b sescu

Şeful MI6: Parteneriatul cu comunitatea de informaţii din România, dintre cele mai bune

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe John Sawers, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - MI6, care a apreciat excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România şi Marea Britanie.

PSD: Băsescu e un „urechist” în ale justiţiei şi dă vina pe USL, după ce îşi recunoaşte incompetenţa

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că preşedintele Traian Băsescu este "urechist" în ceea ce priveşte justiţia şi dă vina pe USL în scandalul privind Codul de Procedură Penală, după ce şeful statului a admis că ar fi comis o eroare prin promulgarea noului act normativ.

Băsescu: Îmi asum promulgarea Codului de Procedură Penală. Dacă premierul nu îşi asumă emiterea unei OUG care să corecteze neajunsurile articolului 140, este emblema corupţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că îşi asumă promulgarea Codului de Procedură Penală pentru că asta este responsabilitatea preşedintelui. Băsescu a mai spus că dacă primul ministru nu îşi asumă emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să corecteze neajunsurile articolului 140, este emblema corupţiei.

Băsescu îi cere lui Ponta OU pentru Codul penal, Ponta îi cere să îşi asume răspunderea

Guvernul a prezentat o scrisoare pe care preşedintele Băsescu i-a transmis-o, joi, premierului Ponta,în care solicită adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind noul Cod penal şi Codul de procedură penală, dar şi răspunsul în care Ponta aminteşte că cele două coduri au fost iniţiate de Guvernul Boc

Băsescu: Armata, implicată în a substitui lipsa de capacitate a administraţiei, pe furtună

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul primirii Comandantului forţelor NATO în Europa, gen. Philip M. Breedlove, că armata română este implicată în a substitui lipsa de capacitate a administraţiei de a păstra lucrurile sub control, pe furtună.

Ponta: Misiunea FMI se finalizează cu scrisoare de intenţie, rămâne de văzut dacă semnează şi Băsescu

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti va fi încheiată cu o scrisoare de intenţie în orice condiţii, dar rămâne de văzut dacă documentul va fi semnat şi de preşedintele Traian Băsescu, afirmă premierul Victor Ponta, adăugând că "toată lumea înţelege" că este o problemă politică.

Preşedintele Băsescu îl primeşte joi, la Cotroceni, pe şeful MI6

Preşedintele Traian Băsescu îl primeşte, joi, la Palatul Cotroceni, pe John Sawers, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - MI6.

Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a fostului şef al DNA Slobozia

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de eliberare din funcţie a fostului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Slobozia, Dumitru Cristudor, judecat pentru favorizarea infractorului şi pentru că ar fi luat mită două maşini de piatră şi zece pomi tuia.

Opt consilieri de la Cotroceni, între care Lăzăroiu şi Funeriu, eliberaţi din funcţie

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele şi deciziile de eliberare din funcţie pentru consilierii prezidenţiali Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Virgil Păunescu, Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca, şi pentru consilierii de stat Maria Bitang, Raluca Boboc şi Daniel Moldoveanu.

Directorii Festivalului „Mamaia Copiilor” şi Operei Comice pentru Copii, decoraţi de Preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a decorat, luni, mai mulţi oameni de cultură, printre care Liviu Manolache, director general al Festivalului de Creaţie "Mamaia Copiilor" şi Smaranda Oţeanu-Bunea, director fondator al Operei Comice pentru Copii.

Ponta spune că nu are răspuns de la Cotroceni privind CSAT, dar importante sunt acum problemele meteo

Premierul Victor Ponta a declarat că nu a primit încă un răspuns din partea Administraţiei Prezidenţiale legat de data la care să fie reunit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), dar că mai important este să fie depăşite problemele meteo şi, după aceea, preşedintele va convoca reuniunea.

Băsescu: Ziua Holocaustului dă posibilitatea de a ne gândi la greşelile comise împotriva semenilor

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, arătând că această zi ne oferă posibilitatea de a ne gândi la greşelile pe care le-am comis împotriva semenilor noştri.

