lie Bolojan

De ce este audiat Ilie Bolojan la DNA. Ce caută procurorii să afle și cum a ajuns premierul în anchetă

Ilie Bolojan este audiat vineri, 2 octombrie, la DNA Iași, în calitate de martor, în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos. Ancheta vizează o presupusă rețea de influență construită pentru schimbarea conducerii DSVSA Vaslui și pentru obținerea unor despăgubiri de aproximativ trei milioane de euro. Bolojan nu este suspect sau inculpat în acest dosar. Procurorii vor să lămurească, între altele, circumstanțele întâlnirii pe care acesta a avut-o în septembrie 2025, la Palatul Victoria, cu Bogos și cu fostul lider PNL Vaslui Mihai Barbu.

Bolojan s-a întors la căminele studenției sale din Timișoara: „Eram patru în cameră, dușurile erau la capătul holului. Lucrurile au evoluat foarte mult”

Premierul Ilie Bolojan a participat luni, la Timișoara, la inaugurarea Căminului „Renașterii” al Universității de Vest, cel mai mare cămin studențesc din România, cu peste 900 de locuri. Șeful Guvernului și-a amintit de perioada în care era student în oraș și a comparat condițiile de atunci cu cele oferite de noua clădire, o investiție de peste 230 de milioane de lei.

Ilie Bolojan critică proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești, pilon al parteneriatului strategic pe energie România – SUA. „Ne întrebăm dacă a meritat. Are probleme serioase, am informat ambasada SUA”. Pe cine consideră vinovat

Premierul Ilie Bolojan a criticat într-o emisiune de televiziune proiectul reactoarelor nucleare de la Doicești, parte a parteneriatului strategic pe energie dintre România și SUA.