lavric

George Simion, copreşedinte AUR: ”Vrem să dăm ţării conducătorii pe care îi merită”

”Vrem să dăm acestei ţări conducătorii pe care îi merită,” a spus la AlephNews, copreşedintele AUR, George Simion, care precizează că Sorin Lavric, are tot sprijinul formaţiunii, după ce a fost acuzat de misoginism.   Acesta a vorbit şi despre acuzaţiile la adresa unor membri AUR, viitori parlamentari, că ar fi colaborat cu securitatea.   […]

Bărbatul acuzat că şi-a ucis soţia şi două surori ale acesteia, condamnat la trei ani cu suspendare

Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia, a fost condamnat definitiv, la trei ani de închisoare cu suspendare, el fiind supus unui termen de încercare de cinci ani.

Atleta Mirela Lavric, la spital după ce a căzut de la etaj. Prima ipoteză- tentativa de sinucidere

Atleta Elena Mirela Lavric, medaliată cu aur la mai multe competiţii internaţionale, a ajuns la spital, luni seară, după ce a căzut de la etajul 1 al unui bloc din Iaşi unde locuia fostul său iubit, principala ipoteză a anchetatorilor fiind că sportiva ar fi încercat să se sinucidă.

Mirela Lavric: Am plecat de acasă cu gândul să iau trei medalii, sunt foarte bucuroasă că am reuşit

Atleta Mirela Lavric a declarat, după Campionatele Europene under-23 de la Tampere, că avea ca obiectiv personal la această competiţie obţinerea a trei medalii şi este foarte bucuroasă că a reuşit acest lucru, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Mirela Lavric, a doua medalie de aur pentru România

Atleta Mirela Lavric a câştigat, sâmbătă, medalia de aur în finala probei de 800 de metri, cu timpul de două minute, patru secunde şi 12 sutimi, la Campionatul European de junioare, de la Novi Sad (Serbia).
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da