Traian Băsescu a trimis coroane de flori la mormintele victimelor accidentului aviatic din Apuseni

Preşedintele Traian Băsescu a trimis două coroane de flori, cu mesajul ”Sincere regrete”, la mormintele pilotului Adrian Iovan şi studentei Aurelia Ion, care au murit în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Creţu: Băsescu să nu mai prelungească decizia privind retragerea Ordinului Steaua României lui Tokes

Europarlamentarul Corina Creţu a făcut, vineri, un apel la preşedintele Traian Băsescu "să nu mai prelungească" decizia legată de retragerea Ordinului "Steaua României" lui Laszlo Tokes, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băsescu: Unirea Principatelor trebuie să ne facă să înţelegem importanţa solidarităţii

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor în care afirmă că evenimentul care a avut loc în urmă cu 155 de ani este fără îndoială "actul politic fondator al ţării noastre", care trebuie să ne facă să înţelegem importanţa solidarităţii.

Băsescu, la Camera de Comerţ Româno-Germană: Vin ultima oară ca preşedinte. După mandat, ca agricultor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, că este ultima dată când participă în calitate de preşedinte, dar, după ce termină mandatul, s-ar putea să participe în calitate de agricultor.

Băsescu: Investiţiile germane depăşesc 6 miliarde euro. Lucru important adus: corectitudinea în afaceri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Germane, că investiţiile germane în România depăşesc 6 miliarde de euro, cel mai important lucru adus de germani ţării noastre fiind corectitudinea în afaceri.

Băsescu: Competitivitatea să fie obiectivul Guvernului, iar cuvântul de ordine – restructurarea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Germane, că obiectivul Guvernului trebuie să fie competitivitatea, iar cuvântul de ordine, restructurarea, menţionând că "nu putem fi competitivi pe deplin până când sectorul de stat nu se diminuează".

Băsescu: Între mine şi FMI nu e o dispută, sunt un susţinător al continuării acordului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unui eveniment al Camerei de Comerţ Româno-Gerrmane, că este un susţinător al continuării acordului cu FMI şi că între el şi Fond nu este o dispută, deşi respinge accizarea suplimentară a carburanţilor.

Tiberiu Niţu: În sistemul nostru, dacă stai şi aştepţi ca cineva să urle pentru tine, mai bine pleci

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că în sistemul judiciar, "dacă stai şi îţi este frică şi aştepţi ca cineva să urle pentru tine şi să-ţi apere ceva, mai bine pleci".

Băsescu: Faptul că limba română e limbă oficială a Republicii Modova, element puternic de identitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, cu ocazia ceremoniei de decorare a unor parlamentari moldoveni, că declararea limbii române ca limbă oficială la Chişinău este un element puternic de identitate.

Declaraţiile lui Băsescu privind unirea „au turnat benzină pe focul din Găgăuzia”, afirmă Corman

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre unirea României cu R. Moldova au alimentat iniţiativele pentru organizarea referendumului din Găgăuzia privind o eventuală independenţă, a declarat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, într-o emisiune a postului public Moldova 1.

Băsescu, la întâlnirea cu delegaţia FMI: Nu susţin acciza pe carburanţi. Nu blochez decizia, dar nu-mi cereţi să semnez!

Preşedintele Traian Băsescu a spus joi, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

Ponta: Guvernul continuă reformele cu FMI, blocajul preşedintelui va dispărea după europarlamentare

Premierul Ponta a anunţat că, de joi, încep discuţiile cu misiunea de evaluare a FMI, Guvernul fiind decis să continue reformele asumate, iar blocajul preşedintelui Băsescu în această privinţă, motivat de "interese politice şi electorale", va dispărea după alegerile pentru Parlamentul European.

Băsescu, la Tel Aviv, despre bileţelul pus la Zidul Plângerii: Să vedeţi ce alertă va fi acasă

Preşedintele Traian Băsescu le-a povestit, marţi, românilor cu care s-a întâlnit la Tel Aviv, că în 2009 a pus un bileţel la Zidul Plângerii şi dorinţa i s-a împlinit, el adăugând: "Şi acum am pus un bileţel. Să vedeţi ce alertă va fi acasă, ce-oi fi scris, că dacă se împlineşte?".

Băsescu, românilor din Israel: Încercăm să îi convingem pe politicienii români că justiţia e justiţie

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Tel Aviv, cu reprezentanţii românilor din Israel, cărora le-a spus că România a rămas un stat democratic, dar care nu este perfect, el menţionând că politicienii români trebuie să înveţe că justiţia nu se opreşte "când vor unii, oricât de bogaţi".

Băsescu, întrebat despre accident: Dacă eu nu ştiu decât că a fost un accident, ce vreţi să vă spun?

Preşedintele Traian Băsescu, aflat marţi în vizită oficială în Teritoriile Palestiniene, a fost întrebat de jurnaliştii români care îl însoţesc ce spune despre accidentul aviatic din Apuseni, el răspunzând: "Dacă eu nu ştiu decât că a fost un accident, ce vreţi să vă spun?".

Băsescu, românilor din Teritoriile Palestiniene: Aveţi şanse să trăiţi într-o ţară sigură

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, românilor din Teritoriile Palestiniene că au şanse să trăiască într-o ţară sigură, după terminarea negocierilor israeliano-palestiniene.

Băsescu: Rostul negocierilor palestiniano-israeliene, să aducă pacea, nu să restabilească adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în cadrul declaraţiilor comune cu preşedintele Teritoriilor Palestiniene, Mahmood Abbas, că rostul negocierilor palestiniano-israeliene este să aducă pacea, nu să restabilească adevărul istoric.

Băsescu: Relaţiile dintre Israel şi palestinieni seamănă cu cele dintre România şi Republica Moldova

România sprijină cererea Tel Aviv ca palestinienii să recunoască Israelul ca stat evreu, a declarat, într-un interviu, preşedintele Traian Băsescu, care a comparat situaţia din Orientul Mijlociu cu recunoaşterea Republicii Moldova de către România.

Traian Băsescu a ajuns la Ramallah. Preşedintele a fost primit de Mahmood Abbas

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, marţi, la Ramallah, unde a fost primit, la complexul prezidenţial al Teritoriilor Palestiniene, de către preşedintele Mahmood Abbas.

Ponta: Sper ca CSM să fie la fel de dur şi dacă Băsescu va comenta decizii ale instanţelor

Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, că a luat act de decizia CSM privind declaraţiile sale în cazul Năstase, menţionând însă că va continua să facă anumite comentarii, "dar politice", şi exprimându-şi speranţa că CSM va fi la fel de "dur" dacă Traian Băsescu va comenta decizii ale instanţelor.

Ponta: Am informaţia că Elena Băsescu va candida la Parlamentul European pe listele Forţei Civice

Prim-ministrul Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat că are informaţia că Elena Băsescu va fi susţinută de Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, pentru a candida pentru Palamentul European pe listele acestei din urmă formaţiuni.

Băsescu a lăsat la Zidul Plângerii un bilet cu o dorinţă: Dorinţa din 2009 mi s-a împlinit – GALERIE FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, luni, Mormântul Sfânt şi Zidul Plângerii din Ierusalim, unde a lăsat un bilet cu o dorinţă, el spunând că dorinţa pe care a lăsat-o scrisă în 2009 i s-a îndeplinit.

Băsescu: Memorialul Holocaustului reflectă ce s-a putut întâmpla mai rău şi mai urât omenirii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după vizitarea Memorialului Victimelor Holocaustului din Israel, că acesta este "un loc care îl impresionează, pentru că reflectă ce s-a putut întâmpla mai rău şi mai urât omenirii, ca urmare a abordărilor extremiste".

Preşedintele israelian l-a felicitat pe Băsescu pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României

Preşedintele israelian, Shimon Peres, l-a felicitat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României, în cadrul primirii oficiale de la reşedinţa prezidenţială "Beit Hanasi".

Ponta: Ar trebui să autentificăm legi la notariatul Ioanei Băsescu, să nu le mai blocheze preşedintele

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că social-democraţii ar trebui să autentifice legile la notariatul Ioanei Băsescu ca să fie siguri că şeful statului nu le va mai bloca, prin retrimiterea la Parlament.

Ponta: Când e vorba de bani, Băsescu nu mai e antirus

Premierul Victor Ponta a susţinut, luni, răspunzând unei întrebări privind situaţia legată de Gazprom în raport cu familia Băsescu, că şeful statului nu mai este "antirus" "când e vorba de bani".

Băsescu: Avem convingerea că Israelul va face tot ce ţine de el pentru a asigura poporului pacea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul primirii oficiale de către preşedintele Statului Israel, Shimon Peres, că România are convingerea că Israelul va face tot ce ţine de el pentru a asigura poporului lui şi regiunii pacea.

Năstase a sesizat CSM în legătură cu declaraţii ale lui Băsescu înaintea sentinţei în dosarul „Zambaccian”

Adrian Năstase a sesizat, luni, Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu în dimineaţa zilei în care instanţa a dat decizia în dosarul "Zambaccian".