"Taxi", un lungmetraj regizat de Jafar Panahi, premiat cu Ursul de Aur la Berlinala 2015, va fi proiectat la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (BIFF), care se va desfăşura între 20 şi 26 aprilie, la Cinema Elvira Popescu şi Cinema Studio.
După Clint Eastwood, Nanni Moretti, David Cronenberg, Jim Jarmush şi Agnès Varda, cineastul Jafar Panahi, condamnat la închisoare de autorităţile iraniene, a fost distins la Cannes cu premiul Carosse d'Or, trofeu acordat în fiecare an de Société des Réalisateurs de Films (SRF).
Cineastul iranian Jafar Panahi, încarcerat în Iran, va fi onorat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care se desfăşoară în perioada 10 - 20 februarie, au anunţat, marţi, organizatorii.
Regizorul iranian Jafar Panahi, condamnat în decembrie 2010 la şase ani de închisoare, a fost invitat să facă parte din juriul celei de-a 9-a ediţii a Festivalului de film şi forumului internaţional dedicate drepturilor omului (FIFDH), ce va avea loc între 4 şi 13 martie la Geneva.
Reprezentanţi ai marilor festivaluri europene şi ai mai multor asociaţii cinematografice au lansat o petiţie online prin care solicită eliberarea imediată a cineastului iranian Jafar Panahi, informează variety.com.
Jafar Panahi a fost condamnat, luni, de autorităţile iraniene la şase ani de închisoare şi a primit o interdicţie de a regiza sau produce filme timp de 20 de ani, regizorul fiind acuzat de "instigare, conspiraţie şi propagandă împotriva regimului", informează guardian.co.uk.
Regizorul iranian Jafar Panahi, eliberat pe cauţiune la sfârşitul lunii mai, la trei luni după arestarea sa care a generat un val de proteste pe plan internaţional, va fi prezent la Festivalul de Film de la Veneţia pentru premiera mondială a celui mai recent film al său, intitulat "L'accordéon".
Cineastul iranian Jafar Panahi, arestat de autorităţile iraniene pe 1 martie, a fost eliberat pe cauţiune, marţi, a confirmat soţia regizorului, Tahereh Saeedi, în acord cu un comunicat emis de biroul Procuraturii din Teheran, după ce aceasta infirmase iniţial această informaţie.
Un grup de 85 de cineaşti iranieni cer, într-o scrisoare deschisă, eliberarea regizorului Jafar Panahi, încarcerat la începutul lunii martie şi care se află de o săptămână în greva foamei.
Cineastul iranian Jafar Panahi, încarcerat pentru că ar fi realizat un film "ostil regimului din Iran", a denunţat "relele tratamente la care a fost supus în închisoarea din Evin" şi a anunţat că este, de duminică, în greva foamei pentru a obţine eliberarea până la proces.
Regizorul american Tim Burton, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Cannes (12 - 23 mai), a cerut, miercuri, într-o conferinţă de presă, eliberarea regizorului iranian Jafar Panahi, încarcerat din motive politice la Teheran, din 1 martie.
Cineastul iranian Jafar Panahi, recompensat, printre altele, cu Leul de Aur, Ursul de Argint şi premiul juriului la Cannes, a fost arestat, împreună cu familia sa şi circa 15 invitaţi, de la domiciliul său din Teheran, a anunţat, marţi, fiul său, pe site-ul opoziţiei Rahesabz.