Start furat la restaurant chiar de oamenii legii

  • Un grup de 27 de persoane a fost depistat de poliţişti într-un local din Bucureşti
  • Printre acestea se afla şi adjunctul Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş
  • Ofiţerul este cercetat disciplinar de superiorii săi
  • O altă persoană ar fi trebuit să fie în carantină în Călăraşi
  • Restaurantele din Bucureşti se redeschid la interior de luni dimineaţă
3524 afișări
Imaginea articolului Start furat la restaurant chiar de oamenii legii

Start furat la restaurant chiar de oamenii legii

Cu toate că localurile din Bucureşti sunt închise la interior până luni, unii n-au mai avut răbdare şi au furat startul cu mai bine de două zile.

27 de persoane au fost depistate de poliţişti, aseară, într-un restaurant din Centrul vechi. Culmea e că printre acestea se află şi oamenii legii, chiar cei care ar trebui să coordoneze activităţile de prevenire şi combatere a efectelor epidemiei.
 
Ce se întâmpla în acel local?
 
Cele 27 de persoane au fost descoperite de poliţişti în interiorul unui restaurant. Potrivit surselor, ar fi vorba de Hanul lui Manuc din Centrul vechi al Capitalei. Poliţiştii le-au dat celor prezenţi amenzi în valoare de 17.500 de lei, iar firma care deţine localul a primit o amendă de 5.000 de lei.
 
Printre persoanele depistate se află şi oameni ai legi, inclusiv adjunctul Poliţiei Capitale, Radu Gavriş, care acum e cercetat disciplinar de superiorii săi pentru că ar fi încălcat îndatoririle care revin profesiei de poliţist. 
 
Tot acolo a mai fost o persoană care ar fi trebuit să fie în carantină în judeţul Călăraşi, de o săptămână. Respectiva persoană e cercetată acum pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
 
Ce spune ofiţerul, cum se apără?
 
Radu Gavriş a confirmat că a fost ieri după-amiază la Hanul lui Manuc, însă spune că a băut o bere alături de alte 5 persoane, aşadar în limitele impuse de lege.
 
În plus, comisarul spune că a fost într-un spaţiu deschis, o terasă. A mai spus că va plăti amenda, dacă se va demonstra că a încălcat legea.
 
Nu mai e mult până luni, când restricţiile din Capitală vor fi relaxate şi vom putea ieşi la restaurant.
 
La data de 22 ianuarie 2021, în jurul orei 19:15, poliţiştii din Bucureşti au depistat, în spaţiul închis al unui restaurant din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, 27 de persoane.
 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că una dintre persoanele depistate figura carantinată în judeţul Călăraşi, din data de 16 ianuarie 2021, astfel că poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
 
De asemenea, au fost întocmite procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru 25 de clienţi, în valoare totală de 17.500 de lei şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, operatorului economic care deţine Hanul lui Manuc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici