Cristian Tudor Popescu: Lipseşti şi câştigi?
18:58, 10 Iul. 2012
E inacceptabil faptul că guvernul încearcă, printr-o tergiversare în care preşedintele interimar Crin Antonescu ar urma să joace un rol decisiv, nepromulgând în timp util legea în forma cerută de Curtea Constituţională, să îşi impună propria ordonanţă de urgenţă, în care nu apare condiţia obligatorie de validare a referendumului, prezenţa la vot a jumătate plus unu dintre alegătorii români, adică circa 9 milioane. Practic, guvernul nu respectă hotărârea CCR, fapt cu consecinţe grave pe plan intern şi extern.