consiliu securitate onu

Sam Altman avertizează la ONU asupra riscurilor AI și cere ca dezvoltarea tehnologiei să rămână sub control uman

Directorul executiv al OpenAI, Sam Altman, a avertizat miercuri, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, că ritmul accelerat al dezvoltării inteligenței artificiale impune „o grijă extremă” și a cerut ca oamenii să păstreze controlul asupra celor mai avansate modele.

AIEA sesizează Consiliul de Securitate al ONU în privința Iranului. Ce țări s-au opus rezoluției

Consiliul de administrație al AIEA, a adoptat, miercuri, o rezoluție prin care sesizează Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Iran pentru prima dată în ultimii 20 de ani, pentru încălcarea obligațiilor sale în materie de neproliferare. Trei țări s-au opus rezoluției.

Reuniune la ONU după incursiunile avioanelor rusești în spațiul aerian al Estoniei

Consiliul de Securitate al ONU va organiza luni o reuniune de urgență pentru a discuta incursiunile rusești în spațiul aerian al Estoniei, au declarat duminică oficiali estonieni și ai ONU, potrivit CNN.

Consiliul de Securitate al ONU se reunește duminică, la cererea Iranului

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) se va reuni în cursul zilei de duminică, potrivit unor diplomați, citați de Sky News. Reuniunea neplanificată este organizată la cererea Iranului, după ce SUA au atacat principalele sale situri nucleare.

Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a discuta despre Gaza

Consiliul de Securitate al ONU se întrunește marți pentru a discuta despre Gaza. Decizia a fost luată după ce atacul israelian de marți dimineață care s-a soldat cu sute de victime, așa cum susțin palestinienii.