consiliul national al elevilor

„Și noi purtăm tricoul negru” | Salvați Copiii, solidară cu protestul elevilor

Organizația „Salvați Copiii” își exprimă solidaritatea cu elevii care protestează față de introducerea uniformei școlare și susține că dezbaterea despre ținuta obligatorie nu răspunde problemelor majore cu care se confruntă sistemul de educație din România.

De ce elevii din România se îmbracă azi în negru. Protest național față de uniformele obligatorii: „Educația nu se repară la croitorie”

Elevii din România sunt îndemnați să meargă luni, 28 septembrie, la școală îmbrăcați în negru, într-un protest față de proiectul care ar introduce uniforma școlară obligatorie. Acțiunea a fost lansată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), după ce propunerea legislativă a trecut de Senat și a fost trimisă Camerei Deputaților, care va avea votul decisiv.

Consiliul Național al Elevilor: Prima zi de școală, prima zi de protest

Elevii se alătură protestelor din învățământ, nemulțumiți de măsurile de austeritate din domeniul Educației luate de Guvern. Consiliul Național al Elevilor le recomandă tinerilor să poarte în prima zi de școală banderole albe.

Consiliul Naţional al Elevilor: Anul şcolar va începe cu „dacă” şi cu „parcă”

Elevii consideră inadmisibilă începerea şcolii fără să primească măşti. „Anul şcolar va începe cu <dacă> şi cu <parcă>”, spune preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. Acesta adaugă că elevii iau în calcul să ceară amânarea începerii anul şcolar, dacă primesc doar „presupuneri”. Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile evazive şi incerte […]

Consiliul Naţional al Elevilor: Măsurile privind începerea anului şcolar sunt complet incoerente

Măsurile privind începerea anului şcolar sunt complet incoerente, susţine Consiliul Naţional al Elevilor. Elevii se plâng că sunt excluşi în totalitate din luarea deciziilor, dar se declară şi îngrijoraţi de felul în care şcolile pot gestiona datele cu caracter personal. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a […]

Elevii vor să facă parte din comisia de concurs pentru funcţiile de inspectori şcolari

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării ca în comisia de concurs pentru funcţiile de inspectori şcolari să se afle un elev, cu rol de observator, anunţă CNE, într-un comunicat transmis luni.