengen nu ajută. Eram deja acceptaţi dacă nu era lovitura de stat

Disputele interne dintre preşedintele Traian Băsescu şi USL pe tema Schengen nu ajută, susţine, potrivit RFI, eurodeputatul PDL Theodor Stolojan, care precizează că România ar fi fost deja acceptată, cu aeroporturile şi porturile, dacă n-ar fi avut loc încercarea de lovitură de stat din 2012.

Guvernul începe un program de concedieri în 15 companii din energie, până în 2018. Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanţă

Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanţă care prevede începerea unui program de concediere în companii de stat din sectorul energetic, program care va fi aplicat din acest an şi până în 2018,eliminând SN Cărbunelui Ploieşti de pe lista unităţilor care vor efectua disponiblizări

Animalele lui Nuţu Cămătaru, ridicate de pe proprietatea acestuia. Cei patru lei şi doi urşi vor fi duşi la Zoo Bucov – FOTO

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi cei de la Vier Pfoten au venit, miercuri dimineaţă, la casa lui Nuţu Cămătaru pentru a ridica cei patru lei şi doi urşi, pe care îi vor duce la Grădina Zoologică Bucov de lângă Ploieşti.

Poluare cu cianură de sodiu în Japonia. Cantitatea, suficientă cât să omoare 125.000 de persoane

O cantitate foarte importantă de cianură de sodiu lichidă, suficientă cât să omoare 125.000 de persoane, s-a scurs la o uzină din nordul Japoniei, dar zăpada a absorbit cea mai mare parte din substanţa chimică mortală, a declarat marţi compania responsabilă.

Protest violent la Mechel Câmpia Turzii: Peste o sută de angajaţi disponibilizaţi îşi cer salariile în faţa combinatului. Oamenii au spart un geam al clădirii de birouri

Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie, protestează miercuri în faţa combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. *Angajaţii au forţat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societăţii*, iar în momentul în care au reuşit să ajungă la clădirea administraţiei oamenii au spart un geam.

Budweiser, dat în judecată. Producătorul de bere, acuzat că pune prea multă apă în sticle

Compania ce produce populara marcă americană de bere Budweiser este acuzată că pune prea multă apă în sticle, pentru a-şi mări profitul, potrivit unei plângeri colective în justiţie depuse la San Francisco, în California (vest). Reclamanţii afirmă că firma Anheuser-Busch încalcă legile ce protejează consumatorii în California şi Missouri (centru) "etichetând în mod fals conţinutul de alcool al produselor".

Imigranţii români, pe locul doi în comiterea de infracţiuni în Marea Britanie

Imigranţii români din Marea Britanie ocupă locul doi, după polonezi, în privinţa arestărilor pentru comiterea de infracţiuni în această ţară, potrivit unor date obţinute de publicaţia Daily Express în baza legii accesului la informaţii de interes public.

Copiii din Bulgaria, cei mai expuşi sărăciei şi excluziunii sociale în cadrul Uniunii Europene. Pe ce loc se află România

În 2011, rata cea mai ridicată a celor cu vârste sub 18 ani care sunt expuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale a fost înregistrată în Bulgaria (52 la sută), conform datelor transmise de Eurostat, biroul de statistică al UE.

Cameron promite că va limita accesul migranţilor la ajutoarele sociale: „Să ne asigurăm că Anglia e cea mai dură în loc de cea mai permisivă”

Premierul Marii Britanii, David Cameron, a dezvăluit într-un interviu că intenţionează să blocheze accesul la ajutoare şi locuinţe sociale pentru imigranţii nou-veniţi care nu au contribuit la sistemul de asigurări sociale.

Chuck Hagel a fost confirmat definitiv de Senatul american la conducerea Pentagonului. Cine este noul secretar al Apărării

Senatul american l-a confirmat definitiv marţi pe Chuck Hagel, în vârstă de 66 de ani, ca noul secretar al Apărării, în urma unei lupte legislative rar observate în istoria Statelor Unite.

Ponta precizează că nu îi va transmite lui Băsescu propunerea de revocare a lui Fenechiu

Premierul Victor Ponta a precizat că nu îi va transmite preşedintelui Traian Băsescu propunerea de revocare a lui Relu Fenechiu din postul de ministru şi a confirmat că şeful statului l-a anunţat anterior că îl va suspenda pe acesta dacă va fi desemnat la conducerea Ministerului Transporturilor.

