deschisa

Trump: Strâmtoarea Ormuz este deschisă traficului comercial, în pofida escaladării conflictului cu Iranul

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă traficului comercial, în ciuda schimburilor de atacuri dintre SUA și Iran, care au amplificat temerile privind siguranța navigației pe una dintre cele mai importante rute de transport al petrolului din lume.

Catedrala Națională va fi deschisă zilnic pentru vizitare și închinare în perioada sătbătorilor

Catedrala Națională va fi deschisă zilnic în perioada sărbătorilor pentru cei care vor să o viziteze sau să se închine, a anunțat Patriarhia Română.

Circulaţie feroviară redeschisă între Craiova şi Caracal, unde 11 vagoane ale unui marfar au deraiat

Compania CFR SA anunţă că, sâmbătă, la ora 9.55, traficul feroviar a fost reluat între Craiova şi Caracal, unde în noaptea de luni spre marţi 9 vagoane ale unui tren de marfă au deraiat, iar alte două s-au răsturnat.