dej

Secţia de Infecţioase a Spitalului din Dej se redeschide / Toate testele au ieşit negative

Secţia de Infecţioase a Spitalului Municipal Dej se va redeschide după ce un număr de 16 teste efectuate au ieşit negative pentru coronavirus.

Un câine maidanez din Dej a fost adoptat de către Ambasadorul Belgiei în Luxemburg

O căţeluşă din Dej găsită pe străzi, în vârstă de 6 luni, a fost adoptată chiar de Ambasadorul Belgiei în Luxemburg, relatează Dejeanul.

Zece vagoane ale unui tren marfar care transporta sare au deraiat în staţia Leţca, judeţul Sălaj

Zece vagoane din componenţa unui tren marfar care transporta sare au deraiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în staţia Leţca, judeţul Sălaj, nefiind înregistrate victime, însă traficul este blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adriana Săftoiu vrea să fie primar în Dej

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat, joi, că i se pare mai tentant să fie primar decât parlamentar, spunând că ia în calcul ideea să îi convingă pe liberali să o lase să candideze la Primăria Dej, oraşul său natal, unde a observat că spitalul arată ca în urmă cu 20 de ani.

Turiştii puterii: între groapa de gunoi a istoriei şi Glina

De la Dej la Băsescu, conducătorii Republicii, fie ea comunistă sau capitalistă, au făcut din vizitele în ţară ritualuri elaborate care, privite retrospectiv, spun la fel de mult despre epocă, ca şi despre neobosiţii călători ai puterii.