VREMEA va continua să se încălzească. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri
15:11, 03 Aug. 2015
Marţi, vremea va continua să se încălzească, devenind călduroasă, izolat caniculară în vest şi în sud. Cerul va fi variabil la senin, dar cu unele înnorări la munte şi în extremitatea de vest, unde doar izolat vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va fi în general moderat în sud şi sud-est şi va sufla slab în restul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8...10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24 de grade pe litoral.