Puţine hoteluri de pe litoral au pregătit oferte pentru minivacanţa de Paşte

Puţini dintre patronii unităţilor de cazare de pe litoral au oferte pentru turiştii care doresc să meargă în minivacanţa de Paşte la malul mării, dar cei care vor alege totuşi să-şi petreacă Sărbătoarea Învierii Domnului pe litoral au la dispoziţie vile, hoteluri sau chiar o cazare la mănăstire.

336 afișări
Imaginea articolului Puţine hoteluri de pe litoral au pregătit oferte pentru minivacanţa de Paşte

Puţine hoteluri de pe litoral au pregătit oferte pentru minivacanţa de Paşte (Silviu Matei/ Mediafax Arhiva Foto)

În Mamaia au venit cu oferte hoteluri de patru stele, iar pachetul de trei nopţi de cazare variază ca preţ între 830 de lei şi 2.880 de lei, în cameră dublă.

De asemenea, există şi pachete pentru două nopţi de cazare, care oscilează între 650 de lei/ persoană şi 1.000 de lei/ persoană. Pachetele includ masa festivă din prima zi de Paşte, mic dejun, precum şi acces gratuit la dotările unităţilor hoteliere - piscină interioară, sauna, sala fitness, spa, masaj şi diverse terapii.

De asemenea, unii dintre hotelieri le-au pregătit turiştilor ”surprize de la iepuraş”, degustare de vinuri, precum şi excursii la mănăstirile din Dobrogea, turul centrului vechi al Constanţei şi programe artistice. Iar cele mai scumpe pachete sunt oferite în regim all inclusive.

În Eforie Nord, la un complex de cinci stele, oferta specială de Paşte vine cu pachete ce cuprind între două şi cinci nopţi de cazare, la preţuri ce pornesc de la 810 lei şi urcă până la 1.980 de lei, iar un hotel de trei stele cere 116 lei/ noapte, pentru doi adulţi în cameră dublă, doar cazare, sau 348 de lei/ noapte, cu pensiune completă. Oferta este valabilă pentru sejururi de minim trei nopţi de cazare. De asemenea, tot în Eforie Nord, o cameră dublă într-o vilă poate fi închiriată cu sume ce pleacă de 627 de lei pentru un sejur de trei nopţi. Oferta include cazare, mic dejun şi masa festivă de Paşte.

În sudul litoralului au pregătit oferte pentru turiştii care vor să petreacă Paştele la mare hoteluri din Venus şi Mangalia.

La Venus, pachetul cu oferta specială de Paşte costă 690 de lei/ persoană în cameră dublă şi include trei nopţi de cazare în regim all inclusive, într-un hotel de patru stele, iar un hotel de trei stele din Mangalia oferă pachete la preţuri cuprinse între 151 de lei/noapte, în cameră dublă, şi 232 de lei/noapte, cu mic dejun inclus, pentru sejururi de minimum două nopţi.

Pentru cei care vor mai multă spiritualitate şi ca de Paşte să fie mai aproape de Dumnezeu, există varianta de a petrece sărbătoarea la mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Aici, hotelul amenajat chiar în incinta mănăstirii vine cu o ofertă specială, la un preţ de 345 de lei/persoană. Tariful include trei nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun, întâmpinarea cu ouă, cozonac şi vin în noaptea de Înviere şi dejun tradiţional în ziua de Paşte. Sfântă Slujbă de Înviere va avea loc în cadrul mănăstirii, iar meniul din ziua de Paşte este pe bază de produse tradiţionale.

Turiştii care aleg să meargă de Paşte pe litoral trebuie să ştie însă că posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt limitate. Majoritatea teraselor, barurilor şi cluburilor din staţiuni sunt închise în această perioadă, activitatea acestora fiind reluată abia în perioada minivacanţei de 1 Mai, la deschiderea oficială a sezonului estival.

”Este devreme şi suntem obişnuiţi că Paştele nu este un reper pentru litoral, nu este un moment în care litoralul să fie destinaţia cea mai solicitată sau cea mai căutată. Noi nu ne propunem să avem un grad mare de ocupare în mod special pentru Paşte. Este însă momentul de debut, un fel de lansare a sezonului, iar acei hotelieri care aleg să deschidă au de câştigat, pentru că ofertele pe care ei le lansează atrag totuşi vizitatori la malul mării, pe cei care nu merg într-o destinaţie tradiţională sau una externă. De Paşte românii aleg, dacă rămân în ţară, destinaţiile tradiţionale, de genul Bucovina ori staţiunile montane”, spune preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării (ALDD), Corina Martin.

Turiştii pot vedea însă în această perioadă vestigiile istorice din municipiul şi judeţul Constanţa, precum monumentul de la Adamclisi sau cetatea Enisala, ori pot face vizite la mănăstirile din Dobrogea, între care Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, locul unde credinţa creştină a fost adusă pe pământ românesc.

”Turiştii care vin de Paşte pe litoral, în pachetele de două sau trei nopţi pe care le achiziţionează, se bucură în general de serviciile de spa din hoteluri, pentru că aleg să se relaxeze şi să vadă marea în extrasezon, când nu este aglomerat. În rest, rămâne oferta de muzee, Cetatea Histria, sau mănăstirile din nordul ori sudul Dobrogei”, a explicat preşedintele ALDD.

Şi în acest an, credincioşii şi turiştii care vor alege să petreacă Sărbătorile Pascale pe litoral vor putea lua Sfânta Lumină după ce aceasta va fi adusă de pe mare. La fel ca în ultimii ani, Utrenia Învierii va fi oficiată după ce Arhiepiscopul Tomisului va sosi cu o şalupă, din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din Constanţa. Lumina Sfântă va fi apoi purtată în procesiune la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei Arhiepiscopale, unde va fi oficiat Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.

”Sunt turişti care vin atraşi de această ceremonie mai specială. Nicăieri nu se mai întâmplă aşa, cu Lumina care vine de pe mare, şi, fără îndoială, avem oferte atractive în hoteluri şi pentru aceştia, pentru două şi trei nopţi, cu vizite la Mănăstirea Sfântului Andrei sau la alte mănăstiri, cu meniu tradiţional”, a spus Corina Martin.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici