franta spania

Audiență uriașă pentru Franța – Spania. Meciul care a adunat peste 2,6 milioane de români în fața televizoarelor. Top 20 de meciuri de la acestă Cupă Mondială

Semifinala Franța – Spania, câștigată de iberici cu 2-0, a devenit cel mai urmărit meci al Campionatului Mondial 2026 în România. Partida transmisă de Antena 1 a avut o audiență medie de 2,625 milioane de telespectatori la nivel național, cu peste jumătate de milion mai mulți decât precedentul record al competiției.

Deschamps, atac la adresa arbitrului după eliminarea Franței: „A fost la nivelul unei semifinale?”

Didier Deschamps a evitat să pună înfrângerea Franței exclusiv pe seama arbitrajului, dar a contestat deschis prestația salvadorianului Iván Barton, după semifinala pierdută cu 0-2 în fața Spaniei. Selecționerul francez a sugerat că centralul nu s-ar fi ridicat la nivelul unui meci cu o asemenea miză.

„Nu este doar Lamine”. Konaté avertizează înaintea semifinalei Franței cu Spania de la Cupa Mondială

Ibrahima Konaté a transmis că Franța nu își pregătește strategia în funcție de un singur jucător, chiar dacă atenția înaintea semifinalei Cupei Mondiale este îndreptată spre Lamine Yamal. Fundașul a subliniat că Spania este o echipă completă, cu numeroși fotbaliști capabili să decidă un meci.