hanul lui manuc

Hanul lui Manuc, 220 de ani: patrimoniu culinar și continuitate, sub blazonul familiei Cantacuzino

City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, alocă în 2026 un buget de investiții de 6,5 milioane de euro, cu accent pe locații cu identitate puternică. Una dintre ancorele acestei strategii este Hanul lui Manuc, monument istoric și cel mai longeviv restaurant din Capitală, care împlinește în acest an 220 de ani de atestare documentară. Ridicat între 1806 și 1808 de negustorul și diplomatul armean Emanuel Mârzaian (Manuc Bei), hanul de pe Strada Franceză a supraviețuit războaielor, cutremurelor și naționalizării, rămânând astăzi singurul han de epocă din sud-estul Europei aflat în funcțiune neîntreruptă.

Start furat la restaurant chiar de oamenii legii

Cu toate că localurile din Bucureşti sunt închise la interior până luni, unii n-au mai avut răbdare şi au furat startul cu mai bine de două zile. 27 de persoane au fost depistate de poliţişti, aseară, într-un restaurant din Centrul vechi. Culmea e că printre acestea se află şi oamenii legii, chiar cei care ar […]

Destine pe un petec de sac. Moştenirea din Bucureşti a arhitectului Constantin Joja, deţinut politic în anii 50, ajuns să reabiliteze Cazinoul din Constanţa

Cazinoul din Constanţa, intrat în reabilitare după mulţi ani de zile, scoate la suprafaţă o fereastră a trecutului despre care astăzi se vorbeşte puţin. Un petec de sac, găsit în tencuiala din perete, păstrează numele scrise cu creionul a 14 deţinuţi politici ai regimului comunist care au refăcut clădirea după război. Unul dintre deţinuţii politici […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da