Ponta susţine că relaţia de coabitare cu Băsescu funcţionează în continuare

Premierul Victor Ponta susţine că relaţia de coabitare cu preşedintele Traian Băsescu funcţionează în continuare, în pofida ultimelor afirmaţii ale şefului statului, arătând că acesta nu a făcut nimic care să încalce atribuţiile constituţionale ale Guvernului.

Ponta: Eu sunt cu munca, preşedintele Băsescu este cu băgat strâmbe. Declaraţiile premierului

Premierul Ponta a declarat că nu doreşte să comenteze ultimele afirmaţii ale preşedintelui Traian Băsescu, motivând că el, ca prim-ministru, este "cu munca" în timp ce preşedintele este "cu băgatul de strâmbe" şi a adăugat doar că şeful statului devine principalul adversar al aderării la Schengen.

Antonescu: Băsescu foloseşte calomniile şi acuzaţiile. Noi încercăm să facem ceva legat de Schengen

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, pentru MEDIAFAX în legătură cu acuzaţiile şefului statului la adresa liderilor USL, că în timp ce Traian Băsescu rămâne "acelaşi intrigant politic", atât el cât şi premierul încearcă să acţioneze pentru aderarea la Schengen.

Băsescu: Nu cred că situaţia din Bulgaria va ridica probleme la Consiliul JAI pe aderarea la Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu crede că situaţia politică din Bulgaria va ridica probleme la Consiliul JAI din martie privind decizia de aderare a României şi ţării vecine la Schengen, fiindcă este vorba de o demisie, iar acestea sunt frecvente în spaţiul european.

Băsescu a făcut publică scrisoarea privind Schengen, acuzându-i de minciună pe Ponta şi Antonescu

Preşedintele Traian Băsescu a făcut publică scrisoarea transmisă premierului Victor Ponta şi preşedinţilor Camerelor Parlamentului, el acuzându-i de "minciună" în această privinţă pe Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Curtea Constituţională dezbate miercuri sesizarea privind Statutul parlamentarilor

Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.

Băsescu: Atacul lui Ponta la Macovei nu e justificat, ea nu e un om care să poată fi condus

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că atacul premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei este nejustificat şi jenant, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni, mai ales pe bani.

Gruparea Sportivilor, plătită de liderii clanului Vancică să cumpere arme şi să-i apere de Cămătari – STENOGRAME

Membrii clanului Vancică au angajat mercenari din rândul grupării Sportivilor, cărora le-au dat bani să cumpere arme şi să le folosească împotriva Cămătarilor, se arată în referatul întocmit de procurorii DIICOT care au cerut arestarea a liderilor grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor.

Băsescu: I-am spus lui Ponta – „Nu-l pune pe Fenechiu ministru, că îl suspend”. Nu citisem legea – Declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a relatat, marţi, că i-a spus premierului Victor Ponta să nu îl numească pe Relu Fenechiu în funcţia de ministru, pentru că a doua zi după ce se instalează Guvernul îl va suspenda, însă a spus că a greşit, pentru că nu citise legea.

Boiko Borisov, internat în spital după o criză hipertensivă

Premierul bulgar demisionar Boiko Borisov a fost internat în spital, luni, în jurul orei 17.00 (17.00 ora României), cu o criză hipertensivă, relatează marţi site-ul Novinite.com.

România are de returnat 17,7 milioane de euro cheltuiţi incorect pe Politica Agricolă Comună

Comisia Europeană a cerut, marţi, României returnarea unei sume de 17,7 milioane de euro fonduri europene cheltuite incorect pe instrumentul Politica Agricolă Comună (PAC), solicitări similare fiind trimise altor 21 de state membre.

Principalele ţări afectate de scandalul cărnii de cal

Scandalul înlocuirii cărnii de vită cu carne de cal în produse semipreparate congelate s-a extins rapid în Europa în mai puţin de trei săptămâni, relatează AFP, care prezintă lista ţărilor implicate.

Iliescu: Evit să îi dau sfaturi lui Ponta, un tânăr se simte încorsetat când un bătrân îi dă sfaturi

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, că se fereşte să-i de a sfaturi premierului Victor Ponta, având în vedere că diferenţa de vârstă e de peste 40 de ani, el arătând că un tânăr se simte jenat şi încorsetat când un bătrând aflat la sfârşitul vieţii îi dă sfaturi.

Iliescu: Băsescu are răbufniri, ieşiri. Apreciam faptul că se retrăsese, era bine aşa

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu, prin faptul că îi scrie premierului Ponta, are "răbufniri" şi "ieşiri", el arătând că apreciase la un moment dat faptul că şeful statului se retrăsese şi că era mai rezervat.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da